Cand veti afla numele aceste rosii, sigur ca va veti duce cu gandul in alta parte, pe taramul literaturii. Adevarul insa, e mult mai banal, rosia asta este originara din comuna doljeana Sadova. Dar si cu Sadova asta este un smerchez, in sensul ca este cunoscuta pentru ca aici s-a nascut Mugur Mihăescu, adica Garcea. Dupa cum se vede, este o comuna in care oamenii au mult umor, altfel cum ar fi gasit ei un nume atat de faimos.
Dar meritul de a fi adus in atentie aceasta rosie ii apartine prietenului meu Fane Gradinaru, care trece prin comuna asta de fiecare data cand se intoarce acasa de la Craiova. S-o mai duce el si cu alte treburi, n-am de unde sa stiu, cert este ca are cativa prieteni cu care schimba idei si informatii de afaceri. La unul dintre ei a vazut rosiile astea si n-a avut stare pana cand nu mi-a adus si mie cateva de proba. Zicea ca e plina Sadova de astfel de rosii. Bune platagele, au trecut usor testul, asa ca am luat semintele si le-am pus bine, iar in iarna le-am pus la treaba. Vara asta le-am avut in gradina si mi-a parut bine ca Fane mai face din cand in cand cate o vizita prin Sadova. Cu treburile lui, oricare ar fi ele.
Sadovenele sunt un soi de rosii cu crestere nedeterminata si maturitate medie. Adica, respectiv, produc in etapa pana cand le omoara frigul si bruma si se coc prima data in plin sezon.
Fructele mature sunt de culoare rosie, usor turtite, cu umeri incretiti care pot fi usor verzui pana la completa maturitate. Acesta ar fi si criteriul dupa care ne putem da seama cand Sadovenele sunt coapte bine: dispar petele verzui. Sunt mari, la mine in gradina au ajuns frecvent la 5oogr bucata. Miezul este rosu si ferm cu alveole bine conturate. Pulpa este densa si plina de substanta. Productivitate peste medie.
Tufa creste pe la 1,40 – 1,50m, destul de viguroasa. Frunza este normala. Nu necesita o atentie sau o ingrijire speciala. Rezistenta obisnuita la boli. Necesita sprijin.