Rosie de Malovat

Malovat (cu diacritice Malovăţ) este o localitate pe langa Severin. Treci de Halanga si dai in Malovat, nimic mai simplu.

Anul trecut am ajuns pe acolo pentru o jumatate de ora. Am facut un serviciu, o fapta buna, am dus pe cineva la cineva. Trebuiau sa ajunga niste medicamente la un batran aflat in suferinta. Am avut mana buna, la un an batranul era inca pe picioare. Ii doresc multa sanatate.
seminte de rosi
Oamenii m-au poftit in casa, dar nu era timp si dispozitie pentru asta. Pana s-au pus lucrurile la punct, pna s-au predat-primit medicamentele si instructiunile m-am plimbat prin gradina oamenilor. Era jumatatea verii si gradina doar jumatate pusa. Se vedea ca nu mai era putere. Undeva vreo 30-40 de cuiburi de rosii. Doua fire la cuib. Un arac ceva mai mare de 1m la fiecare cuib. Mi-au atras atentia niste rosii de culoare rosie. Am luat si eu, din putinul oamenilor, 2 rosii mai potrivite fara sa cer permisiunea.

La plecare, cand le-am pus intr-o punga, stapana casei m-a rugat sa iau mai multe. Dar de ce sa mai iau? Luasem deja. Am aflat ca le adusese batranul aflat in suferinta de la un frate de-al lui dintr-un sat al carui nume l-am uitat. Am uitat si numele celor din casa sau poate ca nici n-am intrebat de ele. Am mai aflat ca daca le ud bine se fac mari si dulci

Anul acesta, pe la sfarsitul iernii, am pus in pamant 6 seminte. Au germinat toate, dar in final am ramas doar cu 3 plante, care au ajuns in gradina. Doua au fost mancate de la radacina. Pe a treia am mutat-o in alt loc si asa a supravietuit. A rodit bine, s-au copt 6 rosii, dupa care iar radacina a fost atacata si am pierdut-o
Rosie de Malovat
Pentru ca nu mai tineam minte nume de oameni si locuri, i-am zis Rosie de Malovat.

Soiul este cu crestere nedeterminata si coacere medie de sezon

La maturitate fructul este de culoare rosie aprinsa. Din cele 6 rosii coapte una, cea mai mare, a fost ca un cub, iar celelate rotunde, globulare. Netede, fara incretituri pronuntate. Foarte placute la pipait, matasoase. Miezul dens si bine format, seminte nu prea multe. Desi le-am udat, n-am reusit sa le fac mari pe toate. dar ddulci, asa cum mi-au fost prezentate, au fost intr-adevar dulci. Dulci si bune de mangaiat.

Tufa creste inalta cam de 1,5m, destul de viguroasa. frunza normala, rezistenta la boli normala. De ce au fost atacata la radacina, e greu de spus. Sa zicem ca poate pemntru ca erau dulci.

Pentru la anul le am pe lista si sper sa trag mai multe concluzii

Lasa un comentariu

Daca ai cultivat acest soi, m-as bucura foarte mult sa stiu parerea ta, mai ales privind felul in care el s-a comportat in gradina ta. Nu uita sa precizezi zona unde se afla gradina ta, pentru a sublinia modul in care acest soi se adapteaza in diverse locuri din tara. In felul acesta vei ajuta multi gradinari sa aleaga rosiile cele mai potrivite pentru gradina lor. In numele lor, si al meu, iti multumesc.