Principe Borghese

Chiar din denumire ne putem dea seama ca este vorba despre o rosie italieneasca.

Despre Principe Borghese se vorbeste inca din 1910. Este o rosie de tip cherry care se poate cultiva deopotriva in sere si solarii, cat si in spatii deschise. Are o crestere semi-determinata si o maturitate medie socotita undeva la 75-80 de zile de la plantare.maturitate madie, crestere semi-determinata, seminte de rosii

Are un fruct de culoare rosie, de marime mica (30-40g), de forma usor ovoida, cu un gust apreciat ca deosebit si cu seminte putine. Fructele sunt grupate in buchete de cate 6-8 rosii.

La maturitate, soiul de rosii dezvolta o tufa viguroasa, cu inaltimea medie de 1,5 m. Frunza este normala. Productivitatea este buna, mult peste medie. Pe perioada de crestere a dovedit o buna rezistenta la boli.

Odata scrise toate acestea, as putea sa ma opresc aici. Dar soiul de rosii Principe Borghese face parte din acele soiuri cu faima bine determinata care merita mult mai mult decat o simpla consemnare. Rosiile aceste sunt profund legate de soarele Italiei, de la care primeste toata caldura necesara pentru dezvoltare. Ajunse la maturitate ele intorc serviciul oferind un fruct fara prea multa zeama, fara prea multe seminte, cu o aroma deosebita care-l face bun la toate. Poate fi consumat in stare proaspata, poate fi prelucrat pentru obtinerea unei paste excelente, dar in special poate fi uscat.

Principe Borghese sunt rosiile cele mai usor de uscat, in primul rand pentru ca nu au prea multa zeama in interior. In al doilea rand, marimea lor le face foarte practice, fiind suficienta taierea lor in doua emisfere. Uscarea poate fi facuta in cuptoare speciale, dar si la caldura soarelui. Traditional, se smulge toata tufa din pamant si se atarna in pod spre uscare. Cica ar iesi ceva bun de tot. Aroma rosiilor se pastreaza si dupa uscare. In stare uscata se pastreaza perfect in ulei de masline. seminte de rosii, maturitate medie, crestere semi-determinata

In Sicilia, mai sunt cunoscute sub numele ‘Da appendere’, adica pentru agatare, pentru spanzurare. Numele este legat de o metoda originala de pastrare peste iarna. Spuneam mai sus ca rosiile sunt grupate cate 6-8 pe o ramura. Ei bine, aceste rosii chery se recolteaza impreuna cu o parte din tulpina si o frunza – doua, se atarna (agata) ca in poza alaturata. Este tot o forma de conservare avand nevoie doar de un acoperis care sa le protejeze de ploi si de temperaturi care sa le fereasca de inghet. Se spune ca daca temperatura este favorabila, pot fi pastrate in stare semi-proaspata pana in februarie.

Despre Da appendere, se spune ca face parte din acele soiuri foarte rezistente la seceta. Legenda spune ca in sudul Italiei sunt udate numai cu ocazia plantarii.

Dupa cum vedeti, Principe Borghese este o rosie care merita toata atentia. Atunci cand veti fi in cautarea de seminte sa nu respingeti ‘Da Inverno a grappoli”. Nu este vorba de alt soi, ci tot despre Principe Borghese, dar sub alt nume care sugereaza un strugure de iarna fapt legat tot de modul vertical de pastrare.

11 Raspunsuri la Principe Borghese

  1. Pingback: Cum alegem un loc in gradina pentru rosii | Rosii din Gradina

  2. Dani says:

    Anul asta le-am pus si eu pentru prima data, sa vedem ce rosiute o sa faca. Dar de udat tot trebuie udate. Acolo, la mama lor, in sudul Italiei cresc neudate doar pe teren vulcanic, care are calitatea de a retine apa, chiar si roua diminetii pe care o reda apoi plantei. Asa se cultiva rosiile si in Santorini, fara apa , in niste gropi sapate in piatra, nici macar nu se sprijina planta, ca oricum ar rupe-o vantul ce bate acolo ca nebunul …

    • Valerian says:

      Santorini, Santorini, … Imi spune ceva numele asta. O sa-l intreb pe Gugle. In orice caz multumesc pentru informatii. Daca imi aduc bine aminte, Piennolo este numele sub care Principe Borghese este cunoscuta in zona muntelui Vezuviu. Asta verifica ceea ce spui tu despre solul vulcanic. Si o rugaminte. Ar fi extraordinar sa ne impartasesti din experienta ta cu Principe Borghese. Multi sunt interesati sa stie cum se comporta in conditiile noastre. Cam acesta ar fi unul din scopurile acestui site: sa-i informeze pe gradinari si sa-i ajute sa aleaga soiurile de rosii care merg cel mai bine in zona lor. Rugamintea este general valabila.
      Update in 04 Mai 2013. Se pare ca informatia cum ca Piennolo del Vesuvio si Principe Borghese sunt sunt acelasi soi de rosii este falsa. Piennolo sunt ovoide, uneori in forma usoara de para si se termina cu un mic tzumburush. Frunza este de tip cartof.

  3. nelucraciun says:

    Testez, anul acesta, cateva soiuri rezistente la seceta.
    Am primit si am semanat in pahare de cafea, din pacate f. tarziu, in 8 si 9 aprilie, cinci soiuri de rosii trimise de Ecoruralis. Marea majoritate au rasarit. Iata ce mi-am notat, in inventarul meu al semintelor pentru 2013, despre două dintre aceste soiuri (apropos de rezistenţa la secetă):
    – Tomate cod SV-9, initial de la Banca de gene Suceava, talie f. mica., cca. 20 semin┼úe, galben-portocaliu, 5-7 cm., rezisten┼ú─â mare la seceta, produc┼úie mic─â, recoltate 2012 – prima observatie e ca au rasarit mai greu decat celelalte soiuri.
    – Tomate cod HD-3-2, Rau Alb, nedetermin., cca. 25 semin┼úe, rosu-portocaliu, 6-8 cm., rezistente la seceta, recoltate 2012
    Am semanat si Principe Borghese, de provenienta italiana, dar cumparate in Germania. Le-am semanat in alveole, tinute de la inceput in solar, pe 2 aprilie; au rasarit destul de prost, poate si din cauza frigului:
    – Tomate Principe Borghese – fructe mici, in ciorchini, se preteaz─â la ob┼úinerea de fructe uscate, rezisten┼ú─â sporit─â la secet─â – Vita Sementi, cca. 600 semin┼úe, valabilitate pana in ian. 2015

    • Valerian says:

      Multumesc mult petru comentariu. Te astept cu observatii privind Principe Borghese si alte soiuri. O rugaminte, spune-ne si in ce localitate sau in ce zona e gradina ta.

  4. Pingback: Sezon prelungit la rosii | Rosii din Gradina

  5. ciprian says:

    cultiv acest soi de 5 ani si este extraordinar (zona Bacau)
    initial semintele le-am achizitionat dintr-un magazin de specialitate din Iasi, dupa care au rasarit singure in fiecare an (in paralel produceam si rasaduri din seminte recoltate dar la maturitate ajungeau in acelasi timp cu cele “perene”). Am folosit termenul de “peren” deoarece pe plicul cu seminte achizitionat (mefim agro) aparea textul “planta perena puternic aromata”. Garantez ca aveau dreptate pentru descrierea folosita!
    Cultura o fac atat in ladite cu pamant cat si pe sol (am avut rezultate bune si in ghivece mici de 5-15l)
    Sunt foarte rezistente la boli cat si la seceta; le puteti lasa tufa sau copili, oricum rasplata este peste asteptari.
    Iar de consumat in februarie cred ca se poate pentru ca eu le las si dupa ce vine frigul (nu le smulg din pamant), se usuca dar rosiile raman bune mult timp-singura problema ar fi ca la orice atingere se desprind de vrej.
    Recomand celor care sunt incepatori in ale gradinaritului acest soi!
    Si hai februarie mai repede!

    • Valerian says:

      Multe multumiri, Ciprian. De astfel de comentarii avem nevoie. Simple si la subiect
      La multi ani, spor si sanatate.

  6. Pingback: Zapada si seminte de rosii | Rosii din Gradina

Lasa un comentariu

Daca ai cultivat acest soi, m-as bucura foarte mult sa stiu parerea ta, mai ales privind felul in care el s-a comportat in gradina ta. Nu uita sa precizezi zona unde se afla gradina ta, pentru a sublinia modul in care acest soi se adapteaza in diverse locuri din tara. In felul acesta vei ajuta multi gradinari sa aleaga rosiile cele mai potrivite pentru gradina lor. In numele lor, si al meu, iti multumesc.