Ma gandeam ieri la papusile lui nea’ Lixandru. Dulcea lui de Albesti are un mic ‘rotocol’ verde in jurul coditei, tocmai, zicea el, ca sa o poti deosebi de cea pietroasa. Mi-am adus astfel aminte de un articol pe care l-am citit mai in iarna, si care explica de ce dulcea lui nea’ Lixandru este mai dulce decat pietroasa.
In conformitate cu oarece studii derulate peste ocean la Cornell University, rosiile care au umeri verzi sunt mai dulci. Este vorba despre umeri verzi de culoare verde inchis, cei de culoare verde deschis putand semnala ca fructul nu este copt suficient. Explicatia este destul de simpla. O anumita gena a tomatelor poate provoca, atunci cand este prezenta in soiul respectiv, acea pata verzulie in jurul coditei, sau ‘umeri verzi’ cum se mai spune. Culoarea verde inchis este in stransa legatura cu clorofila, acea substanta care converteste lumina solara in zahar pentru planta.
Pe scurt, existenta acestor umeri verzi face ca fructul respectiv sa inmagazineze mai multa ‘dulceata’ decat celelalte. De ce s-or fi chinuit savantii de peste ocean sa descalceasca problema asta si nu l-au intrebat de la inceput pe nea’ Lixandru cum sta treaba, nu pot sa pricep. Cand l-oi mai intalni, o sa-i spun ca e mai doctor decat doctorii aia de peste garla.
Astazi am observat in gradina mai multe lucruri.
In primul rand, multe din rosiile parguite au semne de arsura solara. Cele in faze mai precoce par a nu fi atinse, dar cele mai mature, mai ales cele in plina expunere solara par a suferi.
Un amic gradinar din zona Galatiului imi spunea mai ieri ca unii din consatenii lui care au culturi de roaii in aer liber, au inceput sa smulga tufele din pamant pentru ca fructele arata de parca ar fi fierte. Pacat de munca bietilor oameni, lai ei au fost calduri mai mari ca la noi.
Sa vedem ce si cum scapam, incepand de astazi se mai racoreste un pic, mai sunt si semne de ploaie.
Pe urma am mai remarcat ca unele rosii din soiul Paul Robeson s-au maturizat in tacere si mi-au scapat vigilentei. Am cules astazi cateva kilograme, cu multa blandete, pentru ca unele exemplare erau numai bune de recoltat seminte. O sa ziceti ‘ha, se lauda si asta cu cateva kilograme’, dar sa stiti ca au fost exemplare numai de peste 300 de grame. Daca nu credeti, dovada o aveti in poza alaturata.
Si mai aflati ca teoria lui nea’ Lixandru se verifica inca o data. Rosiile (de fapt negrele) astea sunt dulci, ca nu degeaba au umeri de culoare verde inchis. Are moshul din Albesti suficiente motive sa le dea peste nas amaratilor alora de americani care-si pierd timpul prin universitati sa descopere apa fiarta si mersul pe jos.