Kapia Rose este o varietate de rosie putin deosebita, in sensul ca forma fructului este alungita, aducand mai degraba cu un ardei, de unde si numele de kapia.
Am ajuns sa cultiv Kapia Rose cautand rosii cat mai potrivite pentru conservare sub forma de suc si/sau pasta
In gradina mea de la tara, Kapia Rose s-a dovedit a fi o rosie cuminte si harnica. A avut o maturitate timpurie inspre medie, hai sa-i zicem semi-timpurie, de cam 60-65 de zile de la plantare, si o crestere nedeterminata. Nu pot sa afirm ca a dat dovada de o productivitate iesita din comun, dar si-a facut treaba destul de bine, chiar peste medie. Trebuie sa subliniez ca fructele sunt adunate in numar de 3-4 pe fiecare palier.
La maturitate fructul este de forma alungita, ca un ardei kapia, terminat cu un varf usor ascutit, de culoare roza. Fructul este de o marime medie, maximul recoltat de mine avand 176 de grame. Fara a fi deosebit, gustul rosiei este placut. Miezul este suficient de carnos, cu un numar sub medie de seminte. Asa cum am mai spus, Kapia Rose este foarte potrivita pentru sucuri si paste, dar buna si pentru o salata
Soiul dezvolta o tufa viguroasa, in jurul inaltimii de 2m. As putea sa mai spun ca in anul acesta, cand vremea ploioasa a favorizat aparitia manei si a altor boli, Kapia Rose a fost una din rosiile cel mai putin afectate.
Una peste alta, o rosie care nu te dezamageste.
Pingback: Alte rosii, alte culori | Rosii din Gradina
Pingback: Recoltat de seminte | Rosii din Gradina