Seminte de oboseala

Astazi am cam exagerat cu efortul fizic. Cred ca, daca ar afla, doctorul m-ar certa rau. Dar nu-i spun si ma angajez sa nu mai fac (prea curand).

Nici nu prea am somn, probabil tot din cauza faptului ca sunt un pic surmenat. Ma uit la un film cu Chaplin care mananca seminte cu mare pofta si butonez din cand in cand. Gandurile se aduna greu si cred ca asta se observa din felul dezlanat in care ma expun. Asta este, astazi nu pot mai mult.

Oricine ma cunoaste bine stie ca sunt unul dintre aceia care prefera soiurile de rosii mari si frumoase, fara seminte multe si daca se poate autohtone. Astazi, insa, am sa fac o exceptie si o sa va vorbesc despre niste cherry care vin de peste ocean. Le-am gasit astazi in gradina de la tara si le-am cules si mai coapte si mai crude de frica sa nu se schimbe vremea. Cred ca m-am cam grabit, dar acuma nu le mai pot pune inapoi.
seminte de rosii
Am facut totusi rost de o masa pe cinste. Am luat doi pumni din acele cherry si le-am azvarlit cu tot dispretul langa o bucata de branza de capra. Faptul ca erau mici m-a scutit de efortul ca sa le mai tai. Am mai scobit prin sacosa dupa un ardei iute si prin frigider dupa sticla cu … 50deGrame. Sotia gatise ceva bun, pe gustul meu, dar m-a lasat in pace, stia ea ce stia.

Gata nu va mai fierb. Este vorba despre Indigo Apple, un soi din categoria Antho, un produs al primului program de reproducere al lui Jim Meyers la OSU, care prezinta concentrații mari de anthocianina mai ales atunci cand au parte de soare. Si cum toamna aceasta a fost generoasa la acest capitol, imaginati-va ce splendoare gustativa. O roșie cu toata frumusețea de culoare a geneticii “indigo” avand si o aroma reconfortanta de felie de padure. O multime de fructe purpurii de 60-70 grame, cu purpuriul acela brumat caracteristic grupei Antho (pana la umerii deveniti negri de prea mult soare) si cu un miez rosu suculent. Le-am pus mai tarziu, am asteptat pana acuma dupa ele, dar a meritat. Si daca mai tine vremea vreo 10-12 zile mai tragem o tura, ca sunt pline tufele de fructe.

Am mai pus la ‘colectie’ si o alta rosie americana. De data aceasta este vorba despre una mare si buna intr-adevar. Se numeste Copia si este tot americana in ciuda faptului ca numele pare sa fie italienesc. Dar daca mergeti la pagina ei de descriere veti vedea de ce se numeste asa. Aceasta este o bicolora galben-rosie. Nu ma prea entuziasmeaza rosiile galbene, dar aceasta are un gust care merita sa devin mai tolerant.
seminte de rosii
In rest ce sa va mai spun? Multe gutui. Am mai avut la fel acum vreo 2-3 ani in urma. Parfumul lor imi place nespus, dar ma deranjeaza ca sunt cam inecacioase la inghitit. Cum eu sunt cam grabit la mancare, trebuie sa fiu foarte cu bagare de seama. Altfel, chiar imi fac placere.

Un amic de-al meu face si palinca din gutui. Buna, dar nu ca cea de prune. De fapt am citit ca cea mai buna ar fi din pere, mai ales din cele padurete. Unii spun ca din cirese amare, dar cine a mai vazut cirese amare? Iar despre pere padurete ce sa mai vorbim. Cum aud ca palinca buna poate fi o afacere de succes, cred ca o livada cu pere padurete ar putea fi un subiect de discutie, in masura in care gasesti puieti si accepti sa ajungi de rasul lumii vreo cativa ani, pana cand ai ce sa le dai sa guste.

This entry was posted in Ganduri de sezon, Soiuri de rosii and tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa un comentariu

Daca ai cultivat acest soi, m-as bucura foarte mult sa stiu parerea ta, mai ales privind felul in care el s-a comportat in gradina ta. Nu uita sa precizezi zona unde se afla gradina ta, pentru a sublinia modul in care acest soi se adapteaza in diverse locuri din tara. In felul acesta vei ajuta multi gradinari sa aleaga rosiile cele mai potrivite pentru gradina lor. In numele lor, si al meu, iti multumesc.