Dupa ziua de pauza despre care va povesteam in postarea anterioara, au urmat doua zile de gradina. Ambele calduroase, greu de suportat, cel putin din punctul meu de vedere. Am mai rasuflat noaptea cand se racorea destul de bine, chiar prea bine. Ciudata vreme, ziua 34-35 de grade, iar noaptea 16-17, numai bine sub o paturica.
Anul asta este unul mai sarac decat precedentul. Anul trecut, pe vremea asta, adunam prune si umpleam butoi dupa butoi. Anul acesta prunele sunt foarte rare in pomi. La fel e saracie si prin meri. peri si altele. Nici vita de vie nu mai e ce-a fost. Ceva struguri ar fi, dar boaba e mica, fara resurse. Daca nu da o ploaie buna in doua saptamani, vom culege direct stafide.
Si gradina este mai slaba ca anul trecut. Cel mai bine stau la capitolul vinete si ardei, culmea niste legume care iubesc apa. Probabil ca mi-am facut datoria. Rosiile au mers mai rau ca anul trecut. Cel mai bine, am mai spus-o, au mers soiurile care au fost puse pentru prima data. Poate ca am fost mai atent cu ele decat cu celalalte. Sau poate pentru ca pe acestea le-am pus ceva mai tarziu si nu au trecut prea mult prin primavara capricioasa. Ori poate ambele precum si altele pe care acuma nu le realizez.
Dar sa privim pozitiv si sa ne bucuram de ceea ce este.
Au inceput sa se coaca pepenii Snow Leopard. Asta mi-a spus un fermier din Texas. Tot scotocind internetul l-am gasit ca un cultivator de astfel de pepeni. L-am contactat si omul, de treaba, mi-a raspuns. Nu mai cultiva Snow Leopard din 2015 pentru ca sunt prea dulci si doctorul a zis ca nu-i fac bine. Mi-a descris insa simptomele care arata ca acesti pepeni intra in faza de maturitate. In urma inspectiei de la fata locului am constatat ca pot baga vreo 4 la traista. Si acasa am constatat ca intr-adevar sunt foarte dulci si cu un parfum deosebit. Dar n-am sa spun asta niciunui doctor.
Am trecut si pe la cele doua parcele cu adrei iuti. Distantate ca sa nu se corceasca. Cel mai bine s-au comportat pestisorii. De fapt acestia nu sunt iuti, ci dulci, carnosi si cu o aroma placuta. Sotia este incantata de ei. Nici nu i-am adus bine ca a si pus o parte din ei la borcan, incat abia au mai ramas cativa pentru o poza. Cei iuti-iuti, care imi plac mie, mai au nevoie de o saptamana sau zece zile ca sa se matureze bine. Dar borcanele sunt cuminti si asteapta. Am doua soiuri, un ciorbagiu bulgaresc si unii luati cu multi ani in urma de la o baba. Dar vom mai vorbi despre ei.
Dintre soiurile vechi de rosii, Crnkcovic Yugoslavian a fost cel mai grabit. Dar cel mai bine au mers Gradinaresele. Din cele noi stau acuma cu ochii pe niste Manastiresti. Deocamdata numai o poza, cand le voi gusta revin cu comentarii. Cel care mi le-a dat, un popa, le are de la un confrate al sau de la Manastirea Dintr-un Lemn, jud. Valcea. Calugarii de acolo ziceau ca le au de vreo 40 de ani. Si vorba ceea, sa crezi ce zice popa …