Sfarsitul acesta de saptamana m-a prins acasa. S-au anuntat ceva ploi in zona, asa ca am profitat de doua zile de odihna foarte bine venite.
Dar sa nu credeti ca am stat degeaba, m-a pus Coana Mare la treaba. E drept ca si mie mi-a placut ce-am facut, si anume ciusca de ardei iute. Ciusca asta este o inventie bulgareasca foarte buna si apreciata de cei carora le plac ardeii iuti. Eu tocmai am cules din gradina niste ardei ciorbagii, nu prea iuti, dar care dau o ciusca jos palaria. Ciusca asta este un fel de salata de ardei copti care se poate consuma ca atare sau pusa la borcan pentru mai tarziu. Eu am facut o cantitate mai mare din care am pus si la borcan. Pentru cei interesati va dau si reteta.
Nu trebuie prea multe ingrediente. Ardei, otet, ulei, sare, zahar, usturioi si marar. Totul dupa gust si dorinta. Se mai pot adauga si altele precum telina, patrunjel, oregano.
Mai intai ardeii se spala si se usuca. Apoi se coc. Fiecare in ce are, pe gratar, pe gril sau chiar in tigaie. Eu am o tigaie-gril in care pun la incins 1 lingura de ulei si apoi cam doua maini de ardei. Nu taiati coditele, ca sa aveti ce apuca atunci cand sunt fierbinti. Cu o lopetica de lemn intorceti ardeii ca sa se coaca bine pe toate partile. Cand considerati ca sunt gata, puneti-i intr-o oala, dati-le un praf de sare si acoperiti-i cu un capac. Operatiunea se repeta pana la epuizarea ardeilor. La fiecare mana de ardei socotiti 3-4 catei de usturoi pe care in final ii coaceti si pe ei. Tot la fiecare mana de ardei socotiti un varf de cutit de sare (din cea mare, neiodata) si unul de zahar. Otet, balsamic daca aveti, se pune dupa gust si placere.
Separat se pregateste dressingul din otet, zahar, sare, usturoiul taiat sau zdrobit, marar fin tocat si alte verdeturi (telina, patrunjel, oregano) care va plac. Se amesteca bine ca sa se topeasca sarea si zaharul. Daca in tigaie a mai ramas ulei, adaugati-l. Pentru consum imediat puneti dressingul in oala si amestecati usor ca sa nu se rupa ardeii. Pentru pastrare, puneti ardeii la borcan (spalat, sterilizat) apasand usor si apoi completati cu dressing ca sa acoperiti ardeii. Puneti capac sau legati cu celofan si gata, nu e nevoie de sterilizare pentru ca otetul este un mediu excelent de conservare.
O sa-mi ziceti acum ca am uitat de rosii, dar nu fiti ingrijorati ca va veni si vremea sa discutam despre ele. Stau cu ochii pe Manastiresti, dar intre timp s-au facut mari Voinicele Vioricai din Dobretu. Niste englezoaice aclimatizate la noi care sunt pline de maniere elegante si bun gust. Trebuie sa va multumiti cu o poza