Roșii din Grădină – Soiuri și cultivare

Ploaia din week-end a fost doar o sperietoare ca sa ma tina in casa. Am vazut ca prognoza s-a adeverit prin alte parti si-mi pare rau de bietii oamenii necajiti

Ieri am dat o fuga pe la gradina, dar n-am putut face mare lucru pentru ca … s-a pus ploaia. De fapt internetul intotdeauna a aratat ploaie in zona mea pentru luni si marti (adica ieri si azi), dar am crezut INM-ul pe cuvant. Printre picaturi am mai strans cate ceva, desi abia acum se vede cat de mult rau a facut ploaia de saptamana trecuta. Cu toate ca sunt o fire optimista trebuie sa recunosc faptul ca pentru anul acesta, gradina este cam incheiata pentru rosii. Mai merg ardeii, prazul, varza, un pic castravetii (anul acesta mi-a dat o vecina unii buni, sa nu uit sa opresc seminte) si vinetele, dar rosiile mele si-au incheiat misiunea. Sa speram intr-un an viitor mai bun.

Ultima poza pe care am facut-o este cea alaturata. Nu ma prea dau in vant dupa rosiile cherry, dar am cultivat din cele galbene, rosii sau negre si eram curios sa vad cum arata si una roz. Este cea din imaginea alaturata, Poland Pink. Marime obisnuita, culoare frumoasa, stralucitoare chir, si un gust placut, un pic parfumat. Cica sunt bune pentru uscat. Acuma, nu mai este timpul potrivit pentru asta. Interesant este ca am inceput sezonul tot cu niste cherry, Galbenele de Cluj si inchei cu polonezele astea. Inca o data se confirma ca istoria e-n spirala.

Au mai ramas destule gogonele verzi prin tufe. Cu ele am de ales in a le pastra pentru muraturi sau a le grabi coacerea. Anul trecut am lasat pentru muraturi doar gogonelele care aveau o culoare verde inchisa. In vreo doua-trei saptamani s-au facut numai bune de bagat la borcan. Pe celelalte, care intrasera cat de cat in procesul de maturizare, adica aveau cel putin o culoare verde-albicioasa, daca nu un pic spre roz, le-am pus in ladite captusite cu ziare si le-am pus in camara de la tara. Am pus si o banana trecuta bine intr-una din lazi pentru a le grabi coacerea. Se zice ca o banana bine coapta elimina mult metanol care ajuta rosiile la maturizare. Mie mi-a iesit.

Daca vreti ca rosiile sa se coaca in vrej, atunci trebuie sa le aplicati un stres care sa grabeasca evenimentul. Cel mai obisnuit stres este acela de a le carni foarte radical, adica exact deasupra ultimului etaj de fructe pe care le vreti coapte. In plus, ajuta si o defoliere riguroasa. Operatiile astea induc un semnal catre planta, activitatea ei se amplifica si coacerea este mai rapida. Meoda este una obisnuita, cei mai multi gradinari isi carnesc rosiile in toamna. Mai putin obisnuita este o alta metoda pe care eu nu am aplicat-o niciodata. Cica se apuca voiniceste tufa de rosie de partea de jos, de langa sol, si se trage usor-usor in sus, pana cand se simte ca radacinile au fost ‘saltate’ 3-5mm (milimetri). Adica maxim o juma de centimetru, nu mai mult, ca radacina nu trebuie distrusa, numai ‘stresata’ un piculet ca sa transmita semnalul de coacere catre planta. Incercati. Eu n-o s-o fac pentru ca solul este excesiv de ud si radacinile vor iesi lesne afara mai mult de cativa milimetri. Poate la anul

Abia am scapat si iar vine ploaia, cel putin asa sustine un cod galben anuntat de INM. Si nu vine singura, vine cu vijelie, grindina. Poate ca nu si in zona mea. De fapt n-as dori nimanui.

Ce sa mai spun, cine oare sunt eu ca sa pot opri ploaia? O poate face David Copperfield ? Cred ca nici macar el.

Dar sa nu uit ca blogul acesta este unul mai mult despre rosii, decat despre alte lucruri. Am luat la mana rosiile aduse de la tara si am ajuns la concluzia ca nu v-am spus nimic despre Cuore di Bue Albenga, sau mai pe scurt Cuore Albenga. Este originara din Italia, de la tarmul marii. Cele 5 fire pe care le am sunt cele mai inalde din gradina. Cartea spune ca pot atinge greutatea de 1 kilogram, dar in gradina mea acest lucru inca nu s-a intamplat. Dar este o rosie harnicuta, care isi face treaba linistita. Ori de cate ori treci pe langa ea, ai ceva de bagat la traista.

O alta rosie pe care am asteptat-o cu sufletul la gura este cea din imagine. Amicul meu englez Mike sustine ca este cea mai dulce rosie din lume. Si pentru ca este cea mai dulce, este normal ca ea sa fie originara din Romania. Cernetu este numele ei pentru ca vine din satul cu acelasi nume din judetul Teleorman. Cum a ajuns in Anglia inca nu am aflat. Mike o are de la un prieten care la randul lui o are tot de la un prieten. Inca se mai lucreaza la stabilirea legaturilor si poate candva vom avea norocul sa aflam cum a ajuns ea sa vorbeasca limba engleza. Sincer sa fiu, dulceata ei nu m-a convins, dar trebuie sa tin cont si de faptul ca dupa atatea zile ploioase e prea plina de apa ca sa ofere gustul obisnuit. Dar rea nu este

Mai vorbim, poate chiar maine

Asa cum ii raspundeam ieri intr-un comentariu lui Nelu Craciun, indiferent cat de mare este necazul sau paguba care cade se sus fara voia noastra, gradina mea de la tara este o permanenta sursa de bucurie. Sigur ca au fost cateva clipe de necaz, poate chiar furie. Cel mai mult m-a suparat faptul ca rosiile LehrerTomate nu si-au mai putut arata splendoarea. In fond, asta este, fuse si se duse, vorba olteanului.

Asa cum va spuneam insa, am reusit sa pun la pastrare cateva seminte. Mai sunt si cateva rosii mai mici care isi asteapta randul, dar mi-ar fi placut sa va arat o poza cu o rosie adevarata. Cred ca erau doua exemplare de peste o jumatate de kil.

Si totusi, am ce sa va arat. De exemplu acest Accordeon. Mai zilele trecute v-am prezentat un Pink Accordeon. Acum am unul galben. Nu este ceva ce rupe gura targului, altii au avut chiar un submarin de aceasta culoare. Accordeonul asta insa, imi aduce aminte ca oricat ma pun eu contra, imbatranesc si, printre altele, ma lasa memoria tinerii de minte. Concret, habar n-aveam ca am doua variante de accordeon. Acu’ ma mir si eu precum cel din poveste, cum adica unu’ alb si unu’ negru. Trebuie sa verific prin arhiva daca am primit seminte de la mai multi. Daca da, atunci ar fi o explicatie, desi nu-mi aduc aminte sa fi pus seminte din mai multe surse. Dar mai stii ? Uneori memoria iti poate juca feste. Cautand pe net n-am gasit decat varianta Pink. Cautand printre mailuri, am vazut ca anul acesta am primit niste seminte de Accordeon despre care respectivul spunea ca e un soi galben. Dar de unde a aparut Pink? Mai trebuie sa fac sapaturi

O alta rosie interesanta este si Para de El Salvador. Unii ii mai zic si Sacul de rosii de El Salvador. Eu am ales varianta ‘para’ data fiind forma rosiei in sine. Si ii zic rosie chiar daca este portocalie. De fapt, de la Mexic in jos, rosiile (ma rog, tomatele) sunt si privite si considerate altfel decat in restul lumii. O explicatie ar fi faptul ca rosiile cam de acolo se trag, din acele tomatillos mai mult salbatice. Probabil ca asa au fost la origine, numai ca odata aduse in Europa, noi ne-am apucat sa ne jucam cu ele incat am obtinut in final ceva ce ne-a placut noua, chiar daca nu mai semanau cu originalul.

O fi evolutia asta a rosiei ceva pozitiv? Noi credem ca da, iar ei probabil o tin pe-a lor si cred ca nu. Sincer sa fiu, mie acele tomatillos nu prea mi-au placut, dar n-ar fi exclus ca nici lor sa nu le placa rosiile noastre si atunci suntem chit.

Si pentru ca tot am trecut garla in Europa (over the pond, cum ar zice americanu’) hai sa ne delectam cu o rosie din Calabria italieneasca, Belmonte. Un soi facut special pentru pasta. De fapt ce italianca ar fi ea daca n-ar fi buna de pasta ? Am incercat-o si anul trecut, dar nu mi-a iesit. Anul acesta insa, se pare ca sunt ceva mai norocos. Gust bun, productivitate buna. Cartea zice ca poate ajunge si la o jumatate de kil. La mine nu, dar totusi cred ca merita ceva atentie. Sigur o mai pun si la anu’