Mai asteptam 2-3 zile


Gradina mea m-a surprins cu Campbell’s 33 si Grasa taraneasca, soiul din Maramures despre care va povesteam in postarea anterioara. Asta ma bucura, pentru ca am ocazia sa mai intorduc un soi in atlas. Nici nu stiu cum sa numesc mai bine atlasul asta, poate compendiu, poate … In fapt este o colectie de descrieri si imagini ale soiurilor pe care le-am cultivat in gradina. Cred ca se apropie de 200, toate trecute prin mana mea. Dar nu am alte idei mai bune.

Vad insa ca pe ultima turnanta sprinteaza Ovi’s Romanian Giant. Ieri am vazut o rosie destul de rosie, dar am zis sa o las sa se coaca mai bine. Asa cum apreciam mai demult va fi numai buna pana la Sf Marie. De fapt, cred ca in 2-3 zile va fi perfecta.

Mai am cateva soiuri care vor urma in curand, unele foarte interesante. Nu vreau sa va starnesc curiozitatea, dar deocamdata prefer sa nu devoalez mai mult. Ieri le-am stropit contra manei si altor agresiuni. Preventiv, pentru ca, sa nu vorbesc intr-un ceas rau, deocamdata nu-s probleme. Chiar nu-s, spre deosebire de alti ani. Si spre deosebire de alti gradinari care se plang.

Posted in Ganduri de sezon, Soiuri de rosii | Leave a comment

Invitatie la bal

Asa cum as dori sa se inteleaga din titlul de mai sus, incet-incet fabricuta mea de rosii se pune pe picioare. Din acele seminte de rosii pe care le-am plantat in iarna au crescut tufe, au inflorit, au facut gogonele, au intrat in parga. In curand se vor coace si voi trece la cules. Sigur voi avea si seminte. Mai multe sau mai putine, in functie de ce este inauntrul rosiei. Stiti ca unele rosii au seminte mai multe altele, din contra, sunt mai zgarcite la numar si cantitate.
Grasa taraneasca

Azi va pot prezenta doua soiuri noi

Abia sosit de la gradina, vreau sa impartasesc cu voi bucuria altor tomate care au pasit voiniceste pe calea maturizarii. Sunt de fapt doua soiuri, Ovi’s Romanian Giant si Grasa Taraneasca. Despre primul soi puteti citi mai multe aici Ovi’s Romanian Giant. E un soi de rosii pe care l-am cultivat si in anii trecuti dar am pierdut plicul cu seminte. Multumesc inca o data amicului A52 pentru amabilitatea de a ma ajuta la nevoie.

Al doilea soi este nou si pentru mine si pentru voi. L-am obtinut cu greu dupa lupte seculare. In final am primit cateva seminte de rosii din care a iesit ce vedeti in poza. Soiul este originar de undeva din Maramures, nu din Bihor cum ziceam eu la inceput. Cand voi afla mai multe, va voi spune. Cel de la care le am, de fel de pe langa Deva, le-a primit la randul lui anul trecut ca fiind ‘seminte de rosii bune de tot’ si nu l-a interesat sa afle mai multe. Ca sunt bune, mi-a confirmat. Din cat se poate vedea in poze, pot confirma si eu. Mai asteptam 7-10 zile si si vom vedea culoare, miez, seminte, gust, ma rog, toate cele.
seminte de rosii

Deci, stati aproape, in curand va incepe balul. Pana atunci pregatiti papioanele.

Posted in Ganduri de sezon, Soiuri de rosii | 1 Comment

Primele seminte de rosii

In sfarsit, am pus si eu mana pe primele rosii din gradina. Rosii coapte si bune de mancat, ca pe gogonele verzi am tot pus. Imi cam pierdusem rabdarea, dar pana la urma, au facut ele ce-au facut si s-au rosit la fata.

Suntem in august, dar rosiile acestea sunt unele timpurii. Daca ma gandesc cand erau doar seminte de rosii si fac socoteala de cand le-am pus, au intr-adevar un ciclu mai scurt. Dar eu nu din cauza asta le-am adus in gradina.
seminte de rosii.
Soiul se numeste Campbell’s 33. E un soi cu crestere determinata. Adevarul este ca mie nu-mi prea plac rosiile determinate, desi sunt fan Roma VF. Cu exceptia acestui an, de fiecare data ma straduiesc sa folosesc seminte de rosii Roma VF din care fac pasta si bulion. Anul acesta, insa, nu am mai ajuns si la Roma, dar am pus Campbell’s 33. De ce? In primul rand pentru ca eu sunt un ciorbagiu. Mai ales spre toamna, cand vremea se mai racoreste, ma delectez cu o ciorba (rosii, varza, cartofi, praz, etc). Un pic firbinte, un ardei iute si o masura de palinca bate orice fel de mancare din lume. (Sa nu credeti ca, oltean fiind, ma dau in vant dupa tuicile facute in traditiile locale). Deci sunt un ciorbagiu si cele mai bune rosii pentru o ciorba sunt acestea: Campbell’s 33. Am gasit si o reteta pentru a conserva suc de rosii in scopul de a avea materie prima pentru o ciorba si in timpul iernii. Avantajul acestei retete este ca ma ajuta sa recoltez si seminte de rosii.

Daca sunteti ciorbagii ca si mine, atunci Campbell’s 33 este o solutie perfecta. Nu trebuie sa va jenati. Mai in iarna, fiind prin Bucuresti, am vazut o firma mare pe care scria: “CIORBARIE”. N-am intrat inauntru ca sa vad ce si cum este, dar denumirea mi se pare suficient de sugestiva.

Greu intr-adevar, dar primul pas a fost facut. Sigur urmeaza si altii, stati aproape.

Posted in Chestiuni tehnice, Ganduri de sezon, Soiuri de rosii | Leave a comment

Seminte de rosii incrucisate

Daca inca nu stiati, aflati de la mine ca toti cultivatorii pasionati de rosii sunt niste neastamparati. Dar acest neastampar nu este pentru toti la fel.

Pasiunea mea pentru Soiuri de rosii

Eu, de exemplu, sunt un fel de arhivar, un colectionar. Imi place sa caut si sa observ diverse soiuri de rosii. Cu cat sunt mai vechi, cu atat neastamparul meu este mai mare sa-i fac loc in atlasul meu cu imagini si descrieri. Spre exemplu, am descoperit recent un gradinar in varsta de 90 de ani care spune ca de peste 70 de ani are in gradina sa un soi de rosii pe care il cultiva cu mare dragoste. Mie nu-mi trebuie mai mult ca sa nu am liniste pana cand voi avea in palma cateva seminte. Deocamdata, nu l-am localizat precis, dar din aproape in aproape, am toate sansele sa-l dibuiesc.

Cum se selecteaza soiurile de rosii nou create

Altii, din contra, sunt interesati de varietati care inca nu exista sau exista numai in inchipuirea lor. Acestia fac tot felul de combinatii de soiuri (incrucisari sunt denumite oeratiunile acestea) dupa care studiaza si observa ce a iesit. In primul an dupa incrucisare, apar mai multe varietati, dupa cum s-au combinat si ‘ametit’ cromozomii. Ori le identifici pe toate si le cultivi pe fiecare in parte, ori alegi 1-2 mai dominante sau care iti plac. Al doilea an, diversitatea este mai mica, dar vezi ce a iesit, compari cu varietatile aparute in anul precedent, faci selectii, faci identificari, alegi ce vrei sau ce-ti place. Si tot asa vreo 6-7 ani, pana cand productia se stabilizeaza, adica dintr-un anume soi selectat in fiecare an dupa aceleasi caracteristici si insusiri, peste 95% din “copii” sunt aidoma “parintilor”. Munca si pasiune, nu gluma. E nevoie de un om ordonat, cu memorie buna, cu multa rabdare, dispus sa stea permanent in preajma experimentului sau.
seminte de rosii

Va prezint lucrarea unui gradinar neastamparat

Am cunoscut un astfel de gradinar (eu as zice ca este mai mult decat atat) in Germania. Rosiile din poza sunt din seminte primite de la el. Povestea sa a inceput in ziua in care a decis sa vada ce se intampla daca incruciseaza soiurile “Bianca” și “OSU P20”. In urma acestui experiment, au aparut pe piata multe linii, printre care cele mai importante sunt “Antho Gelb”, “Antho Rosa”, “Antho Rotbraun” si “Antho Violettrot”. Cel mai mult mi-au placut ulimele. Despre ele, amicul meu spune ca sunt cherry de +/- 20 grame, de culoare inspre violet, cu zona umerilor mai inchisa de prezenta mai densa a anthocianinei. Plante e cu dezvoltare foarte mare, tulpini mari, frunze regulate, creștere nedeterminată. Producție foarte bună, mult mai abundentă in a doua parte a sezonului. Deocamdata, arata ca in poza. Vom trai si vom vedea.

Posted in Chestiuni tehnice, Privind in gradina altora, Soiuri de rosii | Leave a comment

Primele roșii încep să se coacă pe caniculă

Nestămpărat cum sunt, am nesocotit toate sfaturile celor din jur și am dat o fugă pe la țară, pe la grădină. Așa cum mă așteptam, chiar și pe caniculă, primele roșii încep să se coacă.

Totuși, nu a fost o alegere prea nimerită, pentru că a fost căldură mare, o zi toridă de fapt, cu tot disconfortul adiacent. Un aer irespirabil și încins, de parcă jur-împrejur erau numai sobe pline ochi cu jar. Mai pe la umbră, mai pe înserate, mai prin răcoarea dimineții, am reușit să fac câte ceva, nu mare lucru. Asta este, atât și așa se mai poate. Deocamdată.

Primele soiuri de roșii se apropie de coacere

Roșii Ovi's Romanian Giant aproape de coacere

Am profitat de ocazie ca să fac un inventar cu toate soiurile de roșii aflate pe rod. Acuma, dacă cele văratice sunt pe sfârșite, mai trebuie să aștept ceva timp ca să trec la adunatul celor care se vor maturiza în plin sezon. Cred că pe la Sf. Marie voi avea primele oportunități. Deși mă aștept ca Ovi’s Romanian Giant să fie un pic mai grăbită. (Profit de ocazie să-i mulțumesc Domnului Gabriel A52 pentru amabilitatea de a-mi împrumuta semințele. Ale mele sunt pe undeva puse bine, de negăsit). Deocamdată roșiile arată așa, dar nu vor ezita, cât de curând, să fie adevărate vedete.

Lângă ele, Sângeorgiu de Mureș, roșiile minunate de la Doamna Cristina. Și ele la fel de harnice ca gigantele ‘inventate’ de Ovidiu. Vor aduce în grădină frumusețea și gustul lor.

De ce merg la grădină chiar și pe caniculă

Roșii din soiul Sângeorgiu de Mureș gata să se coacă

În ciuda atmosferei înăbușitoare, vizita în grădină a fost o bucurie. Oboseala și căldura au trecut repede în plan secund când am văzut că roșiile mele sunt sănătoase. Am observat că, până acum, au trecut destul de bine peste zilele cele mai fierbinți. Cred că un rol important l-au avut stratul bun de mulci și udarea regulată. Iar asta înseamnă că se apropie cea mai frumoasă perioadă a sezonului.

Vedeți de ce mă duc la grădină, împotriva protestelor generale? Aș fi mult mai bolnav dacă nu m-aș duce.

Posted in Ganduri de sezon, Soiuri de rosii | Leave a comment

Seminte de rosii importante pentru mine

N-am mai scris pe blog de multa vreme. Inaintand prin viata, esti obligat sa intalnesti oameni care descopera ca pentru tine sunt mult mai importante alte lucruri decat cele care tie iti plac foarte mult. Si te bat la cap sa te porti si sa actionezi altfel decat vrei tu. Daca ai ghinionul ca si altii din jurul tau sa le dea dreptate, atunci, n-ai incotro, macar te prefaci ca le dai ascultare. Cam asa si pe la mine. Nu cred ca ati inteles mare lucru din tot ce am scris, dar nu asta este foarte important. Important este ca nu pot renunta la unele bucurii oricat de multi oameni mi-ar spune ca e mai bine altfel. Poate ca aici este farmecul si tragedia vietii. Ai de ales un traseu mai lung si mai monoton sau unul mai scurt dar mai plin de verva.

Un an care nu a inceput prea bine pentru gradina

Dar sa vorbim despre seminte de rosii, de rosii din gradina. Anul acesta am fost mai incet ca alta data. Am inceput sa pun rasadurile in gradina dupa 10 mai. Intr-un fel a fost bine ca am evitat perioada mai periculoasa si instabila. In alt fel, e rau ca sunt in intarziere, cred ca abia prin august voi avea primele rosii.


Dar, daca am noroc si ma tin bine, tot voi apuca 2-3 luni de recoltat. Pana atunci, o sa radeti, mai trec si prin piata. Dar nu este asta o belea, ca oricum treceam pentru ca nu am gradina toate cele necesare.

Pentru ce este bun Atlasul de soiuri pe care ma straduiesc sa-l pun la punct

In fond primul meu scop este sa cresc si sa urmaresc diferite soiuri de rosii. Am intocmit un atlas cu informatii si descrieri ale soiurilor de rosii pe care le-am cultivat in gradina. Atlasul asta poate fi un mare ajutor pentru
cei pasionati de gradinarit. De ce? Pentru ca descrierile astea sunt conforme cu realitatea. Poate ca altii au scris din carti. Eu am scris din ceea ce am vazut si mi-a trecut prin mana.

Pentru asta sunt in legatura cu alti ‘nebuni’ asemeni mie cu care schimb seminte, idei, pareri experiente. Cand am ocazia, trag cu urechea si daca aflu ca cineva are in gradina rosii pe care le cultiva de multi ani, ma fac luntre si punte si ma duc acolo. Asa, de exemplu, am descoperit niste seminte prin zona Ludusului. Acolo, un om inimos a cultivat un soi de rosii aproape toata viata lui. Toamna oprea seminte din care facea rasaduri pentru anul urmator. Intr-o vara insa, Dumnezeu a hotarat ca are si el nevoie de un astfel de gradinar. Gradina si rosiile au fost uitate, pana in ziua cand una din fiicele sale a descoperit o punga cu seminte. N-o mai lungesc. Punga e la mine. Partea proasta este ca sunt vechi de 10 ani. Anul acesta am incercat de 4 ori sa le trezesc la viata. N-am reusit. Dar voi continua si la anul. In plus, am luat legatura cu amici de-ai mei care se lauda ca au expertiza si substante care fac minuni. Este respectul pe care trebuie sa-l platim pentru munca si pasiunea de viata a unui om.

Vom mai vorbi despre asta ca si despre altele. Stati aproape, daca tot am incalcat consemnul celor din jur, macar sa ne bucuram ca ne facem de cap.

Posted in Ganduri de sezon | Leave a comment

Cele bune

Va doresc o primavara frumoasa!

Toate cele bune in gand, in casa si-n gradina

Posted in Ganduri de sezon | Leave a comment

Seminte de Rosii din Gradina Mea

OBSERVATIE
Baza mea de date sau, cum imi place sa-i spun, Atlasul soiurilor de rosii cuprinde peste 160 de varietati. Toate au trecut prin gradina mea, avand ocazia sa le monitorizez evolutia si dezvoltarea. In consecinta Atlasul soiurilor romanesti contine descrieri si informatii verificate de mine in teren.
Pentru a incepe explorarea Atlasului, urmariti bara de navigare, unde soiurile sunt impartite pe culori sau provenienta. Ca sa incepeti DATI un CLICK AICI dupa care puteti trece mai departe

Posted in Chestiuni tehnice, Ganduri de sezon | Leave a comment

Am gasit seminte de rosii uitate intr-un sertar, mai sunt bune?

Cred ca multi dintre voi v-ati intrebat cat timp sunt bune semintele de legume, adica, mai direct, cati ani isi pastreaza ele puterea de germinatie.

Veti fi surprinsi sa aflati ca semintele rezista destul de mult, in special daca sunt pastrate in conditii bune, adica intr-un loc uscat si cu temperatura relativ constanta.
seminte de rosii

Ce este rata de germinare?

Aci trebuie facuta o anume ajustare, mai bine zis o aprofundare a notiunii de putere de germinatie. Mai intai sa spunem ca germinatia unui lot de seminte este caracerizata prin puterea de germinatie, mai bine zis de cate seminte germieaza dintr-un total de 100. O rata buna, unanim acceptata este de 80%, ceea ce inseamna ca dintr-o suta de seminte vor germina minim 80.

Acum ne intoarcem la intrebarea initiala. Vom afla cu surprindere ca semintele au o durata de viata destul de lunga. Despre seminte de rosii putem spune ca sunt valabile 5-10 ani, iar poza alaturata va da informatii despre semintele cele des folosite in gradinile noastre. Problema este ca dupa 7-8 ani, seminte de rosii bine pastrate vor incolti inca, dar nu vor mai germina 80 din 100, ci mai putine.

In concluzie

Rostul acestei postari este pe de o parte sa va incurajeze sa pastrati semintele recoltate din gradina proprie, iar pe de alta parte sa nu le aruncati pe cele mai vechi ca fiind considerate depasite. In acest ultim caz, puneti la incoltit mai multe seminte si veti obtine ceva.

Posted in Chestiuni tehnice | Leave a comment

Pasul VIII: Plante din seminte de rosii

Deci, ultima oara v-am lasat semanand seminte de rosii si sunt convins ca ati facut o treaba buna.

Conditiile necesare obtinerii de rasaduri bune din seminte

1. Lumina

Dupa semanat, cutiile sau tavitele trebuie tinute undeva unde nu sunt curenti de aer. In primele zile nu au nevoie de lumina. Eu le acopar cu un ziar, dar controlez de 2-3 ori pe zi si dara semintele au sos coltul le descopar. De aici inainte au nevoie de lumina, de cat mai multa lumina, altfel vor creste alungite, subtiri.

2. Caldura si umiditate

Intorcandu-ne inapoi la prima zi de semanare, sa stiti ca semintele au nevoie in primul rand de caldura si umiditate. Cu lumina ati vazut cum sta treaba.

Temperatura necesara substratului pentru germinare este de minim 10-12°C, dar optima, care produce o germinare mai rapida, este de 24-26°C. Umiditatea nu trebuie sa fie excesiva, cam cat sa pastreze solul reavan. Eu folosesc un pulverizator pentru ca am constatat ca turnand cu sticle, stropitori, etc, se cam batatoreste pamantul.
Conditii pentru rasaduri de rosii - lumina, umiditate, temperatura, aer, tratament preventiv
Daca temperatura este optima si umiditatea buna, semintele ar trebui sa germineze cam in 5-7 zile. Odata rasarite trebuie asigurata o temperatura diurna de 20-22°C, nu mai mult. Noaptea este bine sa fie cu 5°C mai mica. Umiditatea, asa cum am zis, cat sa tina pamantul reavan. Folositi apa la temperatura camerei, dar nu exagerati cu udatul, ca oricum, plantele va vor arata cand sufera de apa.

3. Nevoie continua de lumina

Chiar daca rosiile iubesc caldura, cele mai mari probleme in obtinerea rasadurilor de calitate apar din imposibilitatea asigurarii cantitatii de lumina care sa duca la o dezvoltare corecta a rasadurilor. Daca pana la rasarire n-avem probleme, cand apar plantele, lumina este preocuparea numarul unu. In casa, un astfel de loc poate fi deasupra caloriferului in dreptul unei ferestre orientate catre sud, sud-est sau sud-vest. Pentru ca lumina sa cada cat mai uniform pe fiecare planta, este bine sa rotim recipientele la 2-3 zile. In lipsa luminii suficiente plantele se vor alungi (etiola). Atata timp cat plantele nu se lungesc problema luminii nu trebuie sa ingrijoreze. Mai trebuie sa stiti ca intre lumina si temperatura trebuie sa existe o corelare. Astfel, daca in zilele insorite temperatura poate fi mai ridicata, in zilele noroase temperatura trebuie scazuta cu 4-5°C, la fel ca si noaptea.

4. Aerisire

Este bine sa se asigure o aerisite zilnica, dar plantele sa nu stea direct in curentul rece. In astfel de conditii normale de ingrijire, primele frunze adevarate apar cam la 8-12 zile de la rasarire.

5. Tratamente prventive

Boala cea mai des intalnita în aceasta etapa de dezvoltare este caderea rasadurilor, favorizata in special de temperatura si umiditate in exces. Chiar daca tineti aceste valori sub control, ar trebui sa faceti un tratament preventiv cu unul din urmatoarele produse: Previcur Energy (doza 0,1 % ) Merpan (0,15%), Folpan (0,15 %). Atentie mare, rasadurile atinse de boala sunt iremediabil pierdute

Posted in Chestiuni tehnice, Ganduri de sezon | Leave a comment