Semințe de roșii din soiuri vechi, povești de odinioară

Semințele de roșii păstrează în miezul lor mai mult decât promisiunea unei recolte de poveste. Pe mine mă duc cu gândul la roșii din soiuri vechi de odinioară, la grădinile bunicilor și la gusturile pe care mulți dintre noi nu le-am uitat.

Dar cum au ajuns roșiile să cucerească lumea și să devină nelipsite din grădinile și bucătăriile noastre?

Povestea lor este plină de întâmplări interesante, de la originile îndepărtate până la locul pe care îl ocupă astăzi în viața noastră.

De unde vin roșiile și cum au ajuns în alimentația noastră

Oricât ai căuta, nu poți găsi referiri exacte privind originea roșiilor. Totuși, multe păreri converg în a susține că roșiile își au originea în plante sălbatice din America de Sud, cu milioane de ani în urmă. Ca o paranteză, nu știu cum se face că mai toate lucrurile bune — porumb, roșii, ardei iute, cartofi, tutun!! — vin din această Americă. Dar și noi, est-europenii, ne putem lăuda că am domesticit pruna.

Revenind la roșii, Grădina Botanică Regală din Kew amintește că acestea erau cultivate și folosite în alimentație de către populațiile indigene din America înainte de a ajunge în Europa. Eu am auzit ca ar fi vorba de peste 2500 de ani.

Se pare că primele roșii erau în majoritate galbene și mărunte, de tip cherry. Așa se face că, ajunse în Italia, au căpătat numele de *pomodoro* (măr de aur) și au fost la început cultivate în scop exclusiv ornamental. Chiar si recoltarea semințelor de roșii era o îndeletnicire care cerea un pic de îndemânare și atenție.

Într-o perioadă, chiar s-a considerat că sunt otrăvitoare. Asta din cauza faptului că vesela de atunci era făcută în principal din cositor, iar aciditatea roșiilor activa plumbul din acest aliaj, ceea ce cauza probleme organismului uman. În mediile sărace însă, unde roșiile erau tăiate pe tocătoare de lemn, nu produceau niciun fel de prejudiciu. Spaniolii le prăjeau și le găteau împreună cu cartofi, dovlecei și vinete. Se pare că acest fel de mâncare era un fel de ghiveci.

Roșiile, importante de la consum la prelucrare și industrializare

Încet-încet însă, roșia și-a câștigat poziția și rolul meritat. Istoria o menționează ca primă vedetă prin 1880, când a fost folosită la ornarea vestitei pizza Margherita, pregătită special cu ocazia vizitei în Italia a prințesei Margherita, primul monarh care venea în această țară după cucerirea ei de către Napoleon. La acea vreme, pizza Margherita avea toppingul din roșii, brânză și busuioc, tocmai culorile roșu-alb-verde ale steagului italian.

Am mai vorbit despre roșii și cu siguranță că ar mai fi multe de spus, dar istoria roșiei este mai mult legată de industrializare, finanțe și economie. De exemplu, la început, roșia era considerată un fruct, în virtutea principiului că este purtătoare de semințe. Fiind fruct, conform legislației de atunci, roșia nu era supusă taxelor. Numai că, plină de neastâmpăr, așa cum o știm, a fermecat lumea cu frumusețea și grația ei, invadând întregul mapamond, din Asia până în America de Nord, astfel încât o Curte Supremă a luat decizia istorică de a fi considerată o vegetală și, pe cale de consecință, să fie supusă impozitelor și taxelor.

Semințele de roșii duc soiurile vechi mai departe

Povestea roșiilor continuă însă și în grădinile noastre, acolo unde fiecare grădinar își poate găsi soiurile preferate.

De-a lungul a 25 de sezoane de grădinărit, am ajuns să prețuiesc nu doar roșiile din soiuri vechi pe care le culeg, ci și acele semințe de roșii pe care le pot păstra pentru anii următori.

De aceea, în fiecare an, acord o importanță deosebită pentru recoltarea și păstrarea semințelor de roșii pentru sezoanele viitoare.

Până la urmă, fiecare sămânță păstrează în ea nu doar promisiunea unei noi recolte, ci și o mică parte din povestea grădinarului care a ales-o.