Roșii din Grădină – Soiuri și cultivare

Dupa caldurile cele mari, am luat o pauza de la gradina in asteptarea ploilor anuntate de toate buletinele meteorologice. Deocamdata cativa stropi strecurati cu zgarcenie printre nori, nimic mai mult. E bine ca s-a mai racorit un pic, dar tot vara ramane. Imi pare rau ca nu am dat la rosii cu ceva impotriva manei. Faceam o treaba buna si asta a fost gandul meu dintai, dar m-am incurcat in alte lucrari si m-a prins o bura de vreo 2-3 minute. M-am gandit ca sa las frunza sa se usuce un pic la soare ca sa poata prinde fungicidul, numai ca m-a prins alta ploicica, si tot asa a tinut-o o buna bucata de timp incat am renuntat pana la urma. Dar n-am facut bine, poate ca era nevoie de mai multa rabdare.

Acuma, asta este, degeaba imi fac probleme, sa speram ca nu va fi mare prapad. Oricum, maine voi vedea despre ce este vorba.

Pana maine, sa ne uitam la o rosie. Are 651 gr si este cea mai mare realizare de anul acesta, cel putin pana acum. Eu mai trag sperante, dupa cum se arata prin vrejuri, dar nu se stie, gradinaritul nu este o stiinta exacta.

In imagine aveti Domneasca de Secui. Secuiul este un sat al Teascului. Bun pamant si buni gradinari. Specialitatea lor era varza, dar incet-incet, gradinile s-au umplut de solarii, iar solariile de tot felul de legume, printre care si rosii.

Rosia pe care v-o prezint am luat-o anul trecut de la Florin a’ lu’ Gaita. Asa a botezat-o el, Domneasca, din cauza ca, dupa cum imi explica el isusi, rosia asta ca are ‘aspect si extern, si intern’. Mai precis, pe dinafara este mare si frumoasa, iar pe dinauntru este gustoasa si cu seminte putine. Ce mai la deal, la vale, marfa domneasca, poti sa stai cu ea la masa fara sa te faci de rusine. O are de multi ani, nu mai stie de unde. S-a trezit odata ca are in gradina o rosie mare si frumoasa si a oprit seminte. Pe urma tot asa, a tinut de ea ca sa n-o piarda. A mai dat si pe la vecini, pe la rude, mi-a dat si mie. Mi-a zis ca daca tot am in colectie Tescanele, musai sa am si Domneasca lui. Sa-i dea Domnul spor si sanatate.

Cred că este foarte cunoscută povestea cu bătrânul negustor de vinuri care, pe patul de moarte fiind, le-a împărtășit fiilor săi cel mai mare secret: “să știți că vinul se mai face și din struguri”.

Fertilizarea – baza oricărei culturi

Transpus în cazul grădinăriei, secretul fertilizării constă în gunoiul produs de păsări și animale. Orice sfat despre înființarea unei culturi menționează ca primă operație importantă, după prelucrarea solului, fertilizarea. Tradițional, așa cum ziceam înainte, ne fuge gândul imediat către gunoiul de grajd putrezit, mranita cu alte cuvinte. Mai nou au apărut composturile, deșeuri vegetale supuse operației de putrezire și descompunere. Eu sunt partizanul gunoiului de grajd, în primul rând pentru că îmi este greu să mă apuc să produc și compost.

Ca să fiu sincer, în ultima vreme au apărut tot felul de oferte care cuprind ‘pământuri’ fertile produse după diferite rețete. Avantajul lor pleacă de la marele dezavantaj al folosirii gunoiului: odată cu acesta pot fi aduse în grădină tot felul de boli și dăunători. Coropișnițele sunt cazul cel mai frecvent. Cu toate acestea rămân în continuare un susținător al mranitei ca principal fertilizator.

Practici tradiționale pentru reducerea riscurilor

Și ca să mai reduc din riscuri, de fiecare dată când aduc ‘marfă proaspătă’ îmi aduc aminte de câteva practici pe care le-am întâlnit de-a lungul timpului în grădinăritul tradițional. Unele dintre ele includ tratamente ușoare sau intervenții asupra solului, cum ar fi stropiri cu zeamă bordeleză sau utilizarea unor materiale cu rol de corecție a solului.

Important este însă să nu fie privite ca rețete universale. Eficiența lor depinde mult de context, de tipul de sol și de modul în care sunt aplicate. În practică, fiecare grădină își spune propria poveste, iar rezultatele pot varia considerabil.

Fertilizarea de corecție și completare

Dar pentru a obține o recoltă bună, mai sunt necesare pe parcursul culturii unele fertilizări de corecție și completare. Gunoiul de animale este bogat în azot și facilitează dezvoltarea în primul rând tulpinilor și frunzelor.

După perioada de legare, plantele au nevoie de un aport echilibrat de nutrienți, cu accent mai mare pe potasiu, care susține formarea și calitatea fructelor, și pe fosfor, implicat în procesele de dezvoltare. Se pot folosi fertilizări complementare adaptate acestei etape de vegetație, inclusiv apă de cenușă.

Fertilizarea culturii de roșii înseamnă, de multe ori, găsirea unui echilibru între sol, plante și condițiile de mediu existente în acel moment.

Fertilizarea foliară și echilibrul N-P-K

O soluție mai simplă ar fi fertilizările foliare cu îngrășăminte organice din seria N-P-K. Avantajul acestora este că se poate alege concentrația de N-P-K (adică Azot – Fosfor – Potasiu) în funcție de perioadele de vegetație ale plantei. Și sunt variante care ajută dezvoltarea rădăcinilor răsadului, apoi înflorirea, legarea, fructificarea.

Fertilizarea principală nu poate fi înlocuită

Dar, atenție, fertilizarea foliară este numai o operație de completare, ea nu poate substitui fertilizarea principală a solului făcută în perioada de toamnă-iarnă. Adică, parafrazându-l pe bătrânul negustor de vinuri, fertilizarea se mai face și cu gunoi de grajd.

O pauză în grădină: roșiile de astăzi

Gata, acum hai să mai vorbim și despre roșiile noastre. Astăzi s-a anunțat căldură mare așa că pe la 10 am încheiat activitatea în grădină. N-am plecat însă cu mâna goală, că nu degeaba mă dau eu grădinar. Pe lângă multe altele am luat și niște roșii pe care cel de la care le-am luat vara trecută le botezase ‘crete’. Și pentru că respectivul era din Izvor, eu am desăvârșit operațiunea numindu-le ‘Crete de Izvor‘. Pentru că Izvor este o comună situată mai sus un pic de Albești, n-ar fi exclus ca aceste ‘crete’ să fie rude cu păpușile lui nea’ Lixandru. Oricum o diferență există între ele, cele Dulci de Albești având umerii mai puțin încrețiți. Dar la gust stau bine amândouă.