Dacă tot sunt în zi de odihnă, mi-am permis să mă scol mai târziu, adică pe la 7. De fapt pe la 7 m-am ridicat din pat, pentru că eram treaz încă de pe la 5 și m-am tot sucit și învârtit până când am trezit-o și pe Coana Mare, care drept pedeapsă m-a trimis să pun de un ceai.
Cred că în urmă cu 20-30 de ani aș fi protestat și bombănit față de acest comportment agresiv, dar să știți că atunci când vremea trece și anii se adună, ești bucuros că mai există cineva care dimineața te trimite la bucătărie.
Nu știu dacă v-am spus, și dacă v-am spus mă repet, Coana Mare e de prin Mehedinți, dintr-o localitate aflată cam la 30 de km de Turnu Severin. Așa se face că de două-trei ori pe an ne mai ducem prin zonă pe la vreo nuntă, pe la vreun botez sau doar așa, în vizită pe la neamuri.
Se face că anu’ trecut am fost la o nuntă. Și a fost nuntă mare, a durat o săptămână, cu chef și cheltuială în fiecare zi și dacă ți-ar fi trecut prin minte să pleci că ai treburi pe acasă, era supărare și jale mare. Așa că dimineața ne mai duceam pe la prieteni și rude ale Coanei Mari, iar după amiaza, tot într-o petrecere fie pe la mireasă, fie pe la mire. A fost frumos. Dacă la mâncare mai fac față, în problema băuturii n-am putut ține pasul, dar una peste alta, toată lumea a fost mulțumită.
Roșii dintr-o grădină de gospodar adevărat
Într-una din dimineți am fost pe la Nepotu’. Bunicii Coanei Mari au fost moși la nașterea tatălui lui. Nepotu’ ăsta e o cruce de bărbat care se apropie de 50 de ani, lat în spate, cu obraji sănătoși, harnic și priceput, cu o gospodărie adevărată plină cu de toate. Și ce grădină, și, Doamne, ce roșii. Dacă nu mă credeți, uitați-vă în poza alăturată.
După ce ne-a arătat, vacile, caprele, porcii, găinile și alte orătănii, după ce n-a băgat prin magazii și pivniță pline cu de toate, după ce am dat o raită printre pomi, legume și zarzavaturi, am fost poftiți la umbră de nuc și la un pahar de vorbă, că Nepotu’ și Coana Mare aveau multe să-și amintească. Uite așa am stat până pe la prânzu’ al mic, la taină cu Nepotu’, cu Nepoata (nevasta lui) și Nepoata a bătrână (mama Nepotului). Nepotul al bătrân se prăpădise cu vreo 4 ani înainte, iar copiii (trei avea, toți băieți) erau su servicele prin Timișoara, afară de Nepotu’ care rămăsese în casa părintească.
Și avea Nepotu’ ăsta o țuică de-ți crăpa măseaua în gură, car e mergea la fix cu slana tocmai scoasă de la sare, cu brânză de capră și roșiile abia rupte din vrej. Dar ce roșii! Am stat eu cuminte, ca omul străin de evenimente, am ascultat ce-a povestit fiecare și până la urmă, n-am mai răbdat. Din dragoste pentru semințe de roșii l-am întrebat pe Nepot de unde are roșiile alea grozave. S-a uitat lung la mine, lung la Nepoată și a căzut o clipă pe gânduri. Nepoatele au zis că ele știu povestea și că mai bine se duc la bucătărie să grijască de puiul din cuptor, de mămăliga și o strachină de mujdei.
Poveste: cea mai frumoasă roșie în formă de inimă din Mehedinți
Povestea roșiei începe prin anii ’90. Nepotu’ lucra la CCH Severin (Combinatul de Celuloză și Hârtie). La scurt timp după revoluție, combinatul a intrat în datorii și lumea a început să fie trimisă în șomaj. Când a venit rândul Nepotului, s-a gândit că n-avea rost să stea acasă, ditamai vlăjganul bun de muncă. Cum era singur, și-a luat coasa pe umăr și a trecut Dunărea la sârbi. Se plătea bine la coasă, aveai casă, aveai masă, doar chef de muncă trebuia.
Umblând de colo-colo, a ajuns să lucreze la o casă unde locuiau o femeie mai în vârstă și cu nora ei. Băiatul murise pe front în războiul care măcinase Iugoslavia. Sunt multe de făcut într-o gospodărie în care nu există un bărbat. Așa a stat acolo Nepotu’ vreo două-trei luni bune. Roșia din poveste a văzut-o pentru prima dată în grădina celor două femei. Tot acolo, l-a pălit pentru prima dată un foc în inimă ori de câte ori nora era prin preajmă. El singur, ea singură, începuse să-și facă gânduri.
Într-o seară, când s-a întors de la câmp, femeile îl așteptau cu masa pusă ca de obicei, numai că în casă se simțea că ceva nu era în regulă. Până la urmă i-au spus că tocmai primiseră veste că băiatul nu murise, fusese într-un lagăr de prizonieri și în 2-3 zile se întorcea acasă.
A înțeles că trebuia să plece. Ce era în inima lui îl umplea de durere. Ce era în inima ei, n-avea să afle niciodată. Nu și-au luat rămas bun, ce rost ar mai fi avut? A luat de pe masă o roșie, cea mai mare roșie în formă de inimă și s-a întors acasă.
O roșie frumoasă, deșteaptă, harnică și plină de viață precum Bogdana
Acum vremea a trecut, dar de câte ori se uită la roșia în formă de inimă parcă o vede pe Bogdana. Este exact așa cum arăta ea, ne-a zis Nepotu’, frumoasă, deșteaptă, harnică și plină de viață.
Dar să-l lăsăm în bună pace pe Nepotu’ și povestea lui.
Cu siguranță îl voi întâlni la Severin, la o nuntă, pe la jumătatea lui Septembrie și-i voi mulțumi pentru superba roșie pe care ne-a dăruit-o cu toată dragostea lui.
Și ca să mai înveselim atmosfera, să vă mai spun câte ceva și despre alte soiuri de roșii.
Ieri am mai cules câteva exemplare din Babushkin Sekret. Cea mai mare însă nu s-a copt suficient și am lăsat-o în vrej ca să-și facă treaba de fată cuminte. Cum s-o face de măritat o punem la fereastră ca s-o admire toată lumea.