Cred că este foarte cunoscută povestea cu bătrânul negustor de vinuri care, pe patul de moarte fiind, le-a împărtășit fiilor săi cel mai mare secret: “să știți că vinul se mai face și din struguri”.
Fertilizarea – baza oricărei culturi
Transpus în cazul grădinăriei, secretul fertilizării constă în gunoiul produs de păsări și animale. Orice sfat despre înființarea unei culturi menționează ca primă operație importantă, după prelucrarea solului, fertilizarea. Tradițional, așa cum ziceam înainte, ne fuge gândul imediat către gunoiul de grajd putrezit, mranita cu alte cuvinte. Mai nou au apărut composturile, deșeuri vegetale supuse operației de putrezire și descompunere. Eu sunt partizanul gunoiului de grajd, în primul rând pentru că îmi este greu să mă apuc să produc și compost.
Ca să fiu sincer, în ultima vreme au apărut tot felul de oferte care cuprind ‘pământuri’ fertile produse după diferite rețete. Avantajul lor pleacă de la marele dezavantaj al folosirii gunoiului: odată cu acesta pot fi aduse în grădină tot felul de boli și dăunători. Coropișnițele sunt cazul cel mai frecvent. Cu toate acestea rămân în continuare un susținător al mranitei ca principal fertilizator.
Practici tradiționale pentru reducerea riscurilor
Și ca să mai reduc din riscuri, de fiecare dată când aduc ‘marfă proaspătă’ îmi aduc aminte de câteva practici pe care le-am întâlnit de-a lungul timpului în grădinăritul tradițional. Unele dintre ele includ tratamente ușoare sau intervenții asupra solului, cum ar fi stropiri cu zeamă bordeleză sau utilizarea unor materiale cu rol de corecție a solului.
Important este însă să nu fie privite ca rețete universale. Eficiența lor depinde mult de context, de tipul de sol și de modul în care sunt aplicate. În practică, fiecare grădină își spune propria poveste, iar rezultatele pot varia considerabil.
Fertilizarea de corecție și completare
Dar pentru a obține o recoltă bună, mai sunt necesare pe parcursul culturii unele fertilizări de corecție și completare. Gunoiul de animale este bogat în azot și facilitează dezvoltarea în primul rând tulpinilor și frunzelor.
După perioada de legare, plantele au nevoie de un aport echilibrat de nutrienți, cu accent mai mare pe potasiu, care susține formarea și calitatea fructelor, și pe fosfor, implicat în procesele de dezvoltare. Se pot folosi fertilizări complementare adaptate acestei etape de vegetație, inclusiv apă de cenușă.
Fertilizarea culturii de roșii înseamnă, de multe ori, găsirea unui echilibru între sol, plante și condițiile de mediu existente în acel moment.
Fertilizarea foliară și echilibrul N-P-K
O soluție mai simplă ar fi fertilizările foliare cu îngrășăminte organice din seria N-P-K. Avantajul acestora este că se poate alege concentrația de N-P-K (adică Azot – Fosfor – Potasiu) în funcție de perioadele de vegetație ale plantei. Și sunt variante care ajută dezvoltarea rădăcinilor răsadului, apoi înflorirea, legarea, fructificarea.
Fertilizarea principală nu poate fi înlocuită
Dar, atenție, fertilizarea foliară este numai o operație de completare, ea nu poate substitui fertilizarea principală a solului făcută în perioada de toamnă-iarnă. Adică, parafrazându-l pe bătrânul negustor de vinuri, fertilizarea se mai face și cu gunoi de grajd.
O pauză în grădină: roșiile de astăzi
Gata, acum hai să mai vorbim și despre roșiile noastre. Astăzi s-a anunțat căldură mare așa că pe la 10 am încheiat activitatea în grădină. N-am plecat însă cu mâna goală, că nu degeaba mă dau eu grădinar. Pe lângă multe altele am luat și niște roșii pe care cel de la care le-am luat vara trecută le botezase ‘crete’. Și pentru că respectivul era din Izvor, eu am desăvârșit operațiunea numindu-le ‘Crete de Izvor‘. Pentru că Izvor este o comună situată mai sus un pic de Albești, n-ar fi exclus ca aceste ‘crete’ să fie rude cu păpușile lui nea’ Lixandru. Oricum o diferență există între ele, cele Dulci de Albești având umerii mai puțin încrețiți. Dar la gust stau bine amândouă.
