Astazi n-o sa va vorbesc despre seminte de rosii. Nu am un motiv anume sa ocolesc subiectul, dar asa se leaga lucrurile. Spre exemplu, toata ziua a plouat. Burnita mocaneasca de parca am fi undeva la munte si pe mine ploaia indelungata ma indispune. Si cand sunt indispus nu-mi vine sa vorbesc despre seminte sau despre rosii.
Asa ca astazi va voi vorbi despre dovleci. Pentru asta am mai multe motive. In primul rand am strans recolta de anul acesta. Vecinul meu Gelu este de parere ca dovlecii trebuie lasati in camp (ma rog, in gradina) pana cand da bruma cea groasa. Asa o fi bine, numai ca de situatia asta mai profita si altcineva, despre care nu stiu decat ca tine mortis sa-i impartim frateste. Si este un tip hotarat, care stie ce vrea, pentru ca mai intai si-a luat el partea ca sa fie sigur ca nu ma razgandesc. Asa ca, dupa cum se vede, eu am cules ce a mai ramas si nu-mi pot da seama daca jumatatea lui a fost mai mare sau a mea. Ma duce gandul sa-l intreb pen Gelu, poate el stie ceva ca nu mi-o fi dat sfaturile complet gratis. Dar, poate gresesc, pentru ca o vorba din batrani zice ca hotul are un pacat, iar pagubasul zece. Am uitat sa va spun ca dovlecii sunt rosii (desi din poza nu prea reiese asta) din seminte de la amicul Fane Gradinaru
Ce-am mai putut aduna am pus la pastrare, iar pe cel mai dolofan l-am dus acasa si l-am predat la Coana Mare spre priceputa si maiastra introducere in cuptor. Si a iesit o treaba excelenta, parfumata cu scortisoara si un pic de rozmarin, asa incat mi-a mai trecut supararea. Plus ca m-am ales si cu un castron de seminte prajite, sarate exact cat trebuie ca sa indemne vreo doua pahare de vin pe gat.
Credeti ca ‘asociatul’ meu stie sa faca o asa lucrare? Pariez ca nu, asa ca tot el a ramas in pierdere, mai ales ca in ceea ce priveste damigeana de vin n-am primit sfaturi de la Gelu si prin urmare n-am lasat-o la loc deschis.