Soiuri de Rosii din Gradina

Stelu era un var de-al mamei, baiatul lui unchiu’ Ghita, care era cumnat cu Ioana Popescu, bunica mamei. Pe nea’ Stelu mi-l aduc aminte ca fiind un barbat inalt, bine facut, cu ochi ageri si vorba mestesugita. Despre unchiu’ Ghita, intr-o vreme carciumarul satului, nu stiu decat ca avea cel mai frumos cal din sat, motiv pentru care baietii astia mai maricei se incaierau care mai de care sa faca curatenie in grajd numai ca sa fie lasati sa stea calare pe el o juma’ de ceas. Acum sa nu credeti ca era scofala mare. Fratele mamei imi povestea ca grajdul era scund, calul era inalt, asa ca stateau mai mult pe burta, dar se merita sa stai calare pe bidiviul din poveste, iar ceilalti sa te priveasca plesnind de oftica…

Una peste alta, se vede treaba ca unchiu’ Ghita si ai lui erau o familie de gospodari. Tot asa si Ioana, nevasta lui Stelu, care n-avea stare de dimineata pana seara tarziu. Iar in gradina ei, aveai ce vedea.

Sa tot fie cam 19-20 de ani de cand a luat mama niste seminte de rosii de la tanti Ioana lu’ Stelu. O inima de bou rozalie, cu gust de poveste. De atunci, rosia asta are mereu locul ei in gradina noastra alaturi de rosiile de la Paulica.

Anul trecut am botezat rosia asta rozalie Pink Delice si am trimis cateva seminte de rosii peste ocean, amicului mei Dono. I-am spus ca este o rosie pe care am cultivat-o 20 de ani, dar ca istoria ei in satul in care am gradina e mult mai lunga

Mai ieri-alaltaieri am primit un mesaj din Statele Uimite ale Americii prin care Dono imi multumea pentru rosiile frumoase, gustoase si carnoase pe care tocmai le culesese.

Sa-ti fie de bine, amice Dono, dar meritul nu e al meu, multumirile se cuvin in egala masura mamei mele si Ioanei lu’ Stelu care au stiut sa aleaga si sa pastreze ceva bun si frumos cu care poti sa faci fata chiar si in Americania.

Update 12 august 2013
Prietenul Dono imi transmite ca ultima rosie pe care a recoltat-o a avut 13.3 oz, adica pe limba noastra 377 grame.

Daca va spun ca prin Mexic ploaia se vinge la kilogram, o sa-mi ziceti ca sufar de prea multa bataie de soare in cap. Si totusi Sergio Jésus Rico Velasco a avut o iluminare in momentul in care a schimbat scutecele bebelusului sau.

Ce-a zis mintea lui in gandul ei: ia te uita ce treaba buna, scutecele astea retin o mare cantitate de lichid intr-un spatiu foarte mic.

Si uite asa a aparut ploaia solida, care nu este altceva decat poliacrilat de potasiu, un polimer extrem de absorbant care este capabil de a fi in stare sa absoarba de 500 de ori mai multa apa decat volumul sau. Adica, in 2cm cubi de polimer, cam cat incape intr-un degetar, se poate inmagazina 1Litru de apa, polimerul transformandu-se intr-un gel solid si translucid in care plantele isi pot infige si dezvolta radacinile exact ca in solul obisnuit. E ca si cum ai avea niste seminte de ploaie pe care le-ai pune la radacina unor rosii. Apa este stocata acolo pentru aproape un an, fara a se evapora sau scurge in sol, fiind mentinuta pana cand este consumata de radacinile plantei.

Buna treaba, ce mai la deal, la vale. Testele efectuate pe terenuri agricole din Mexic au aratat ca folosirea produsului determina o crestere de productie la hectar cu 300%.

Vreti sa stiti cam cat costa un kil de ploaie solida? Cam 50 de dolari. Scump? Scump, dar face. Treaba merge ca pe roate, pui cateva seminte, pui cateva granule si mai dai pe acolo toamna la cules.