Lungul drum al florii catre fruct

De trei zile ma invart prin casa ca un leu in cusca. Am interdictie de la doctor sa merg trei zile la tzara. Cu Coana Mare pe post de cerber, nicio sansa sa o pot sterge englezeste. A gasit de cuvinta ca e timpul sa-mi pun ordine printre plicurile cu seminte, asa ca e musai sa astept pana maine.

De ce se poarta si doctorul si Coana Mare asa de rau cu mine? O data din cauza ca a fost canicula, alta data pentru ca a trebuit sa fac niste teste si inca o data pentru ca ar tebui sa ma feresc de efort pentru a mai tempera niste reactii interne. Am ajuns la vorba amicului Nenciu, care-mi spunea mereu: Jupane, sa te feresti de munca si raceala. De parca as putea!

Ca sa alung monotonia mai pun deoparte din cand in cand cutiile cu seminte si-mi fac de lucru cotrobaind pe internet. Se zice ca de la floare la fruct, drumul rosiei este lung. Daca ar fi sa-l socotim de la seminte, atunci ar fi si mai lung.

Dar exista solutii. Nu va ganditi la acele substante care puse in zona pedunculului pot grabi coacerea unei rosii crude. Exista si metode ecologice. Cat de eficiente, cate zile se castiga, asta nu scrie. Dar putem afla incercand.

1. Carnirea, adica indepartarea varfului plantei. Inevitabil operatia asta presupune indepartarea unor ramuri, frunze si flori. Logic, planta va trimite aceleasi cantitati de substante nutritive catre mai putine fructe si ele se vor coace mai repede. Personal, cred ca metoda e justificata doar daca participi la un concurs de cea mai timpurie rosie. Altfel de ce ai sacrifica alte flori?

2. Luati o cazma cu varful plat si infigeti-o in jurul plantei pe o adancime de 10-12 cm, desenand un cerc cu raza de 15-20cm. Operatia asta ar mai taia din radacinile care alimenteaza planta si ar grabi maturarea fructelor. Probabil ca produce mai degraba un fel de palire.

3. Daca n-aveti lopata la indemana, atunci apucati bine planta in partea inferioara si trageti-o usor in sus, rasucind-o in acelasi timp. Atentie, nu trebuie sa o scoateti din pamant, ci doar sa rupeti din radacinile plantei. Explicatia este tot cea de sus.
seminte de rosii
Se mentioneaza ca metodele descrise au efect doar asupra acelor fructe care se apropie de maturizare, dezvoltarea celorlalte nefiind prea mult influentata. Rosia are proprietatea de a-si regenera foarte repede radacinile distruse, si astfel se intra in ritmul normal.

Acuma, ma gandesc serios ca cei care au inventat cele de mai sus, au trait intr-o pestera sau sub o piatra si n-au folosit niciodata un ziar. Altfel, cine n-ar stii ca o rosie cruda rupta din vrej si invelita in ziar se coace mai repede.

This entry was posted in Chestiuni tehnice and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa un comentariu

Daca ai cultivat acest soi, m-as bucura foarte mult sa stiu parerea ta, mai ales privind felul in care el s-a comportat in gradina ta. Nu uita sa precizezi zona unde se afla gradina ta, pentru a sublinia modul in care acest soi se adapteaza in diverse locuri din tara. In felul acesta vei ajuta multi gradinari sa aleaga rosiile cele mai potrivite pentru gradina lor. In numele lor, si al meu, iti multumesc.