Stiu ca v-am promis mai multe amanunte despre Spitz, dar mai aveti putintica rabdare, ca am altceva urgent sa va spun. Vorbeam ieri despre seminte de rosii. Vorbeam pentru ca a venit sezonul. Astazi se dimineata mi-am udat rosiile, dupa care le-am luat iar la mana. Aveam in fata doua liste, lista cu soiurile puse in gradina si lista cu seminte de rosii deja recoltate. Ma straduiesc pe cat pot sa nu fac omisiuni, dar … de la o varsta incolo, doua-trei iti mai scapa.
Tot bifand cand pe o lista cand pe alta, am ajuns la randurile cu ‘inima de bou’. Eu sambata si duminica am stat cuminte acasa, dar natura a lucrat. Si a lucrat cel mai frumos la rosiile pe care le am din seminte primite de la Fane Gradinaru.
Despre Fane Gradinaru cred ca v-am mai povestit. Gradinaru este numele lui adevarat primit de la taica-su’, iar Fane tot nume adevarat, dar primit de la nasul de botez. Nu Stefan cum ati fi tentat sa credeti, ci Fane, ca asa il chema pe nasu’. Si orice oltean adevarat respecta voia nasului.
Cu Fane am fost multi ani de zile coleg de serviciu. Am lucrat chiar in acelasi birou, pana intr-o zi cand cineva a considerat ca la varsta noastra nu mai suntem interesanti pentru scopurile marete ale intreprinderii.
Ba moshule, mi-a zis Fane, pe mine Gradinaru ma chiama si gradinar ma fac. Ma duc la mama la tara, ca e batrana si singura si nu mai poate de loc. Si uite asa lasat orasul si a plecat undeva la Dunare, de unde venise cu multi ani in urma si unde avea o casa rostuita de ai lui. Acu’ vine la Craiova cu lubenita, pepeni si dovleci. Din iulie si pana da bruma e in piata. Ce face in rest nu prea spune si nici eu nu insist cu intrebarile, dar e sprinten, cu mintea agera si privirea luminoasa. De cate ori ne vedem, eu cumpar cea mai mare lubenita pe care o are, iar el imi face cadou un pepene. Berea o dau eu in contul pepenului si o bem in picioare la botu’ calului, ca nu-si poate lasa marfa de izbeliste. Mai vorbim de una, de alta, de colegi care unii mai sunt, altii nu.
Vorbim si despre gradinarie. Anul trecut prin vremea asta numai ce l-am auzit: ba moshule, mai lasa-ma in pace cu Brandywine, Marmande si alte chestii strainesti, sa mananci la vara o rosie din asta si sa vezi ca-ti da sanatate. Si mi-a dat niste seminte de rosii intr-o cutiie de chibrituri, rosii pe care ai lui le aveau de ani de zile in gradina. Mi-a mai spus ca erau ‘inima de bou din aia romaneasca’.
Astazi am cules primele rosii din seminte primite de la Fane. Inima de bou roz. Romaneasca, dupa spusele lui. Cea mai mare a avut 410 grame, ceea ce pentru seceta din gradina mea este o adevarata performanta. Imi pare rau ca am fost neatent si am cam storcosit-o la transport. Nu mai arata frumos, asa ca poze am facut la altele, maricele si ele. N-am rezistat tentatiei si pe asta mai mare am mancat-o impreuna cu Coana Mare cu niste branza de capra. N-am uitat sa opresc niste seminte. Avea dreptate gradinaru’ de Fane, buna, buna de tot. Am mai ales cateva pentru ca sa opresc seminte si pe celelalte le-am lasat in responsabilitatea sotiei sa faca o salata taraneasca pentru masa de seara. Si, daca tot veni vorba, sa va spun un smerchez. Dupa ce faceti salata cu toate ale ei, bagati-o la frigider pentru 16 minute. De ce 16 minute? Asa ca sa se raceasca un pic si sa mearga cu o tuica buna.
Abia astept sa ma strige Coana Mare din bucatarie. O salata rece facuta din rosii de la Fane si o tuica facuta de mine cu toata responsabilitatea. Ce poate fi mai bun pentru sanatate? Sa traiesti, Fane!
