Vreo zece zile m-am copt in arsita de afara alergand incolo si incoace, dar am scapat cu bine si toata lumea a fost multumita. Acum pot sa ma mai odihnesc si eu.
Si ca sa-mi priasca odihna am dat dis-de-morning o fuga pe la gradina sa vad care mai este stadiul in care se afla facerea lumii.
Am gasit-o lac de apa, uda ca o paparuda. Ieri dupa amiaza am vazut eu din balconul citadin cerul cam negru in partea cu pricina si desluseam niste tunete, dar nu am tras mare speranta. Uite insa, ca n-a fost asa cum gandeam eu, dar s-a brodit bine.
Cum va spuneam rosiile mele erau fleasca, trebuia sa calci cu mare precautie ca sa nu aluneci si sa te trezesti, hop, fix in fund.
N-am rezistat tentatiei si m-am aventurat voiniceste spre locul unde ma ispiteau niste rosii frumoase, mari si frumoase. Aratau prea bine si erau prea coapte ca sa le mai las sa astepte pana cand solul mai absorbea din umezeala. Asa ca n-am rezistat tentatie si m-am dat prada aventurii.
Anul trecut am primit cadou trei rosii mari originare din comuna Calina de Valcea. Prietenul care mi le-a adus a zis ca un var de-al lui le cultiva de mai bine de 20 de ani si este realmente indragostit de ele si de gustul lor.
Le alinta ‘grasanele mele’. Si ca sa respectam voia celuia prin a carui bunavointa ne putem bucura si noi de ele, le-am botezat ‘Grase de Calina‘.
Am facut si ceva poze, dar cele de la fata locului n-au iesit prea bine pentru ca eram in permanenta presat de ideea ca pot sa alunec. Cea mai mare rosie chiar mi-a scapat din mana si, dupa cum se poate constata s-a ‘ciobit’ putin. Iar acasa a iesit ce se vede: o frumusete de 464 grame, cu o pulpa densa si seminte nu prea multe. Iar gustul, ce sa va spun, gust de rosie adevarata ca cele din gradina bunicilor. Vorba ceia din batrani, ‘grase si frumoase’.