Brand de tara

Eu cred ca noi romanii suntem crunt dezinformati. Ba mai mult, chiar minimalizati, injositi ca natie. Ni se servesc in permanenta tot felul de mituri rasuflate privind curajul si cutezanta unor aventurieri gen Cartouche, Jean Lafitte, fratii Harpe, Billy the Kid, Ronnie Biggs, Charlie Wilson, cand, in realitate, celebritatea lor trebuie musai sa paleasca in fata romanasilor nostri care au dat, dupa parerea mea, cea mai mare gaura din istorie. Nepasarea autoritatilor si lipsa lor de respect fata de adevaratele valori ale neamului ne aduc in situatia ridicola sa promovam niste branduri de tara supte din deget precum Dracula sau frunza Udrei, cand am putea fi in randul lumii cu simboluri adevarate, uriase si grele, dar grele de tot.

Atacul trenului postal nu e nimic altceva decat un mizilic de 2,6 milioane de lire sterline acolo, certificatele furate in 1990 din Trezoreria Londrei abia daca aduna la un loc 292 de milioane de lire, iar tablourile scoase din Muzeul de Arta din Boston valorau niste biete 300 de milioane de dolari iluzorii.

Si as putea continua, dar ma apuca rasul. Rasul, si instantaneu, si furia.

Pai, ce tren postal, ce bonuri de tezaur, ce tablouri de arta? Dupa umila mea parere, sa furi niste certificate de trezorerie sau niste picturi este o prostie mare cat tundra ruseasca.

De ce? Pai e asa de simplu sa schimbi certificatele de trezorerie in ‘maruntis’ cand toata lumea e cu geana pe ele? Sau gasesti repede o persoana dispusa sa-ti dea bani pe niste picturi furate, cand politia are timpanul in alerta? Aiurea, povesti de adormit copiii. Dupa ce te-ai pricopsit cu astfel de belele, singurul lucru destept pe care poti sa-l faci, daca tii cu adevarat la tine si la viata ta, este sa stai cu, pardon, fundul pe ele. Altfel, cum le-ai scos la lumina, cum te-au gabjit sicletii si te-au bagat la mititica.

Alta chestie este banul gramada. In primul rand se simte greu pentru ca n-are miros. Apoi banul-ban sare din buzunare din secunda doi fara a genera convulsii si eruptii, doar daca iti ia Dumnezeu mintile si arunci cu paralele in stanga si in dreapta ca popa cu busuiocul.

Cred ca v-am convins ca lumea e plin de ageamii. Mai ramane sa va conving ca cea mai mare isprava de pe lumea asta trebuie trecuta in contul romanasilor.

Nu va ganditi la flota, la contul Libertatea sau alte tunuri din istoria recenta ca sunteti complet pe langa subiect. Sunt si acestea lucrari de mare arta si finete, care confirma talentul nativ din spatiul mioritic, dar cel mai mare si mai tare e jaful de la Dragasani.

Era pe la 1700 si ceva in Oltenia ocupata de trupele austriece. In acea vreme, amploarea haiduciei atinsese cote nemaintalnite in Europa, devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Izvoarele populare relateaza ca tinerii olteni care nu apucau cu destoinicie calea codrului, cu greu isi gaseau o mireasa, nefiind considerati buni de insuratoare daca nu ucideau macar un soldat imperial. Astazi trebuie doar sa absolvi zece-unşpe clase primare, ceea ce, trebuie sa recunoastem, ca este o incercare la fel de grea.

In perioada cu pricina, un foarte vrednic haiduc oltean a fost unul Pavel Lotru din Balcestii lui neica Mitica Dragomir . Desi era cautat de mai bine de trei ani de imperiali si de potere, austriecii au primit de la el cea mai grea lovitura.

Tocmai se facea ca pe la anul 1726 Pavel Lotru haiducea ca romanul impartial pe ambii versanti ai Carpatilor (Oltenia si zona Sibiului). Demn inaintas al lui Terente, avea mai multe ibovnice nemtoaice si unguroaice, in marea lor majoritatea neveste ale bogatasilor din Hermannstad (Sibiul Ardealului). Una dintre acestea, adanc multumita, i-a vandut lui Pavel pontul ca in Oltenia urma sa soseasca o mare caravana ce tocmai stransese taxele din Ungaria, Croatia si Ardeal, si care trebuia fix sa le colecteze si pe cele datorate de la juveti. Caravana era compusa din 20 de carute cu pereti metalici, fiecare trasa de cate opt perechi de cai nemtesti, arhipline de pungi cu galbeni.

Trei voinici cu fruntea lata

Pavel Lotru era un om dintr-o bucata si s-a intamplat tocmai sa fie in gol de lucru. Asa ca a descalecat degraba, si a unit ceata sa de haiduci cu alte doua cete de ‘militari in termen’, cele ale lui Radu Ursan si Neagu Papura. Cu fortele astfel unite a atacat caravana austriaca in viile de la Dragasani, tocmai cand aceasta cobora de pe firul Oltului. Rezultatul? Tot aurul a fost luat in custodie si dus cu priceputa bagare de seama in codrul de sub munte. Si nici ca a mai auzit cineva de el.

Ce parere aveti? Cam cum ar arata o caruta trasa de 8 perechi de bidivii nemtesti, adica de 16 cai hraniti numai cu jaratic? Pe urma luati-va inima in dinti si inmultiti cu 20. In final trageti linie si incercati sa socotiti cam cat ar fi putut insemna taxele din cele trei tari: Ungaria, Croatia si Ardeal ? Ba copii, o fi fost saracie pe vreme aia, dar eu cred ca tot potul facea mai mult decat amaratele alea de bonuri din Trezoreria Londrei. Si nu erau hartoage sau mazgaleli cu care sa te milogesti pe la usile altora, ci bani pesin care mergeau oriunde ii puneai pe tejghea.

Jaful lui Pavel Lotru & Co a fost atat de pagubitor pentru habsburgi, incat a provocat in imperiu un crah financiar pe langa care Wall Street-ul din 1929 e doar o jalnica romanta fara ecou

Ati vazut?
Pavel Lotru, Radu Ursan si Neagu Papura, astia oameni adevarati, de toata isprava. Cica numele de ‘tara lui Papura-voda’ ar veni tocmai de la Neagu asta pe a carui vreme se traia intr-o deplina si dulce faradelege. Iar de Radu Ursan ce sa va mai spun, umbla vorba ca el ar fi fost exact acel Radu despre care slagarul ne informeaza ca obisnuia sa-si bea gologanii intr-o craşma de fite tinuta de una pe nume Stana. Si cu toate acestea, stam si ne facem international de ras si de batjocura cu o amarata de frunza sclifosita, pe cand istoria neamului ne pune la indemana glorioasa papura de Balcesti si Radu mamii, un imn mai vechi, mai brav si mai autentic decat Marseieza.