Seminte de rosii ilegale

Pentru mine gradinaria este o cale spre libertate. In gradina ma simt liber sa fac ce vreau eu si, mai ales, ce-mi place. Gradina mea este un loc in care dreptul meu de a alege este unul fundamental.

Aflu cu surprindere ca UE se pregateste de o reglementare potrivit careia va fi ilegal sa folosesti in gradina alte seminte decat cele care vor fi inscrise pe o lista, lista care in acest moment este dominata de producatori precum Monsanto, AstraZeneca, Bayer si altii. Lista aceasta cuprinde in proportie de 60% hibrizi de la care nu poti recolta seminte pentru a le folosi ulterior, ceea ce presupune ca in fiecare an vei cumpara seminte de rosii si de alte legume de la negustorii de mai sus.seminte de rosii

Legea care se pregateste nu vrea doar sa interzica vanzarea altor seminte in afara celor prevazute in lista. Mai mult, noua reglementare doreste ca orice cultura care nu are la baza seminte aprobate, sa fie declarata ilegala. Asta insemneaza ca eu, si multi altii ca mine, vom pierde dreptul de a decide noi insine ce rosii vom manca, ce seminte de rosii vom recolta si pastra pentru anii care vin. Adica eu nu voi mai avea voie sa cultiv ce vreau si ce-mi place in gradina mea. Gata cu acele rosii de la Paulica pe care le-au pastrat ai mei de peste 40 de ani, s-a dus vremea rosiilor de pe vremea bunicii, iar semintele pe care mi le va trimite prietenul meu din America vor fi confiscate la vama. In situatia in care marii producatorii de seminte isi vor impune punctul de vedere, toate aceste seminte de rosii vor deveni ilegale, caz de puscarie sau de numai cateva vergele la talpi.

Va mai aduceti aminte de spotul ala publicitar de pe vremea cand Romania negocia aderarea la UE, in care unul isi taia pomii din gradina? Iata o noua dovada ca istoria este in spirala.

Eu, optimistul incurabil care sunt, as vrea sa cred ca e doar o gluma proasta sau, ca sa ma exprim ceva mai elegant, o informatie neadevarata. Daca va fi promulgata, legea asta va face ca multe varietati de legume traditionale sa dispara, in special cele care depind de specificul climatului european. Nu subestimez interesele producatorilor de seminte si nici lobby-ul lor agresiv, dar imi place sa cred ca in Parlamentul ala european, exista niste oameni onesti si cu mintea intreaga. Altfel, nu va mai trece mult timp si cineva care ne va purta mereu de grije ne va spune cu cine e bine sa fim prieteni si cu cine nu, cand e bine sa iesim din casa si cand nu… Vom primi tot felul de indicatii pretioase de a trai mai bine si mai in siguranta. Nimic nu este mai periculos pentru oameni decat obsesia unora de a face binele cu forta.

This entry was posted in Mare e gradina ta, Stand pe ganduri and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

17 Raspunsuri la Seminte de rosii ilegale

  1. Dani says:

    In America, adica in state, cred ca s-a votat ceva asemanator … poti cultiva ce vrei, dar nu poti comercializa produsele si semintele … N-ai voie sa dai din ce produce gradina ta nici macar familiei sau vecinilor. Cam asa ceva. Citisem proiectul de lege, dar nu stiu, daca s-a votat ce citisem eu. Eu zic, ca nu va fi posibila treaba asta la noi, suntem prea recalcitranti, mai ales balcanicii, daca ni se spune ce sa punem in farfurie.
    Nu te necaji, rosiile lui Paulica vor continua sa existe !

    • Valerian says:

      Nu cred ca in America lucrurile stau chiar asa. Primesc si dau seminte la schimb fara probleme. Uita-te si pe eBay e plin de tot felul de seminte. Poate ca este obligatorie parcurgerea unei etape de omologare (atestare) a semintelor produse in ferma proprie, si daca e, e ceva foarte simplu, la indemana oricui si fara cheltuieli exagerate.
      Reglementarea despre care discutam mi se pare o aberatie. Trebuie sa am dreptul sa mananc ce vreau, sa cumpar ce vreau, sa cultiv ce vreau. Pe riscul meu, se subantelege. Trebuie sa am dreptul sa vand, facand public faptul ca produsele sunt o exceptie de la lege, daca musteriul isi asuma riscul. Altfel miroase a aranjament si protectie pentru societatile mari. Au aparut pe piata societati de asiguirare, de pensii private, romanii au fost obligati sa apeleze la serviciile lor si acum ne miram (ce poanta buna) ca exista salarii de 180.000 Ron. Ca la noi nu se va respecta o astfel de lege nu mi se pare o usurare.
      De ce nu se interzice tutunul? Asta face sigur mult mai mult rau decat niste biete seminte de rosii neomologate. De ce nu se interzice excesul de alcol?
      A face bine e una, a face bine cu forta este un abuz. Daca eu vreau sa dorm pe o banca in parc, trebuie sa am acest drept. Doar daca statul cheltuieste din visterie sa-mi ofera niste conditii decente, altele decat cele din canalizare.

  2. Dani says:

    Citeste aici : http://www.naturalnews.com/030789_Food_Safety_small_farmers.html
    Nu stiu, daca au retras legea … e vorba de legea S510, daca dai un search, gasesti multe referinte la ea.

    • Valerian says:

      Nu stiu daca legea este in vigoare, dar din cate inteleg eu, temerile erau legate de faptul ca FDA (o agentie de stat foarte puternica responsabila de promovarea si pastrarea sanatatii publice) va putea hartui fermierii prin proceduri prea complicate si costisitoare. Inteleg ca legea S510 reglementeaza normele de sanatate ale alimentelor. Si cred ca este vorba despre impunerea unor proceduri de acreditare si control in care FDA este foarte implicata si pare a avea puteri foarte mari. Mie S510 mi se pare o norma tehnica ce se refera la producerea hranei de tip organic.
      Spre deosebire, reglementarea UE (daca e adevarat ce am citit eu), este o norma arbitrara care da putere discretionara marilor producatori, spunand ca daca n-ai cumparat semintele de la X, Y sau Z, atunci recolta este ilegala.

  3. Victoria says:

    Sper sa nu se intample asta vreodata,desi nu este imposibil.
    Cred ca nu as mai gradinari cu atat de multa dragoste daca as fi obligata sa cultiv doar ce vor altii.

    • Valerian says:

      Nu exista fum fara foc, ceva trebuie sa fie la mijloc. Dar si eu sper sa nu se intample, mai ales ca sunt deja proteste energice.

  4. maverick_65 says:

    Buna ziua!

    Vreau si eu niste seminte de rosii de la Paulica, imi vindeti si mie cateva?
    Multumesc.

    • Valerian says:

      Multumesc pentru interes, dar acum cred ca este cam tarziu sa pornesti de la seminte. Inima de bou, asa cum sunt rosiile lui Paulica, se coace relativ tarziu, dupa cam trei luni de la plantarea rasadului. Apoi iti mai trebuie o luna si jumatate ca sa ai rasaduri bune de plantat, in total 4 luni si jumatate, daca lucrurile merg snur. Asta insemneaza, in cel mai fericit caz, sa ai rosii din aceste seminte dupa prima saptamana din octombrie. Cam dificil si foarte riscant, eu, unul, nu m-as incumeta.

  5. Stef says:

    Nu am reusit sa ma conving de faptul ca rasadurile de rosii pe care le-am cumparat in primavara din piata au fost obtiunute din seminte autohtone – Multi producatori de rasaduri nu au in vedere pastarea unui fond genetic autentic si de calitate – mai ales cu invazia asta de seminte – Am avut soiuri asemanatoare cu inimade bou alungita pe care o cutivati dvs si se pare ca le-am pierdut de cativa ani pt ca nu mi-am cultivat rasaduri proprii – In alta ordine de idei , exista destule informatii care indica existenta unui program criminal de sterilizare si reducere a capacitatii de reproducere la oameni TOCMAI prin hrana obtinuta din astfel de seminte “OMOLOGATE'” – se ating doua obiective – profit permanent pentru companiile afiliate in aceasta OCULTA si reducerea populatiei prin sterilitate , boli genetice si degenerative si diferite forme de cancer – STRIG in gura mare la toti sa nu mai cumpere macar din supermarket – Romanasii nostri sunt nauciti de atata politica europeana si amerloca ! M-am saturat de propaganda manipulatorie a goarnelor de presa si a tembeliziunii de stat platita pe factura de curent….

    • Valerian says:

      Referitor la prima parte a comentariului, pot spune ca principalii vinovati suntem noi. Romanii exceleaza prin individualism si refuzul obstinant de a se oprganiza pentru a depasi o anumita dificultate. Ar fi simplu sa existe asociatii de cultivatori de rosii care sa organizeze intalniri periodice. Toamna pentru schimb de seminte si primavara pentru rasaduri. In cadul unei asociatii oamenii se cunosc si marfa care circula este oarecum garantata.
      Privind partea a doua a comentariului, aveti mare dreptate. v-o spune un eurosceptic.

  6. Stef says:

    Cred ca voi apela la dvs. pentru niste seminte din anumite soiuri – bineinteles daca le veti avea disponibile in toamna . Am vazut ca mai exista ceva banci de seminte in tara care livreaza seminte pentru multiplicare

    • Valerian says:

      Vom discuta la toamna despre seminte de rosii. Pana una-alta se anunta o lunga vara fiebinte pe care trebuie sa o depasim.

  7. phlox says:

    Ei aș, monșer!
    N-o sa vază ioropenii rumân fără țuică, șorici, mici si roșii de la mamaie. Din fericire, doar de astă data, rumânu nost nu este disciplinat, nu-i prea plac regulile și cam face ce-l taie pe el mintea , nici măcar cea de pe urma, și găseste tot felul de portite, ușite, ușcioare sa iasa si din situatia asta ingraditoare.
    P e tine, sau pe mine, sau pe altii ca noi, crezi ca -i va opri o primejduiala a Apusului fandosit?! Haida deh! Eu tot o sa cadorisesc pe unu si pe alta cu seminte de tomacele colorate si savuroase sau o sa troc-uisc cu minuni stravechi de pe la prietenii de pretutindeni. Ce-or sa faca? Or sa intre cu Biblia-n mana in ograda mea sa juruiesc pe ea ca folosesc doar amestecanis de rosie dorita de ei? Probabil ca au si renuntat.
    Cu plecaciuni respectuoase!

    • Valerian says:

      De renuntat, n-au renuntat. Numai ca au dat putin inapoi, au introdus un amendament cum ca reglementul nu s-ar aplica la gospodariile individuale. Se pare ca propunerea a trecut de Comisia Europeana, va ajunge candva in Parlament. Eu acolo sper sa se infunde. Englezii sunt facuti foc si para pe orice noua miscare a UE si abia asteapta sa provoace un referendum ca sa-si ia gudbai, Le mai face Obama cu degetul “nu e bine domnu’ inglish” dar ei o cam tin in coarne.
      Cat priveste intrari cu Biblia in ograda … sa nu zici vorba mare. In sustinerea reglementarii initiale promotorii ziceau cam asa: cu ce drept, tu parinte, dai copilului tau sa manance o rosie neverificata? Iaca, na, poftim de vezi de unde vine intoxicarea! Nu te mira, ci te-nchina!

      • phlox says:

        Val, de inchinat ma tot inchin de făcui scurte-scurtuțe la mâinile si bratele corpului omenesc, de câte nărozii auz și văz! Ar fi trebuit sa nu ma mai scăndălisesc, dară, uite ca nu pot ca să nu ma inciudătesc de fiece dată.
        Si apoi, nici eu, nici tu, nici cei ca noi nu se vor împiedica de strâmbele băgate de-alde astia. Zau asa. Nu om fi noi tocmai niste docti in domeniu, dar nici nătângia nu ne-a atins. Avem si minte si ochi si auz pe care sa le folosim cum trebuie.
        Cat despre inglezi, ce sa spun…mi-ar placea macar un strop din conservatorismul lor, ăl bine intenționat, firește, să-l aibă și rumânu. Macar astia stiu sa-si sustina parerile sus si tare, don”le, iar Licuriciu sa-si ție deștele acasă! 😀 😀
        cu plecaciune, monșer

        • Valerian says:

          Draga monșer sau monșera (adica mașera dupa bruma de frantuzeasca ce mi-o mai aduc aminte)

          Phlox nu-mi spune nimic, dar stilul ma duce cu gandul ca ai putea fi monșera, d’aia te apelez cu ambele doua. Apoi afla domnia ta ca daca stramba asta trece de parlament, e lege. Ca nu se va aplica la gospodarii individuale si banci de date e bine, dar nici nu cred ca se va da liber la comercializare. Adica faci doar pentru tine si ai tai si probabil nu este interzis schimbul de seminte de rosii. Nu contez prea mult pe spiritul de asociere al rumanului, dar mult mi-ar placea sa existe niste asociatii, care sa organizeze expozitii, festivaluri si alte lucruri dragute. Asa semintele de rosii nu vor muri niciodata.

  8. Anca says:

    Ieri, 16 octombrie s-a sarbatorit Ziua Mondiala a Alimentatiei.

    La inceputul anului, cateva multinationale cu implicatii majore in domeniul agriculturii biotehnologice (tehnica prin care organisme vii sau parti ale acestora sunt modificate) au anunţat că vor fuziona.

    In urma cu o luna, grupul german Bayer a preluat compania americana Monsanto pentru a crea cel mai mare furnizor mondial de seminte modificate genetic si de erbicide.

    Bayer – una dintre cele mai mari corporatii ale industriei chimice farmaceutice; inventatoare a aspirinei si a heroinei (introdusa initial pe piata ca antitusiv, astazi inclusă pe lista drogurilor narcotice de abuz şi interzisă în numeroase state); in timpul celui de-al doilea razboi mondial a folosit sclavi pentru a-si construi fabricile de pe langa lagarele naziste; a cumparat prizonieri pentru a experimenta diverse somnifere, raportand ulterior moartea tuturor; a ajutat la dezvoltarea Cyclone B folosit în camerele de gazare in timpul Holocaustului; a introdus testul de sarcină Primodos, retras ulterior de pe piata deoarece inducea malformatii congenitale; a produs Factor VIII, un agent de coagulare folosit in tratamentul hemofiliei care ulterior s-a dovedit a fi contaminat cu virusul HIV, aceasta lucru fiind considerat unul dintre cele mai mari dezastre medicale din istoria omenirii. Si lista nu este completa…

    Monsanto – producător major de substanțe agrochimice, semințe și culturi modificate genetic; primii care au fabricat DDT-ul (insecticid ulterior interzis datorita efectului cancerigen si tulburarilor endocrine pe care le provoaca din cauza remanenţei şi a efectului de cumulare în sol, alimente şi corpul uman); a produs si furnizat armatei americane „Agent Orange”, un erbicid exfoliant folosit in Vietnam pentru a distruge vegetaţia şi pentru a spori vizibilitatea (un amestec de cherosen, diesel şi dioxină cu efecte mutagene şi cancerigene care a facut în jur de un milion de victime, vietnamezi dar şi soldaţi americani diagnosticati cu asa-numitul “sindrom Vietnam” ce include neuropatii, amiloidoze, leucemii cronice, diabet zaharat de tip 2, boală Hodgkin, porfirii, cancere, sarcoame, mieloame, afecţiuni psihice, etc.); primii care au modificat genetic o celulă de plantă si au initiat culturile de acest gen (bumbac, soia, arahide, porumb,etc.); lider mondial în producția de semințe modificate genetic; singurul producător de fosfor alb pentru uz militar în SUA.

    Stiti unde se afla cea mai modernă stație de procesare a semințelor convenționale de porumb din Europa a companiei Monsanto? La Sinești, in judetul Ialomita.

    Mai e cineva care se indoieste de faptul ca cei care controleaza hrana, controleaza lumea?

Leave a Reply to Victoria Cancel reply