Dupa nume, rosiile acestea trebuie sa isi aiba originea in gradina unei doamne. Dar oricat m-am chinuit n-am reusit sa-mi aduc aminte cum au ajuns aceste rosii la mine. N-am gasit nicio scrisoare, nicio nota, nicio mentiune. Pana si pliculetul in care erau semintele avea o eticheta scrisa de mine. Mister total sau inceput de batranete. Daca nu si una si alta. Dar rosiile sunt bune, asa ca acestei doamne, daca intr-adevar exista, ii sunt dator un prea plecat “sarut-mana’.
Scormonind internetul, am mai aflat ca numele Antuza este de rezonanta greceasca si inseamna ‘floare’. Se pare ca este un nume unisex (sper sa ma exprim bine) pentru ca religia ortodoxa mentioneaza si un Sfant Antuza. N-ar fi exclus sa ma fi grabit si sa cred ca esteb vorba despre o doamna, cand de fapt, numele rosiei ar putea fi ‘Rozele Antuzului’. Dar nu cred. Ma gandesc ca un barbat cu numele Antuza l-as fi tinut minte. Asa ca pana la proba contrarie voi presupune ca este vorba despre o femeie.
Trecand la rosiile in discutie, Rozele Antuzei sunt niste tomate cu crestere nedeterminata si coacere in plin sezon, sau altfel zis cam in 80-85 de zile de la plantarea in locul final. Perioada enuntata trebuie considerat ca un interval aproximativ, orientativ, deoarece maturizarea unei tomate depinde de foarte multi factori. Cum spune numele, coloarea fructelor este roz-rosiatica, au o piele cam mata, iar forma lor este turtita si usor incretita in zona umerilor. Miezul tot de culoare rozalie, bine conturat, dens si plin de substanta. Seminte frumos asezate in lacasul lor. Gust bun, aromat, echilibrat intre dulce si acid. Gabaritul fructelor l-as defini ca fiind spre mare. Am avut o rosie de 697gr, dar majoritatea s-au situat in plaja 450 – 550gr.
Productivitatea soiului este peste medie. Planta creste inalta si viguroasa cu frunze normale. Trebuie asigurat un sprijin adecvat greutatii pe care o sustine. Nu a dovedit slabiciuni in lupta cu bolile si mediul, a avut un comportament normal.
As defini Rozele Antuzei ca fiind o tomata destinata in principal consumului zilnic. Dar poate fi folosita in orice alte scopuri. Eu am scos semintele cu mare grije si am obtinut un suc excelent. Abia am apucat sa iau vreo doua guri din cauza celor care s-au miscat mai repede.