Va spuneam cu cateva zile in urma ca sunt cu ochii pe Manastiresti. Intamplarea a facut astfel incat prezenta mea sa fie foarte necesara acasa, situatie in care de vreo doua zile merg dimineata la gradina si ma intorc imediat dupa pranz. Asta este, n-am ce face, trebuie sa ma conformez.
Zilele astea vremea a fost mai racoroasa si am putut sa robotesc aproape in continuu fara sa simt dogoarea soarelui. A fost si bine si rau. Bine ca nu m-am sufocat de caldura, rau ca am stat tot timpul cu gandul la treaba.
Am avut totusi bucuria sa trag o concluzie despre Manastiresti. O vedeti alaturi. Nu pot spune ca acei calugari aveau gusturi proaste. Rosia asta merita toata consideratiunea. Arata bine si are gust bun. Seminte mai putine ca altele, probabil sfintii parinti o foloseau atat la consum zilnic, cat si la bulioane. La mine a crescut cam inalta, peste 1,70m. Poate si pentru ca am fost cu ochii pe ea tot timpul, mai mult decat pe altele.
Am reusit sa vin acasa si cu recordul de anul acesta in materie de castraveti. Record ca lungime, adica 50,2 cm masurati pe curbura. Ca greutate cred ca este depasit de altii care au fost mai grosi, dar pe care nu m-am invrednicit sa-i cantaresc. Pe acesta insa l-am pus pe cantar si atarna 682 gr. Sunt sigur ca am avut si mai grei. Poate ca si acesta mai lua in greutate, dar am zis sa-l iau cat timp este fraged si placut la gust. Si chiar asa, nu este un lucru de neglijat.
Cam atat pentru astazi. As fi vrut sa vorbim mai mult, dar sa stiti ca atunci cand v-am spus ca undeva prezenta mea fizica este foarte necesara, am vorbit serios. Uneori, viata este ceea ce se intampla cu noi in timp ce ne facem alte planuri.