Roșii din Grădină – Soiuri și cultivare

Iar a plouat in gradina mea si a trebuit sa iau o pauza. Probabil ca de luni voi lua de la capat lupta cu ierburile pe care abia le mai domolisem. Asta este, nu se poate gradinarie fara buruiana.

Va spuneam ceva mai inainte despre rosiile duse in Canada de catre Maria Amazilitei
. Cele doua rosii din poza de atunci s-au copt. Cea mai mare a cantarit 352g, iar sora ei mai mica doar 237. Un gust bun, usor acid-acrisor, care justifica efortul de a le lua de la casa parinteasca si a le duce peste mari si tari. Un singur lucru ma nedumireste: peste tot rosia asta este declarata de tip ‘late’ adica tarzie, si care se coace (maturizeaza) cam la 85 de zile de la transplantare. In cazul rosiilor mele, 85 de zile nu au trecut in niciun caz. Sa tot fie 60-65, poate doar ca ploile din anul acesta sa le fi ajutat sa se maturizeze mai repede.

O alta surpriza placuta sunt niste ‘nemtoaice’, Lehrer Tomato, adica rosia invatatorului. O rosie veche, mentionata intre cele doua razboaie mondiale, si despre care folclorul spune ca ar fi fost cea mai des folosita in scolile germane atunci cand elevii erau deprinsi cu tainele gradinariei.

Sapaturi de ultima ora conduc spre ipoteza ca de fapt nemtoaica aste este o italianca. Se vorbeste ca ar fi de origine din Tirolul de Sud, o zona care este situata in nordul Italiei. Nu este mai putin adevarat ca aria respectiva a fost mult timp sub stapanire austriaca si ca acolo se vorbeste foarte mult limba germana. Deci pana la urma, tot nemtii sunt de vina.

Sa vedem cand se vor coace, dar cred ca nu degeaba au ales-o invatatorii. Va voi tine la curent.

Tot nemtoiaice sunt si unele din soiul Perfekta, niste pitice care fac rosii de marime obisnuita cu un gust usor dulceag. Nu prea imi plac mie determinatele, dar le-am pus din curiozitate si cred ca a meritat efortul. Macar am mai invatat ceva.

Dinspre partea romaneasca o figura frumoasa fac Giroc, despre care spuneam intr-un comentariu ca le baniam a fi rosiile Mari de Timisoara ale Elisei. Nelu Craciun spunea ca spre toamna pietele Timisoarei sunt pline de niste rosii oarecum specifice zonei. Poate ca poza alaturata il va ajuta cu ceva. Rosia are 175g.

A mai trecut o saptamana. Rosiile mele se indreapta iremediabil catre coacere. Nu toate odata, ci pe rand, mai ales ca le-am pus in mai multe etape, in concordanta cu vremea (foarte ploioasa anul acesta in luna mai) si, mai ales, cu predispozitia fizica. Anul acesta maturizarea rosiilor este cam intarziata. Nu numai la mine in gradina, fenomenul pare a fi general. Si piata confirma acest fapt, preturile la rosii fiind cam marisoare pentru mijlocul verii.

In mare, cultura arata bine, desi se mai vede cate o frunza bolnava, in special atacata de mana. Ma straduiesc sa le inlatur dar nu reusesc in totalitate. Mai dau si cu zeama bordeleza, dar cred ca atmosfera si ploile acide sunt mai agresive. Candva imi voi face un solar, pentru ca incep sa cred ca doar o cultura protejata are sanse de succes.

Dupa ce m-am straduit toata noaptea sa ud, ieri pe la pranz s-a pus ploaia. Meteorologii anunta cateva zile ploioase la rand. Mai iau si eu o pauza, simteam nevoia.

Inainte de a se pune ploaia, am trecut in revista campul de batalie. Am mai rupt o frunza, un lastar, un copilet. Cu prilejul asta am bagat de seama unele progrese interesante.

Din Ungaria, amicul Geza mi-a trimis un soi pe care el l-a numit Giroc. Zice ca este comun in zona Timisoara-Arad. Elisa are si ea in gradina Mari de Timisoara. Or fi aceleasi? Vom vedea. La o prima aproximare as crede ca nu, parca se deosebeau prin culoare (unele roz, unele rosii, dar nu mai stiu care si cum, desi as inclina sa cred ca cele de la Geza ar fi cele rozalii).

Elisa o sa vada insa postarea aceasta si ne va lamuri, macar atunci cand voi fi in stare sa pun o poza cu o rosie coapta. Pana atunci, iata ce am eu in gradina la momentul acesta.

Mi-a mai atras atentia si Kenosha paste. Nu mai stiu de la cine am primit semintele, cert este insa faptul ca este vorba despre un soi lunguiet, potrivit pentru paste si bulioane, adus in America acum vreo 90 de ani de o familie plecata din Ascoli Piceno, Italia. Nu am putut afla numele de origine, dar cel actual i se trage de la Kenosha, Wisconsin, zona in care familia respectiva si urmasii ei au cultivati-o ani de-a randul in gradina lor de langa casa. Se pare ca semintele au fost comercializate pentru prima oara abia in 2009. Nu stiu de ce am numai o planta. De obicei planific sa am minim doua, cel mai bine trei, dar intamplarile si accidentele sunt intoatdeauna deasupra noastra

Imediat cu trecerea in noul an, gradina isi cere drepturile ei. Poate sa fie frig afara, poate sa fie zapada cat casa, gradinarul stie ca se apropie primavara si, odata cu ea, s-a dat startul in cursa pentru primele rosii, primii castraveti si asa mai departe. De la jumatatea lui ianuarie, incep isamantarile in spatii speciale, in conditii speciale si sub tehnologii speciale. Tinerele plantute sunt rapid repicate in sere si solarii, unde sunt beneficiarele unor atentii cu totul deosebite dedicate unui singur scop: productia timpurie. Toate cele pe care le-am insirat aici inseamna in primul rand eforturi fizice si financiare deosebite si apoi o anumita pricepere si iscusinta cu ajutorul carora omul poate sa ajunga la un compromis cu natura: aceasta nu-l impiedica sa produca, iar el isi satisface orgoliul de a pune pe masa o serie de produse pe care cu torii le acceptam ca trufandale

Stau uneori si ma intreb in ce masura aceste eforturi si activitati au o legitimitate naturala. Daca ne inchipuim in mintea noastra un film al celor de mai sus, observam ca in proportie de 90% natura este eliminata din acest proces. Totul se petrece in spatii protejate, izolate de influenta naturii, sub actiunea unor conditii artificiale de temperatura, lumina si umiditate. Singurul proces natural implicat este ciclul germinativ al semintelor, desi in unele cazuri este influentat si acesta. Privind lucrurile de la o oarecare distanta, eforturile descrise mai sus sunt susceptibile de lauda si admiratie. Numai ca, si acesta este un lucru foarte deranjant, in graba aceasta de a fi primul pe piata, uneori, plantele sunt stimulate sa creasca si sa rodeasca cu ajutorul unor substante la fel de artificiale, care n-au nici un fel de legatura cu natura.

Eu nu am un solar pentru simplul motiv ca nu-l pot supraveghea in permanenta. In anotimpul friguros locuiesc in alta parte, nu langa gradina de la tara. Din aceasta cauza eu nu ma grabesc sa pun semintele mele de rosii in pamant la jumatatea lui ianuarie. La mine semanatul a inceput in martie si am capatat permisiunea sa-mi extind gradina intr-unul din balcoane. O sa-mi ziceti ca si acestea sunt conditii la fel de artificiale ca si altele. Aveti dreptate, dar ma mancau palmele de atata stat.

Mama mea, de la care am deprins gradinaria, cred ca punea semintele ceva mai tarziu. Si consider ca avea multa dreptate procedand astfel, deoarece cel mai bun timp pentru a semana semintele pentru cele mai bune rezultate globale trebuie să fie ghidat de mama natura insasi. A cultiva legume cand afara sunt minus nu stiu cate grade este o performanta deosebite, dar ea presupune in primul rand excluderea din ciclul biologic a naturii si a influentelor pe care aceasta le are. De indata ce vezi ca in ramurile copcilor apar muguri noi, acesta este semnul ca natura se trezeste la viata si ca o noua seva este gata pregatita pentru a hrani noile vlastare. Cred ca acest moment este cel mai bun pentru a semana semintele de rosii. Sigur ca acest moment variaza de la an la an, dar important este ca plantele apar si se dezvolta in mod firesc, florile se formeaza si se polenizeaza in mod natural si sunt toate premisele ca fructele sa se coaca in ritmul lor obisnuit, din iulie pana in septembrie, uneori chiar mai tarziu, dar sa aiba un gust care sa ne bucure.

Orice am face, primavara se apropie. Anotimpurile vin si pleaca dupa legea lor si nu ne putem opune. Putem cel mult sa descoperim oportunitatile care ni se deschid cu acazia acestor schimbari.

Deja simt niste furnicaturi prin palme, fac socoteli si calcule, dezvolt strategii si planuri de cultura. Ce-i drept, o oarece viziune nativa am eu, mai rau stau la capitolul punere in practica. Si nu fiindca n-as vrea. Dar asta este o alta poveste despre care nu-mi place sa vorbesc.

Un lucru e clar, gradinaritul are avantajul ca lucrurile se repeta. Ciclic. Pana la urma, oricat ai fi de greu de cap, tot iti intra ceva in zeama de sub caciula. Mai ales daca esti pasionat de rosii.

Vine deci vremea sa punem seminte pentru viitoarea cultura. In perioada asta de pauza am rasfoit internetul pe toate fetele, am citit o gramada de lucruri si am constatat ca lumea evolueaza. Toti vorbesc despre substrat nutritiv, turba, alveole si alte chestiuni. Nu spun ca n-ar fi bune si ca n-ar aduce avantaje, dar cred ca pe mine, un amator interesat in primul rand de gustul rosiei si aproape dezinteresat de rentabilitate, metodele traditionale nu ma vor duce in stare de faliment, cel putin la cat cultiv eu.

Imi trebuie in primul rand mranita buna si am la dispozitie niste balegar de vaca bine fermentat. Apoi am mai cumparat niste pamant de flori si am dibuit printre blocuri o gramada de nisip de unde am luat si eu ca sa nu pierd ocazia. Unii sunt de parere ca e mai bun pamantul pur, din aratura degerata. O fi, dar, nu vedeti, de unde degeratura pe vremurile astea? Voi folosi un amestec de doua parti mranita si cate o parte de pamant de flori si nisip.

Pana acum foloseam pahare de unica folosinta si recipientele ce ramaneau in urma consumului casnic de iaurt si smantana. Acuma ma gandesc sa ma modernizez un pic si sa apelez la niste tavi alveolare, care nu-s altceva decat tot niste pahare, dar care au avantajul ca sunt lipite intre ele si le poti manipula mai usor. Dar, aici intri in alte probleme, pentru ca alveolele sunt mai mari, mai mici, mai putine sau mai multe la un loc. Ma gandesc si la niste ghivece mai solide, cam de 7-8cm in diametru pe care sa le pot pastra mai multi ani si sa le manipulez mai usor. Chiar daca nu-s compacte precum tavile alveolare, se poate realiza treaba asta daca le pun intr-o ladita de plastic.

Inca nu m-am decis, dar timp mai este. La capitolul seminte de rosii cred ca nu stau rau, desi intotdeauna exista loc de ma bine. Pentru ca n-am solar, experienta imi spune ca mai pot astepta pana pe la jumatatea lui februarie. Pana atunci am timp sa ma hotarasc si ce seminte voi pune.

Pace tie, iubite cetitorule.
Doresc pentru tine toate bunatatile lumii si inca ceva pe deasupra

Cred ca stii ca fiecare moment al zilei are valoarea lui.
Dimineata aduce SPERANTA, dupa-amiaza aduce INCREDEREA, seara aduce DRAGOSTEA, iar noaptea PACEA si ODIHNA.
Iti urez, iubite cetitorule, sa te bucuri de toate acestea in fiecare zi

LA MULTI ANI
cu cetina verde, zapada alba, vin fiert si multa sanatate!