Cu Mihaela am copilarit si am fost colegi de scoala primara. Alergam sa prindem fluturi si ne jucam pitulushu’ prin niste vagoane uitate de vreme pe o rampa. A trebuit sa ne despartim atunci cand pe locul casei noastre s-a construit un bloc cu 7 etaje.
Casa ei de langa calea ferata este si acum in picioare. Cand inca traia mama, am ajuns cu niste trebi prin zona si nu ne-am putut abtine sa nu-i batem in poarta. Le-am dat naibii de trebi si am stat de taina sub bolta de vita de vie pana noaptea tarziu. Nici nu stiu cum a trecut vremea, parca eram copiii de odinioara.
De la ea am plecat cu o plasa plina de niste rosii rozalii, superbe. Cand am ajuns acasa, mama le-a ales pe cele mai mari si mi-a zis cum ii zicea odinioara tatei, cand acesta venea cu o rosie mare culeasa din gradina: “Pe astea le pastram pentru seminte”. Si uite-asa, sa tot fie vreo 11-12 ani de cand in gradina avem Roze de la Mihaela. Fac parte din familie.
Rozele Mihaelei sunt niste rosii tip beefsteak, asa cum am zis, mari si frumoase. Au o crestere nedeterminata si o maturitate medie, de mijloc de sezon.
Cand se coc, fructele au o culoare rozalie un pic spre purpuriu-indigo, sunt mari, rotunde, usor plate, cu suprafata neteda. Au un smerchez, ca nu trebuie sa le lasi prea mult in vrej ca se cam inmoaie. Dar daca esti atent cu ele si le culegi la timp, sunt destul de ferme, au un miez consistent si seminte putine. Sunt bune la orice, la suc, la bulion, la salate, de pus in mancare, de dat la prieteni …
Tufa lor creste inalta, viguroasa si are nevoie de un arac solid, de 2 metri. Ingrijite bine dau o productie de luat in seama. Nu sunt sensibile la boli, se comporta bine primind numai tratamentul obisnuit contra manei. Frunza este normala. Si o mentiune speciala, au nevoie de copilire mai des decat celelalte rosii.
Update: 8 septembrie 2015. Soiul acesta mi-a dat anul 2015 cea mai mare rosie. Se poate vedea in poza, are 979g. M-as fi bucurat sa depaseasca kila, dar trebuie si e bine sa te multumesti cu ce este.