Tot cautand diverse informatii in lumea incurcata a internetului, m-am oprit in fata unei cugetari ca in preajma unei uriase descoperiri: “Convinge-ma ca ai o samanta acolo si sunt pregatit sa astept minuni”- Henry David Thoreau.
Fara a pretinde ca ma pot ridica la nivelul si profunzimea zicerii de mai sus, voi idrazni a va retine atentia cu cateva ganduri inspirate de momentul aceste intalniri.
As incepe prin a spune ca semanarea pe lumea asta a unei seminte de rosii poate fi asemuita unui act de credinta, pentru ca putine lucruri sunt mai pline de satisfactii decat experienta ciclului de viata de la samanta la recolta. Daca m-as limita in a fi prozaic, as spune ca vad in asta o sursa de hrana viitoare. Pe de alta parte insa, fiecare samanta contine o poveste fascinanta care se insurubeaza perfect in cultura si istorie. Fiecare samanta ascunde codificata in ADN-ul sau o poveste lunga, eterna si subtila, care include istoria modului in care semintele au traversat mainile omenesti, modul in care ele au fost cultivate, selectate si comercializate, influentand deseori destinul unor civilizatii si culturi umane din intreagul mapamond.
Cred ca multi dintre voi cunoasteti soiul Purple Calabash, deoarece este amintit in mai multe locuri si pe acest blog. Cultura acestei tomate este atestata in Mexic inca din perioada precolumbiana. Este interesant ca Tomas Jefferson a fost pioneierul culturii acestei tomate in Statele Unite, ea fiind prezenta in gradina sa de prin 1809 pana in 1826, anul mortii sale.
Indraznesc din nou sa ma alatur unei situatii cu mult superioare mie. Un amic de pe o retea de socializare mi-a marturisit ca are in gradina sa o rosie pe care un stra-stra-stra… al sau ar fi adus-o din Argentina. In speranta ca ceea ce mi-a spus amicul meu este adevarat, va zic la randul meu ca prin 1880 si ceva un romanas a plecat in America de Sud in cautare de belsug si pricopseala. Nu prea a reusit in aceasta incercare, asa ca s-a intors pe plaiurile natale aducand cu el niste seminte ale unei plante de care toata lumea se minuna tare. Cand s-a casatorit, a pus pe masa in fata invitatilor mai multe rosii, dar singura care a mancat a fost mireasa fiindca n-a avut incotro. Trecand peste zambetul iscat de aceasta intamplare, trebuie subliniat ca de atunci, rosiile cu pricina au tot fost cultivate in gradina cu pricina. Acum, astept cu mare nerabdare sa primesc cateva seminte de rosii din acest soi. Asa a sunat promisiunea si sper sa se indeplineasca.