Anul acesta nu este unul prea bun pentru rosiile in aer liber. Vremea a fost foarte schimbatoare, cu diferente mari de la o perioada la alta. Ba a fost prea frig, ba a fost prea cald, ba prea multa apa, ba prea deloc. Rosiile se straduiesc sa faca si ele cat de bine pot, dar se vede ca nu se simt prea in largul lor. Cel putin asa se prezinta lucrurile in zona mea.
Dar daca, totusi, anul acesta a fost bun pentru ceva, atunci sa stiti ca a fost bun pentru prune. Strang vecinii mei la tara intr-o veselie, butoi peste butoi. Cazanele pufaie ca niste locomotive. Macar unii vor fi fericiti.
Cu toate problemele care trebuie infruntate, sa stiti ca nu am stat degeaba. Culmea este ca anul acesta mi-au rezistat tocmai acele soiuri care in alti ani le pierdeam inca de timpuriu. V-am mai povestit, despre asta, este vorba in primul rand despre Vera’s Paradaiser si Neves Azorean Red. Vera’s Paradaiser este cea din poza alaturata. A facut cateva rosii frumoase si mai promite cateva. Eu stau cu ochii pe ea si ma straduiesc sa o ajut dupa putinta si pricepere. Sper sa ne intelegem, mie imi place si m-as bucura sa fie si reciproca adevarata. Una peste alta este o rosie care merita atentie. Se pare ca vecinii nostri sarbi aveau niste soiuri bune si frumoase. Mai am cate ceva in gradina, vom mai vorbi cu alta ocazie.
Neves Azorean Red s-a dovedit a fi foarte harnica, cele trei patru fire pe care le am au facut o treaba buna. Ce mi-a placut cel mai mult la ea este faptul ca rosiile sunt aproape identice ca forma si destul de egale ca marime. Niste globuri de culoare un pic rozalie, dar gustoase. A meritat sa insist.
Si mai este o rosie pe care, tot asa, o incerc de multa vreme. O grecoaica stabilita in Franta, o prezinta pe un site ca fiind o rosie romaneasca. Semintele le-ar fi capatat in urma cu multi ani, in urma unei vizite facute in Romania la niste prieteni. Acolo a vazut rosiile in gradina unor prieteni de-ai prietenilor si s-a indragostit de ele asa de tare ca le tot cultiva de vreo 12-13 ani. De fapt de mai multa vreme, ca 12-13 erau acum vreo 3 ani cand am primit eu semintele de la ea. N-am reusit sa aflu localitatea de provenienta, undeva pe langa Roman, nu-si mai aduce aminte unde au dus-o in vizita prietenii ei. Dar poate ca o sa aflu candva, o sa mai insist.
In rest, nimic deosebit, mor de cald. Amicul meu in urma cu vreo 40 de ani, Ursache, avea o vorba atunci cand se punea arsita verii: “cine nu poate sa lucreze de caldura, ii face conducerea vant”. Or fi sefii la fel de cumsecade si acum?