Oamenii isi propun tot felul de scopuri. Nu stau aici sa le enumar, fiecare din noi are exemplele lui care de care mai banale sau neobisnuite. Depinde de cum privesti.
Undeva pe planeta asta, exista un grup de oameni organizati intr-o ferma care si-au propus sa cultive soiuri de rosii cu un aspect deosebit. Grupul este cunoscut sub numele de Wild Boar Farms, capul lor este Brad Gates, iar in urma a zeci de ani de munca asidua si a sute de mii de fire de rosii trecute prin mana, au creat multe soiuri de rosii minunate.
Este si cazul tomatei Persuasion, in acceptiunea mea, o adevarata capodopera. Soiul este cu crestere nedetrminata si maturitate (coacere) in plin sezon. Fructul este rotund. Culorile sunt ametitoare. De la cotor porneste indigoul, continuat de roz, rosu si portocaliu. Totul brazdat vertical de vinisoare verzi. Un adevarat curcubeu. Gustul este iarasi un element demn de subliniat, unul foatre bun, accentuat de anthocyanina care este przenta din belsug. Miezul este rosu-indigo, bine conturat, dens si plin de substanta. Calibrul fructului este definit ca mic 80-120g, desi la mine in gradina lucrurile au stat cu totul altfel, cea mai mare fiind de peste 300g.
Productivitate foarte buna. Foarte buna pentru consum in stare proaspata, dar miezul bogat o face numai buna si pentru prelucrare. Cred ca un suc Persussion este grozav. La fel si aroma data de salsa sau pasta acestor tomate.
Tufa creste cam la 1,50m si necesita sustinere. Frunza normala. Rezistenta obisnuita la boli factorii climatici.
Persusion, asa cum ii spune si numele, este o tomata care te convinge.