Roșii din Grădină – Soiuri și cultivare

Astazi sarbatoare (Rusaliile), maine sarbatoare (Sanzienele)… Incep sa ma conving ca gradinarii trebuie sa fie buni manageri ca sa faca toate treburile la timpul lor, dar sa si respecte zilele nelucratoare (altfel ii arunca din calus). Poate ca sarbatorile sunt un premiu pentru cei care sunt in stare sa aiba toate treburile bine puse la punct. La mine mai mereu ramane ceva nefacut asa ca nu ma numar printre premianti. Din cauza asta n-am bucurat foarte tare ca astazi a plouat. Se vede ca din cand in cand, Cel de Sus se ingrijeste si de noi pacatosii.

Rosiile sunt plante care cresc repede si care produc o cantitate insemnata de fructe. Ele lucreaza mult si bine si au nevoie, prin urmare, de apa suficienta care sa le permita sa converteasca lumina soarelui in energia necesara pentru a dezvolta ramuri si frunze, pentru a inflori, lega si fructifica.

Rosiile absorb apa prin radacinile lor. Fenomenul de capilaritate impinge apa catre frunze. Acolo este, ca sa zicem asa, bucataria plantelor, pentru ca in frunze are loc fotosinteza, procesul prin care lumina solara este transformata in hrana necesara dezvoltarii. Frunzele mai au un rol insemnat. Ele elibereaza o cantitate mica de apa pentru ca planta sa se racoreasca. Acum inteleg de ce Adam purta frunza, era probabil foarte cald si simtea nevoia sa transpire.

Lucrurile de mai sus sunt descrise in manualele de biologie pentru clasa a cincea. Eu le-am amintit din cel putin doua motive. In primul rand, majoritatea gradinarilor nu pastreaza manualele din clasele elementare (gimnaziale). In al doilea rand, aceasta introducere ma ajuta sa raspund la o intrebare: cand rosiile sunt udate suficient?

Binenteles ca udatul depinde de sol, marimea plantelor si conditiile atmosferice. Dar, se considera ca o rosie este bine udata atunci cand radacina ei este atinsa de suficienta umezeala care sa o ajute sa-si indeplineasca functia de motor al dezvoltarii plantei. Avand in vedere lungimea radacinilor de rosii, umezeala trebuie sa coboare 12-15 cm in adancimea solului. Nimeni nu poate oferi o formula magica, dar udarea este singurul fenomen pe care gradinarul il poate controla. Multi spun ca e bine sa se ude regulat la fiecare, sa zicem, trei zile. Eu as da credit bietelor plantute pentru ca ele stiu mai bine ce au nevoie. Treceti zilnic prin gradina si observati frunzele rosiilor. S-ar putea ca in timpul zilei, mai ales daca e o zi torida, frunzele sa fie rasucite. Acesta este un mod in care planta se protejeaza contra arsurilor pe care le poate provoca soarele. Daca in dimineata urmatoare, frunzele sunt tot rasucite, atunci treceti la treaba si udati. Daca insa, frunzele sunt vesele si normale, e semn ca solul are destula umezeala care sa sutina planta. In rest rosiile isi fac de cap asa cum vor ele.

Update: Mai pe la miezul noptii a mai dat o ploaie buna. Rosiile mele or sa innebuneasca de atata apa.

Afară este un aer irespirabil. După câteva zile acceptabile, temperatura a explodat, cel puțin aici în sudul țării.

De ce am stropit roșiile împotriva manei

E vreme de mană. Mana la roșii (Phytophthora infestans) este o boală cauzată de un agent patogen de tip oomycet, care se dezvoltă rapid în condiții de umiditate ridicată și temperaturi moderate.

Așa că astăzi de dimineață am găsit necesar să stropesc roșiile cu piatră vânătă. O decizie foarte inspirată, pentru că toată după-amiaza cerul a fost încărcat și în atmosferă s-a simțit o mare înăbușeală.

Evit să spun zeamă bordeleză pentru că nu asta folosesc. Zeama bordeleză este un amestec de sulfat de cupru și var dizolvat în apă. Utilizarea compușilor pe bază de cupru este reglementată la nivelul Uniunii Europene și permisă în agricultura ecologică, însă cu limite stricte de aplicare anuală, pentru a reduce acumularea în sol.

Acest produs este un fungicid de contact, adică el nu intră în plantă (ca cele sistemice), ci acoperă frunzele cu un strat subțire de soluție, strat care protejează. Vă dați seama că o ploaie sau udare cu aspersorul ar spăla repede un fungicid de contact, dacă acesta nu ar conține și o substanță adezivă, care să lipească fungicidul pe frunzele plantei.

În cazul „zemii bordeleze”, adezivul este varul. Niciodată însă n-am fost în stare să dizolv suficient de bine varul și să-l strecor, astfel încât duza de la pompa de stropit să nu se înfunde. Era un chin să o curăț la fiecare 20-30 de secunde. Ca să scap de balamuc, înlocuiesc varul cu o linguriță cu vârf de zahăr. Se mai poate folosi aracet, albuș de ou și parcă mai e ceva.

Mai sunt și alte substanțe care combat mana, dar optez pentru sulfatul de cupru (zeama bordeleză), un produs utilizat și în agricultura ecologică, în anumite condiții și cu respectarea limitelor de aplicare, conform recomandărilor Royal Horticultural Society.

Utilizarea produselor pe bază de cupru trebuie făcută întotdeauna conform recomandărilor și reglementărilor în vigoare.

Am mai auzit și de macerat de urzică, de coada-calului, de tătăneasă și alți biostimulatori pentru roșii. Urzica am folosit-o, dar celelalte două nu le-am încercat deocamdată.

Cât de des stropesc roșiile cu piatră vânătă

Pentru că sulfatul de cupru (piatra vânătă) ajută și la cicatrizarea rapidă a rănilor, obișnuiesc să execut operația de copilit înaintea stropirii.

Cât de des stropesc? Cam la două săptămâni și de câte ori e nevoie, adică după o ploaie bună, când temperaturile anunță o vreme de mană ca astăzi și alte cazuri care nu-mi vin acum în minte. Stropirile le fac destul de regulat și le încep cam la 2-3 săptămâni de la plantarea răsadurilor, când văd că deja s-au prins bine.

Când stropesc, ating și pământul de sub plantă, încercând să dezinfectez cât de mult se poate. Într-un comentariu pe alt post, Elisa îmi dă o idee excelentă, adică în cei 8 litri de apă care încap în pompa mea de stropit să adaug și 8 g de acid boric pentru dezvoltarea și protecția florilor. Mulțumesc, Elisa.

Cum prepar această zeamă? Pentru pompa mea de 8 litri pun 40 g de piatră vânătă și o linguriță cu vârf de zahăr. Soluția care rezultă nu trebuie să fie rece, adică nu se stropește cu lichid rece. Din cauza asta folosesc apă călduță (dacă nu o încălzesc, o țin măcar la soare), pe care o strecor prin clasicul ciorap. Piatra vânătă și zahărul le dizolv în 1 litru de apă încălzită ca de pâine și amestec bine, după care le adaug în pompă tot prin ciorap.

Nu stropesc niciodată dimineața pe rouă, pentru că frunzele sunt ude și soluția curge, nu se lipește. Totuși, cel mai des stropesc dimineața, dar până în ora 10, ca să nu fie nici prea cald. Nu pregătesc soluția după o zi pe alta, astăzi o prepar, astăzi stropesc (de preferință aproape imediat).

Update 10 iulie 2013

Pentru a prepara zeama bordeleză clasică, la pompa mea de 8 litri este nevoie de 40 g sulfat și 20 g praf de var. Sulfatul și varul se dizolvă separat în apă călduță și se adaugă în apa din pompă prin ciorap dublu.

Sistemul asta l-am vazut folosit pentru a iriga plantele cu apa de mare. Apa de mare este sarata, dar dupa distilare e numai buna. Daca n-ai altceva la-ndemana sau este prea scump, solutia este buna.

Instalatia e simpla si poate folosi numai peturi de plastic. Se taie partea superioara a unui pet de 2l. Se umple cu apa. Pentru a avea stabilitate, se face o groapa mica in pamant in care se pune acest pet taiat. Peste el se aseaza un pet de 3-5l cu fundul taiat si cu dopul insurubat.

Functionarea este la fel de simpla. Sub actiunea soarelui, apa din petul mic se evapora si se condenseaza pe peretii petului mare sub forma de picaturi care se scurg in pamant, spre radacina planelor. Seamana cu irigarea prin picatura.

Sigur ca instalatia este eficienta in functie de felul in care e asezata fata de planta pe care trebuie sa o irige. Cineva s-a gandit sa o foloseasca in gradina sa desi foloseste apa obisnuita. Zice ca este mai economicoasa desi cere munca mai multa. Eficienta este mai mare daca se foloseste un mulch de paie.

Probabil ca la temperaturile noastre de peste 32-35 grade este bine ca instalatia sa fie cumva plasata in spatele plantei, mai la umbra, in asa fel incat razele soarelui sa nu bata direct. Dar daca petul mic trebuie umplut zilnic cu apa, atunci, chiar ca e un adevarat chin. Pe urma stau si ma gandesc: daca se produce evaporarea, inauntrul instalatiei ar tebui sa fie temperatura mare, cam pe la 90 de grade. Caldura asta nu se transmite catre sol? Sau condensarea produce suficienta racire? Dar daca in petul mic nu este apa, cam ce temperatura se face inauntru? Cu fizica stau cam prost.

Aseara pe la 10, de bucurie ca a plouat am baut o bere, buna si rece de la frigider. Am mai stat de taina cu cei din casa si pana la final am mai capatat o jumatate de doza, asa ca astazi a trebuit sa ma duc la tzara cu autobuzul. Nu ca ar fi fost treaba de facut, dar e bine sa controlezi daca fenomenul de la oras s-a reprodus intocmai si in gradina de la tara.

Vreau, nu vreau, drumul spre autogara trece prin piata, asa ca am avut ocazia sa mai trag cu ochiul pe la tarabe. Am trecut si pe la ‘raionul’ cu rasaduri. Un neica tocmai se plangea unei negustorese ca nu prea i-au rodit rasadurile de rosii cumparate. Sigur ca vina a fost adumnealui : “Le-ai udat prea mult”. Clar ca lumina zilei: ce e mult, e excesiv.

De fapt nu cred ca prea multa apa ar afecta rodirea. Poate doar daca torni apa cu nemiluita, ceea ce nu cred ca este cazul. Ba din contra, daca ne gandim ca rosiile dezvolta radacini adanci, udatul superficial ar putea crea ceva probleme prin faptul ca apa insuficienta nu ar iriga bine planta.

Poate ca o polenizare slaba. Mama punea dovlecei si castraveti la 3-4 randuri de rosii. Mai punea si flori, craite si busuioc, la capatele randurilor. Sa vina albinele, zicea ea. Flori n-am pus, dar dovleceii mei au niste flori frumoase si galbene care cred ca ajuta. La anul o sa pun si flori. Promit. Cred ca fetele mele, asa imi alint eu rosiile, le merita din plin. Asa ca o sa ma ingrijesc din timp sa adun seminte de rosii si seminte de flori.

Dar daca totusi ma gandesc mai bine, chestia asta cu albinele este cu doua taisuri. Floarea de rosie produce si partea masculina, staminele, si partea feminina, stigmatul, asa ca polenizarea se produce in interiorul aceleiasi flori. Polenul de pe stamine, care sunt in partea superioara, cade peste stigmat, aflat la baza florii, si gata. Daca vin albinele, ele pot aduce polen si de la alte flori, de la alte soiuri, si uite asa rosiile mele se corcesc.

Am mai citit si despre polenizare artificiala, facuta manual. Cica cel mai bine se executa cu periuta de dinti, din aia in care poti sa pui si o baterie. O sa ma mai interesez, dar cred ca treaba asta se preteaza la un numar rezonabil de rosii. La mai multe s-ar putea sa fie un adevarat chin.

Uneori florile rosiilor nu se dezvolta din cauza ca e frig afara, sub 10 grade. Dar si la calduri prea mari este o problema, mai ales la soiurile timpurii, si sa ne aducem aminte ca luna mai a fost neobisnuit de calduroasa.

O alta explicatie a slabei fructificari ar fi folosirea in exces a ingrasemintelor pe baza de azot, adica daca se pune prea mult balegar de vaca, sa zicem. Azotoasele sunt ingraseminte foliare, care stimuleaza cresterea in exces a tufei, care astfel produce multe frunze in dauna florilor. Te pui cu natura asta? Este o masura in toate. Pentru o buna inflorire este mai bun ingrasemantul care provine de la gaini sau cenusa de lemn. Atentie insa la gunoiul de pasare, trebuie folosit numai dupa o buna fermetare, altfel arde tot. Peste o galeata se gainat se pun 5-6 galeti de apa si se lasa la fermentat 4-5 zile, cel mai bine o saptamana. Apoi se mai adauga 4-5 galeti de apa, se amesteca bine si se lasa o zi la sedimentat. Folosesc apoi lichidul, nu si materia depusa, pentru a uda plantele la radacina. Merge in special la rosii, vinete si ardei. Cu materia ramasa, repet operatia de mai sus, iar la udat amestec bine si de data asta folosesc tot ce este in butoi. Acum mai trec si pe la dovlecei, castraveti si ce mai am pe acolo. Fac astfel in primul rand pentru a evita ‘arderea’ plantelor si apoi pentru a folosi acest tip de gunoi cu maxima eficienta. Eu n-am pasari si rar gasesc pe la vecini o jumatate de galeata de gainat.

Si ca sa nu uit de ce-am plecat, sa stiti ca a plouat si in gradina mea, iar astazi dupa-amiaza a mai dat una strasnica, asa ca sa ajunga pentru o saptamana. Maine nu ma duc in control ca e sarbatoare. O vad pe Coana Mare (sotia) ca vopseste oua. Si daca o mai fi ramas vreo bere prin frigider, iar trebuie sa merg cu autobuzul si n-am bani schimbati de bilet.

Ploaia de săptămâna trecută le-a prins bine roșiilor mele. Înfloriseră bine, adică erau „albastre de flori”, cum se zice pe la noi și cum le alinta biata mama.

Întreținerea roșiilor după ploaie – observații din grădină

După ploaie le-am copilit, le-am dat o sapă bună, le-am stropit cu piatră vânătă și le-am invitat să lucreze în mod serios. În această etapă, copilirea și defolierea au rolul de a direcționa creșterea către fructificare și de a reduce excesul de vegetație.

Ieri a mai dat o ploaie scurtă, dar bunicică, motiv pentru care astăzi le-am mai săpat o dată. Așa am observat că au început să rodească binșor. Suntem pe drumul cel bun.

Din momentul în care roșiile sunt în floare, copilirea și alte lucrări aplicate frunzelor și ramurilor devin operații foarte importante.

Din momentul în care roșiile sunt în floare, copilirea și alte lucrări aplicate frunzelor și ramurilor devin operații foarte importante. Aceste intervenții nu acționează izolat, ci fac parte dintr-un ansamblu mai larg de lucrări de întreținere care includ udarea, fertilizarea și controlul dezvoltării vegetative.

În practică, toate aceste lucrări trebuie privite ca un sistem unitar de management al culturii, nu ca acțiuni separate.

Rolul copilirii și al defolierii în echilibrul plantei

Obiectivul copilitului este ca planta să își concentreze energia în primul rând asupra fructelor.

Prin îndepărtarea lăstarilor care apar la „subsuoara” ramurilor, tufele de roșii sunt forțate să își direcționeze energia către tulpina principală și, implicit, către fructificare. În lipsa acestei lucrări, echilibrul dintre creșterea vegetativă și producție se modifică treptat, iar efectele devin vizibile în timp.

Acestor dezechilibre și modul în care lipsa intervenției influențează planta și producția, sunt analizate în articolul despre ce se întâmplă dacă nu copilești roșiile.

Roșiile nedeterminate trebuie să fie în centrul atenției. Când apar florile, îndepărtez frunzele până la nivelul primei inflorescențe. Așa le ajut să se aerisească mai bine și să nu fie afectate de mană.

După ce am recoltat fructele aferente primei inflorescențe, îndepărtez frunzele până la următoarea. În cărți și studii publicate pe ScienceDirect se arată că frunzele situate sub inflorescențe contribuie într-o măsură mai redusă la susținerea fructelor, în special atunci când sunt slab expuse la lumină. Pot avea un rol mai degrabă de consum în echilibrul general al plantei, deși participă în continuare la procesul de fotosinteză.

Ceva mai târziu, după a cincea sau a șasea inflorescență (în funcție de vigoarea tufei și starea vremii), le și „cârnesc”, adică le îndepărtez vârful. Asta pentru ca planta să nu consume energie pentru a dezvolta ramuri și frunze care nu mai produc.

Echilibrul dintre vegetație și fructificare

Lucrările aplicate după ploaie trebuie adaptate în funcție de starea plantei. Copilirea, defolierea și fertilizarea trebuie corelate pentru a menține echilibrul dintre creștere și producție.