SEMINTE DE ROSII DIN GRADINA MEA



OBSERVATIE
Pentru a vedea lista completă cu semintele/soiurile de roșii care sunt disponibile,
Peste 160 de SOIURI de ROSII ROMANESTI si STRAINE
DATI un CLICK AICI

Posted in Soiuri de rosii | Leave a comment

SEMINTE DE ROSII DIN GRADINA MEA



OBSERVATIE

Pentru a vedea lista completă cu semintele/soiurile de roșii care sunt disponibile,
Peste 160 de SOIURI de ROSII ROMANESTI si STRAINE
DATI un CLICK AICI

Posted in Chestiuni tehnice, Soiuri de rosii | Leave a comment

SEMINTE DE ROSII DIN GRADINA MEA



OBSERVATIE

Pentru a vedea lista completă cu semintele/soiurile de roșii care sunt disponibile,
Peste 160 de SOIURI de ROSII ROMANESTI si STRAINE
DATI un CLICK AICI

Posted in Chestiuni tehnice, Soiuri de rosii | Leave a comment

SEMINTE DE ROSII DIN GRADINA MEA



OBSERVATIE

Pentru a vedea lista completă cu semintele/soiurile de roșii care sunt disponibile,
Peste 160 de SOIURI de ROSII ROMANESTI si STRAINE
DATI un CLICK AICI

Posted in Chestiuni tehnice | Leave a comment

Minuni din Seminte de Rosii

Tot cautand diverse informatii in lumea incurcata a internetului, m-am oprit in fata unei cugetari ca in preajma unei uriase descoperiri: “Convinge-ma ca ai o samanta acolo si sunt pregatit sa astept minuni”- Henry David Thoreau.

Fara a pretinde ca ma pot ridica la nivelul si profunzimea zicerii de mai sus, voi idrazni a va retine atentia cu cateva ganduri inspirate de momentul aceste intalniri.
seminte de rosii
As incepe prin a spune ca semanarea pe lumea asta a unei seminte de rosii poate fi asemuita unui act de credinta, pentru ca putine lucruri sunt mai pline de satisfactii decat experienta ciclului de viata de la samanta la recolta. Daca m-as limita in a fi prozaic, as spune ca vad in asta o sursa de hrana viitoare. Pe de alta parte insa, fiecare samanta contine o poveste fascinanta care se insurubeaza perfect in cultura si istorie. Fiecare samanta ascunde codificata in ADN-ul sau o poveste lunga, eterna si subtila, care include istoria modului in care semintele au traversat mainile omenesti, modul in care ele au fost cultivate, selectate si comercializate, influentand deseori destinul unor civilizatii si culturi umane din intreagul mapamond.

Cred ca multi dintre voi cunoasteti soiul Purple Calabash, deoarece este amintit in mai multe locuri si pe acest blog. Cultura acestei tomate este atestata in Mexic inca din perioada precolumbiana. Este interesant ca Tomas Jefferson a fost pioneierul culturii acestei tomate in Statele Unite, ea fiind prezenta in gradina sa de prin 1809 pana in 1826, anul mortii sale.

Indraznesc din nou sa ma alatur unei situatii cu mult superioare mie. Un amic de pe o retea de socializare mi-a marturisit ca are in gradina sa o rosie pe care un stra-stra-stra… al sau ar fi adus-o din Argentina. In speranta ca ceea ce mi-a spus amicul meu este adevarat, va zic la randul meu ca prin 1880 si ceva un romanas a plecat in America de Sud in cautare de belsug si pricopseala. Nu prea a reusit in aceasta incercare, asa ca s-a intors pe plaiurile natale aducand cu el niste seminte ale unei plante de care toata lumea se minuna tare. Cand s-a casatorit, a pus pe masa in fata invitatilor mai multe rosii, dar singura care a mancat a fost mireasa fiindca n-a avut incotro. Trecand peste zambetul iscat de aceasta intamplare, trebuie subliniat ca de atunci, rosiile cu pricina au tot fost cultivate in gradina cu pricina. Acum, astept cu mare nerabdare sa primesc cateva seminte de rosii din acest soi. Asa a sunat promisiunea si sper sa se indeplineasca.

Posted in Soiuri de rosii, Stand pe ganduri | Leave a comment

Ce semințe de roșii ar trebui să alegem pentru grădina noastră?

Înainte de a exprima o poziție personală despre ce semințe de roșii ar trebui să alegem, aș dori să stăm puțin de vorbă. Nu știu dacă eu am găsit soluția problemei, dar pot spune cum fac eu pentru a împăca mai toate cerințele.

Când aleg semințele pentru grădina noastră, știu că nu există un singur tip de semințe care să fie „cel mai bun”. Alegerea depinde de ceea ce vreau să obținem, de spațiul pe care îl am, de timpul pe care îl pot acorda plantelor și, mai ales, de felul în care intenționez să folosesc roșiile.

Semințele obținute prin polenizare liberă

rosie din soiul traditional almajane, obținut prin polenizare liberă

Unul dintre primele lucruri la care mă uit atunci când aleg semințele este dacă soiul se înmulțește prin polenizare liberă. În cazul acestor soiuri, semințele pot fi păstrate de la un an la altul și folosite pentru obținerea unei noi generații de plante, cu condiția ca polenizarea să se fi realizat corespunzător și să fie respectate caracteristicile soiului.

Polenizarea liberă are, de regulă, ca rezultat o nouă generație de plante cu caracteristici foarte apropiate de cele ale generației din care provin semințele. Este modul natural prin care polenul ajunge la partea feminină a florii și are loc fertilizarea. Diferită de aceasta este polenizarea încrucișată, care poate fi accidentală sau dirijată și presupune transferul polenului între plante cu origini genetice diferite. În acest caz, noua generație poate moșteni caracteristici de la ambele plante participante.

Semințele tradiționale (heirloom)

În engleză, acestea sunt denumite „heirloom seeds”.Mom's Heart, soi tradițional de roșii (heirloom) cu polenizare liberă

Există încă discuții despre cât de vechi trebuie să fie un soi pentru a putea fi considerat tradițional. Părerile sunt împărțite. Pentru unii, este important ca aceste soiuri să fi fost cultivate înainte de Al Doilea Război Mondial, deoarece perioada de după război a marcat începutul unei intensificări a agriculturii și a unor schimbări importante în ameliorarea plantelor și în dezvoltarea soiurilor comerciale. Alte opinii, precum cea a University of California Agriculture and Natural Resources (UC ANR), consideră că un soi heirloom trebuie să fi fost cultivat și transmis din generație în generație timp de cel puțin 50 de ani.

Una peste alta, indiferent de această dezbatere, semințele soiurilor tradiționale sunt, într-un fel, „semințele bunicii”, din care încă se obțin fructe care au făcut deliciul multor generații. Ca o condiție importantă, aceste soiuri sunt în general cu polenizare liberă, iar semințele pot fi colectate de la un an la altul pentru a fi semănate ulterior. În timp, unele dintre aceste soiuri s-au adaptat foarte bine la condițiile în care au fost cultivate și pot avea o bună toleranță la anumite boli și la condițiile de mediu din zona în care au fost păstrate și cultivate.

Și atunci, ce semințe de roșii alegem pentru grădina noastră?

După părerea mea, pentru un grădinar amator, soiurile tradiționale și cele cu polenizare liberă au câteva avantaje importante. Semințele pot fi păstrate de la un an la altul, iar varietatea de forme, culori și gusturi pe care o întâlnim la aceste soiuri este, în sine, un motiv pentru care merită să le cultivăm.

Spun acest lucru și din experiența mea de peste două decenii. De-a lungul anilor, am cultivat și am urmărit un număr foarte mare de soiuri de roșii, iar pasiunea pentru diversitatea lor m-a făcut să acord o atenție deosebită soiurilor tradiționale românești și celor pe care le putem păstra și transmite mai departe. Pentru mine, plăcerea de a cultiva roșii nu a fost niciodată legată doar de cantitatea de fructe obținută, ci și de gustul lor, de aspectul și particularitățile fiecărui soi și de satisfacția de a vedea cum o sămânță păstrată de la un an la altul continuă povestea unei plante.

De aceea, atunci când aleg semințele, pornesc mai întâi de la ceea ce vreau să obțin: gust, culoare, conservare și alte caracteristici importante pentru mine. După ce stabilesc ce îmi doresc de la recolta acelui an, mă gândesc care dintre soiurile care răspund acestor cerințe se potrivesc cel mai bine grădinii mele și condițiilor în care urmează să fie cultivate.

Hibrizii pot fi, la rândul lor, o alegere foarte bună, inclusiv pentru grădinarii amatori. Ei oferă adesea o mai mare uniformitate și predictibilitate, iar unele soiuri hibride au fost dezvoltate pentru rezistență la anumite boli, pentru producții bune sau pentru o anumită perioadă de maturare. Aceste caracteristici sunt deosebit de importante pentru cultivatorii profesioniști, care trebuie să poată estima producția, perioada de recoltare și comportamentul fructelor în timpul transportului și depozitării.

Posted in Chestiuni tehnice, Ganduri de sezon | Leave a comment

E timpul pentru seminte de rosii

In solarii neincalzite rasadurile de rosii pot fi puse in jurul datei de 15 martie. Tinand cont ca este nevoie cam de doua luni pentru obtinerea unor rasaduri bune, daca dam timpul inapoi aflam ca tocmai este vremea sa plantam seminte de rosii. Pai, ce credeati? Gata cu trancaneala la gura sobei, la treaba ca acus’ vine primavara.

Deci, aveti nevoie de seminte de rosii, substratul de cultura (turba, compost sau amestecuri de sol preferate de dvs), recipiente (cutii 7×7, tavite alveolare, pahare de plastic, etc)

Pregatire.

1. Daca folositi recipientele de anul trecut este bine sa le dezinfectati. Folositi un amestec de 4 parti de apa si o parte de inalbitor de rufe pe baza de clor (atentie, puneti intai apa si apoi inalbitorul, nu invers) si spalati fiecare recipient in parte. Poate ca ar trebui sa folositi manusi. Dupa dezinfectare se spala cu apa si se lasa la uscat cu gura in jos. Daca folositi recipiente noi, asigurati-va ca au o gaura de scurgere.
insamantare rosii
2. Aduceti cu o zi inainte substratul in incinta in care veti lucra, pentru a nu fi inghetat sau prea rece. Controlati daca este umed. Nu trebuie sa fie ud, doar cat sa se simta jilav la mana.

3. Pregatiti semintele. Eu le tin 6 ore in congelator, 6 ore in frigider, 6 ore in temperatura mediului de lucru, 6 ore in apa pentru hidratare. Tratamentul acesta le caleste si le face sa germineze mai bine. Sunt pareri ca perioadele ar trebui sa fie mai lungi de 6 ore, unii chiar recomanda 24 de ore. Eu sunt multumit cum fac eu, plus ca termin treaba in 24 de ore. Altfel as intinde-o pe mai multe zile si nu s-ar obtine rezultate mult imbunatatite.

Insamantare.

1. Umpleti recipientele cu substrat. Nu trebuie sa fie prea afanat, dar nici batatorit in dusmanie. Nici nu umpleti pana in buza, mai lasati 1 – 1,5cm liberi.

2. Puneti in fiecare recipient un numar de seminte cu care sunteti obisnuit. Eu folosesc cutii 7×7 si pun in fiecare cate 4. Le pun cat mai rasfirate. Cu un bat de chibrit le imping un pic in substrat. Nu le ingrop de tot, le las sa se mai vada.

3. Acoperiti semintele cu un strat de pamant. Eu pun substrat pana in buza si apoi tasez usor.

4. Daca aveti seminte din mai multe soiuri, atunci lucrati pe rand cu fiecare si cand terminati puneti etichete ca sa stiti ce aveti in fiecare cutie (recipient).

5. Asezati recipientele intr-un loc ferit de curenti de aer si cu o temperatura de 18-21C

6. Udati fiecare recipient, dar nu excesiv, cel mai bine prin pulverizare.

7. Pana la germinare (3-6) zile semintele n-au nevoie de lumina, asa ca e bine sa acoperim recipientele cu o foaie de ziar.

8. Controlati zilnic, dupa 3 zile chiar de 2-3 ori pe zi. Daca este nevoie udati usor (pulverizare). Cand incep sa scoata capul, indepartati ziarul si asezati recipientele la un loc cu lumina buna.

Despre cum le veti ingriji in continuare, o sa mai vorbim. Asa ca stati pe-aproape.

Posted in Chestiuni tehnice, Ganduri de sezon | Leave a comment

Seminte de rosii sau rasaduri de rosii? Cum e mai bine?

Aceasta este o întrebare firească atunci când te gândești la noul sezon. Mai exact, de unde ar fi mai bine să pornești: de la semințe de roșii sau de la răsaduri?

Ce spune tehnologia de cultivare?

Din punct de vedere tehnologic, procesul de creștere a roșiilor permite ambele variante. Dacă pentru mazăre, fasole, morcovi și alte rădăcinoase se pornește direct de la semințe, în cazul roșiilor avem de ales. Dar care variantă este mai potrivită? Desigur, cel mai bine este să alegem ceea ce ni se potrivește, însă nu strică puțină analiză făcută acum, la gura sobei.

Așadar, să o luăm pas cu pas.

Costuri: semințe vs. răsaduri

roșii adaptate condițiilor din propria mea grădină

Din punct de vedere al costurilor, semințele par mai avantajoase: 10–12 răsaduri costă, de regulă, mai mult decât 100 de semințe de roșii, din care putem obține cel puțin 70–80 de plante.

Totuși, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Pentru creșterea răsadurilor din semințe, sunt necesare anumite investiții și ceva muncă, deoarece răsadurile necesită lumină, temperatură constantă și îngrijire atentă în primele săptămâni. Iar la final diferența nu mai este întotdeauna atât de clară.

Puritatea soiurilor

În ceea ce privește puritatea soiurilor, atunci când cumperi semințele, în majoritatea cazurilor știi exact soiul de roșii pe care l-ai ales. Și în cazul răsadurilor poate exista o oarecare siguranță, dacă sursa este de încredere. Din păcate, nu trăim într-o lume perfectă, așa că este bine să fim atenți.

Avantajul semințelor din producție proprie

Am lăsat la final aspectul cel mai important, cel puțin pentru mine, care folosesc semințe din producție proprie de peste 25 ani. Dacă, în fiecare an, am ales cele mai frumoase și sănătoase fructe din care am păstrat semințele, în timp, după ani de selecție am obținut roșii adaptate condițiilor din propria grădină precum și preferințelor mele și ale familiei. Nu va rezulta un soi fundamental diferit, ci unul mai bine adaptat mediului și gusturilor noastre.

Iar acest lucru mi se pare extraordinar – mai mult decât suficient pentru a mă convinge, an de an, să folosesc semințe de roșii din propria grădină.

Posted in Chestiuni tehnice, Ganduri de sezon | Leave a comment

Alegeti acele seminte de rosii de care aveti nevoie

In postarea anterioara v-am spus ce ne trebuie pentru a produce propriile noastre rasaduri

In primul rand semintele de rosii. Poate ca asta este partea cea mai dificila. Nu intotdeauna stim exact ce dorim sa cultivam. Sau poate ca stim, dar scopul este greu de atins. In ultima vreme insa, oferta de seminte de rosii este foarte bogata si diversa. Internetul ne ofera si acces la magazine din toata lumea, dar aici apare o problema din cauza reglementarilor vamale. Si in tara, insa, aveti de unde alege. Si ca exemplu, va propun, aici o lista cu 159 de soiuri de seminte de rosii

Cand parcurgeti o lista cu soiuri de seminte de rosii, aveti nevoie de un mic ghid de orientare care sa va conduca spre varietatile pe care le doriti sa le aveti in gradina.
seminte de rosii
Din capul locului trebuie sa va hotarati ce fel de rosii doriti sa cultivati. Ele pot fi de tip cherry, pot fi din cele potrivite consumului zilnic (salate, sandwichuri, mancaruri gatite) sau din acelea din care se fac excelente sucuri, paste, bulioane si alte preparate.

Apoi, hotarati daca doriti sa fie cu crestere determinata sau nedeterminata. Diferenta intre aceste doua tipuri de rosii am mai subliniat-o de cateva ori, dar nu strica sa o reamintim. In principal, cele determinate, dau toate fructele intr-un interval de 2-3 saptamani, dupa care cresterea(dezvoltarea) lor se opreste si plantele pot fi idepartate din gradina. Determinate ne trebuie atunci cand dorim sa avem o cantitate mare de recolta intr-un timp mai scurt. Dimpotriva, nedeterminatele, fructifica ritmic pe etaje, cresterea(dezvoltarea) lor se opreste atunci cand nu mai sunt conditii favorabile de mediu. De acestea avem nevoie daca dorim sa avem din vara si pana toamna tarziu rosii proaspete, mai putine cantitativ, dar o perioada mai lunga.

In cele din urma sa nu neglijati rezistenta la boli. Acuma sa nu cadeti in extrema si sa credeti ca daca un soi este rezistent la o boala anume, puteti ignora complet tratamentele. Va sfatuiesc sa fiti atenti si sa aplicati regulat si la timp tratamentele de prevenire, indiferent de rezistenta soiurilor pe care le cultivati. Rezistenta mai mare ajuta plantele sa reziste mai bine la agresiunea mediului inconjurator. Dar ele trebuie totusi ajutate, pentru ca boala odata instalata este greu de eliminat.

Posted in Chestiuni tehnice | Leave a comment

De ce să pornim de la semințe de roșii?

S-ar putea să credeți că mă bag în seamă dacă vă spun că semințele de roșii sunt drumul către roșia adevărată. Dar să știți că nici nu glumesc și nici nu vreau să mă dau mare. semințe de roșii

Vreau doar să vă spun de ce să pornim de la semințe de roșii și nu de la răsaduri cumpărate.

Și mai vreau să aflați că dacă nu ați rupt o roșie bine coaptă din vrej și nu ați mușcat imediat din ea având sentimentul că încă se mai zbate în mâna voastră, nu ați gustat niciodată o roșie ca la mama ei.

De ce merită să cultivăm roșiile din semințe?

Din fericire, roșiile sunt foarte ușor de crescut și dau producție bună. Dar dacă vă mulțumiți cu imposturile din supermarketuri, ignorați-mă și nu citiți mai departe.

O cale mai simplă ar fi să cumpărați direct răsaduri, dar există riscul să luați cine știe ce hibrizi sau amestecături de soiuri. Cum orice face omul cu mâna-i proprie este sfânt, mai bine găsiți niște soiuri de roșii care v-ar plăcea, faceți rost de semințe de roșii și porniți la treabă. Nici nu vă închipuiți cât este de ușor.

Dacă v-am convins iată ce vă trebuie ca să porniți la treabă:

  • Semințe de roșii
  • Pământ pentru răsaduri
  • Tot felul de cutii și pahare din plastic pe care altfel le aruncați
  • Un loc cald cu suficientă lumină (naturală sau artificială)
  • 1-2 substanțe pentru tratamente și fertilizare

Când se seamănă semințele de roșii pentru răsaduri?

Primul lucru pe care trebuie să-l faceți, este să vă gândiți când aveți nevoie de răsaduri. Sunt aici două variante.

Dacă aveți un solar din cele neîncălzite (cel mai la îndemâna oricui) atunci puteți planta răsadurile mature în jur de 15 martie.

Dacă veți crește în aer liber, luați în considerare data de 20 aprilie, când, statistic, pericolul de a mai veni un îngheț care să distrugă plantele scade foarte mult.

Odată stabilită data când aveți nevoie de răsaduri mature, dați timpul înapoi cu 7 săptămâni. Aceasta este perioada necesară pentru obținerea răsadurilor mature pornind de la semințe.

Cu oarecare aproximație, semănați la 1 februarie dacă veți planta în solar sau/și la 1 martie dacă veți crește roșiile în aer liber.

Să știți că cel mai greu este să vă hotărâți să începeți, restul vine de la sine.

Posted in Ganduri de sezon | Leave a comment