Roșii din Grădină – Soiuri și cultivare

Cred va v-am mai spus ca din cauza primaverii foarte capricioase anul acesta am avut probleme serioase cu rasadurile de rosii. Din cauza asta cele pe care m-am grabit sa le pun in gradina pe la sfarsit de aprilie, au cam fost distruse, drept care a trebuit sa reiau tot ciclul de la seminte. Cele care erau programate a fi puse mai tarziu au fost mai norocoase si au prins o vreme mai buna. Cele care au fost insamantate din nou, au trebuit sa astepte alte doua luni. Pe de o parte a fost bine ca au scapat tefere, pe de alta parte a fost rau pentru ca bietele plante au trebuit sa ia in piept inca din frageda tinerete toata caldura miezului de vara.

Din cauza asta, gradina mea este putin cam intarziata anul acesta, fata de alte sezoane. Dar, asa cum spunea o personalitate mult mai importanta decat mine, succesul inseamna sa treci cu entuziasm de la un esec la altul. Deci entuziasm cat cuprinde, acesta este secretul. Si o toamna lunga, care sa acopere toate esecurile.

Totusi, au fost si satisfactii, unele neasteptate. Printre acestea castravetii. Niciodata n-am avut castraveti multi si gustosi ca anul acesta. La un moment dat, chiar credeam ca nu sunt facut sa cultiv castraveti. Noroc cu un amic de la care am primit anul trecut niste soiuri chinezesti, vreo 4-5. Am incercat Chinese Snake care a intrecut orice asteptari. Fragezi, gustosi, 40-50cm lungime si cam la 500kg bucata. Harnici si productivi.

Au fost buni si acei castraveti de la Fane Gradinaru, din care am avut inca 3 cuiburi. Astia, mai scurti, mai grosi si sanatosi, dar buni si de calitate. De la ei si de la 6 cuiburi chinezesti am avut toata vara pentru salate. Treaba buna si neasteptata. In poza alaturata se vede in fundal fasolea Yard Long, o alta chinezoaica demna de luat in seama, care se comporta bine in fiecare an.

Cu Fane m-am intalnit prin piata orasului cand a venit cu pepeni si ceapa si i-am raportat toate evenimentele si i-a predat un pepene Snow Leopard pentru analiza si evaluare. Mi-a transmis ca exemplarul a trecut testele cu bine si ca va avea grija ca la anul sa-l cultive. Pe langa gustul extraordinar, Fane zicea ca un mare avantaj ar fi ca pepenele se face cam la 1 kil bucata, exact asa cam cum doreste cumparatorul. Treaba lu Fane, pe mine nu ma deranjeaza in niciun fel, nu-fi face concurenta, ca n-am de gand sa ma duc in piata cu pepeni de vanzare.

Am luat legatura si cu amicul cu chinezismele, care m-a intrebat de ce n-am pus si din alt soi, pe care el il numeste ‘buburos’ din cauza aspectului, dar care este mult mai gustos decat Sarpele chinezesc. Asa ca m-am decis sa pun ‘buburosii’ in tura a II-a. Si bine am facut, ieri am gustat primul fruct si este intr-adevar fabulos. Aspectul nu este prea atractiv, dar, dupa ce coaja se inlatura, miezul face toti banii. Asa ca am decis ca urmatorii doi castraveti sa-i pastrez pentru seminte. Unul este maricel si altul abia a scos capul. Sa speram ca va fi o toamna lunga, cel putin asa se lauda meteorologii ca ar fi in zona mea.

Acum sa mai vorbim si despre rosii. Din cele programate initial a fi transplantate in tura a doua, am remarcat ieri Roșu de Arad, un soi primit de la o amica, Ilona, care traieste in zona respectiva. La mine au iesit cam de 300g. Ilona zicea ca se fac mai mari. Acuma depinde si de cum le ingrijesti, ce pamat ai, ce conditii de mediu, etc. Dar sunt frumoase la aspect si au gust bun. Sa vedem ce mai apare ca abia au inceput sa se faca. Poate ca avem o toamna lunga, ceea ce n-ar fi rau

Va spuneam cu cateva zile in urma ca sunt cu ochii pe Manastiresti. Intamplarea a facut astfel incat prezenta mea sa fie foarte necesara acasa, situatie in care de vreo doua zile merg dimineata la gradina si ma intorc imediat dupa pranz. Asta este, n-am ce face, trebuie sa ma conformez.

Zilele astea vremea a fost mai racoroasa si am putut sa robotesc aproape in continuu fara sa simt dogoarea soarelui. A fost si bine si rau. Bine ca nu m-am sufocat de caldura, rau ca am stat tot timpul cu gandul la treaba.

Am avut totusi bucuria sa trag o concluzie despre Manastiresti. O vedeti alaturi. Nu pot spune ca acei calugari aveau gusturi proaste. Rosia asta merita toata consideratiunea. Arata bine si are gust bun. Seminte mai putine ca altele, probabil sfintii parinti o foloseau atat la consum zilnic, cat si la bulioane. La mine a crescut cam inalta, peste 1,70m. Poate si pentru ca am fost cu ochii pe ea tot timpul, mai mult decat pe altele.

Am reusit sa vin acasa si cu recordul de anul acesta in materie de castraveti. Record ca lungime, adica 50,2 cm masurati pe curbura. Ca greutate cred ca este depasit de altii care au fost mai grosi, dar pe care nu m-am invrednicit sa-i cantaresc. Pe acesta insa l-am pus pe cantar si atarna 682 gr. Sunt sigur ca am avut si mai grei. Poate ca si acesta mai lua in greutate, dar am zis sa-l iau cat timp este fraged si placut la gust. Si chiar asa, nu este un lucru de neglijat.

Cam atat pentru astazi. As fi vrut sa vorbim mai mult, dar sa stiti ca atunci cand v-am spus ca undeva prezenta mea fizica este foarte necesara, am vorbit serios. Uneori, viata este ceea ce se intampla cu noi in timp ce ne facem alte planuri.

In dimineata asta a plouat un pic. A fost mai mult o bura care poate ca a intrat 1-2 mm in pamant, un pospai, cum zice olteanul cand vrea sa spuna ca a fost doar o stropeala. Ce e bine, e ca s-a mai racorit. Ieri, cand am venit de la gradina simteam ca mi se taie respiratia. Acuma, bate un vanticel mai racoros care face viata mai usor de suportat.

Meteorologii se lauda ca va fi ploaie mare, dar cred ca se uita in alta parte cand vopsesc in rosu bucata de harta care contine si judetul meu. Or stii ei ceva, frica pazeste bostanaria.

Apropo de bostanarie. Sa nu credeti ca m-am apucat sa-i fac concurenta lui Fane Gradinaru, dar am pus si eu anul acesta cativa pepeni in gradina. Asa ca printre noutatile din gradina mea se numara un pepene galben, Snow Leopard. Cica este o varietate rara, care creste in greutate in jurul a 1kg si sunt foarte dulci. In pozele de pe net acesti pepeno galbeni se arata a fi albi la maturitate. Ai mei sunt inca prazulii, dar nu cred ca vor mai sta mult timp asa. Cand s-or coace, vom mai sta de vorba. Dar deocamdata tinem secret, nici Fane nu trebui sa stie, sa nu ma dati cumva de gol cand il intalniti in piata cu bostanii lui.

Ieri am venit acasa si cu recordul de anul acesta in materie de rosii, o bucata in greutate de 794gr. Nu e mult, dar nici putin.

Rosia asta am primit-o anul trecut de la o gradinareasa din Almăj. Almăjul este o comuna cam la 20 de km de Craiova. Pe drumul inspre Filiași, pana sa ajungi la Coțofenii din fața, o virezi la dreapta si ajungi repede la destinatie. Pamant bun, intre Jiu si Amaradia, oameni gospodari. Printe ei si Neta. Ii zic pe nume pentru ca suntem cam de-o varsta. De fapt unul din avantajele trecerii prin viata este ca, la un moment dat, diferentele de ani nu mai coteaza asa de mult. Alt avantaj este ca poti sa stai jos in tramvai fara sa te mai gandesti ca poate ar trebui sa cedezi locul altcuiva.

Neta zicea ca are rosia asta in gradina de vreo 15 ani. A adus-o de pe malul marii, fata ei care lucra la Poșta si a facut un concediu la un particular din Eforie. In gradina lui a vazut rosii frumoase si la plecare a cerut una, care a ajuns, dupa cum banuiti, la Neta. Am rugat-o pe Neta sa le dea un nume. S-a uitat la mine mirata si am lamurit-o de ce. Ea pana atunci le zicea ‘rosiile mele’, dar s-a gandit un pic si a decis: “Zi-le, domne, Almăjane, ca doar din Almăj sunt si aici le are mai toata lumea, ca le-am dat pe la toti din sat care au cerut”. Asa sa fie, Neto, ca de cand sunt in gradina la tine au uitat cum miroase valul marii.