N-am mai scris de multa vreme, dar nu din lipsa de timp sau imposibilitate fizica.
Pur si simplu n-am avut chef. Ori am imbatranit prea tare ori primavara asta n-a semanat cu celelalte, ori si una si alta
Prea multa ploaie, prea multa apa. In gradina mea pamantul nu are timp sa se mai scurga de atata umezeala. Am si un sol lutos, dar si frecventa si cantitatea ploilor il face de nelucrat. Am apucat sa pun in brazda 15 de fire din rosiile mele obisnuite Buzau 1600, 15 fire de Stupice si vreo zece dintr-un soi bulgaresc Bononia. Apoi s-au pus ploile si n-am mai putut intra la locul faptei. Chestiune enervanta de-a binelea. Rasadurile stau si asteapta cuminti in ladite sa le vina randul. Am incercat ieri sa intru pe ‘ogor’, dar se afunda piciorul in brazda chit ca eu am incaltari numarul 46. Mai incerc si astazi, poate ca am mai mult noroc. Sigur maine ar trebui sa fie numai bine. Asta daca nu se intampla nimic, adica daca nu mai da de sus
Ar cam trebui sa aleg rasadurile cele mai devoltate si sa le pun cat de repede pot, iar pe celelalte sa le las in asteptare. Apoi sa ma orientez si spre ghivecele in care asteapta castravetii, dovleceii, pepenii, dovlecii. Pe urma, revin la rosii, vinete si ardei si pun in functie de cum imi permite vremea.
S-o potrivi socoteala de acasa cu cea din targ?
D-nule Val va multumesc inca odata pt seminte…am multe rasaduri frumoase (majoritatea au iesit)Buzau 1600 se lasa asteptata dar in rest sunt o.k.Aveti dreptate, vremea este potrivnica dar poate nu este totul pierdut,mai bn mai tarziu.V-am recomandat tuturor prietenilor(gradinari);nu privesc vre-un soi fara sa citesc,recitesc scrisoarea cu instructiuni :).Sper sa intre soare si pe strada(prin gradina )d-stra caci sunt multi cei care vor seminte traditionale,soiuri romanesti si nu numai(abia astept dovlecii spaghetinii sa-i vad).Multa sanatate si spor…la treaba ca ne prinde vara 🙂 .
Multumesc pentru mesaj. Sper ca vremea sa fie mai prietenoasa de acum inainte. Va doresc sa va bucurati de gradina dvs.
Buna ziua!
Am gasit blogul Dv, cautand tot felul de info despre rosii(cum altfel!) Vreau sa va cer un sfat pt ca
patania recenta nu-mi da pace si aproape nu dorm de 3 zile! Eu sunt gradinar de weekend, m-am descurcat pana acum, de cativa ani, dar nici nu am multe legume, de fapt am doar ceapa, rosii si fasole verde. Capsuni, pomi fructiferi si vita de vie. E f mult pt timpul pe care il am.
Sa revin la rosii. Le plantez in gradina, afara. Rasad din targ, asta fiind al 3-lea an cand iau de la aceeasi doamna. Le-am plantat pe 26 Aprilie, deci au trecut prin tot frigul si ploile ce au urmat. Acum, insa sunt bolnave: sambata aveau cate 1 rand de flori mai mari si, deja, incepe si al doilea sa dea, dar de la baza le-am rupt 3 randuri de frunze care aveau pete brune(negre) au si pe tulpina aceste pete negre(cam 3-4 pe fiecare, tot la baza). Boala ar fi “patarea bruna a frunzelor” sau alternarioza din ce am identificat pe net. Nu stiu ce sa fac!? sa incerc sa le tratez sau sa le smulg si sa le inlocuiesc???!!! Daca as pune alt rasad, ar fi inca potrivit pentru a mai avea ceva rosii in vara asta. Daca le tratez pe cele pe care le am acum, ma gandesc ca nu voi reusi sa stopez boala si ori voi fi nevoita sa urmez tratamente continuu(ceea ce nu vreau) ori imi voi da seama in ~2-3 sapt ca nu am reusit nimic si atunci chiar va fi tarziu pentru a mai rasadi. Adevarul e ca nu as vrea sa raman fara rosiile mele vara asta.
Va multumesc,
Nina
Daca rosiile au facut flori, ar fi pacat sa renuntati la ele. Daca puneti altele veti avea rosii in vara aceasta, dar un pic mai tarziu. Ca ati rupt frunzele bolnave ati facut bine. Era si mai bine sa pastrati o frunza si sa va duceti cu ea la farmacie sa sa identificati boala si tratamentul. Sper sa aveti dereptate si sa fie vorba despre patarea bruna a frunzelor. In week-end, daca nu puteti ma repede, musai sa stropiti. (dar luati si o frunza martor, daca mai gasiti din cele bolnave)