Ce am uitat eu sa va spui e ca duminica ce trecu am fost in Piata Mare sa dau ochii cu Fane Gradinaru, amicul si prietenul meu de la Dunare. Nu-i vorba ca l-am mai intalnit eu anul asta prin piata, dar fiind mereu pe fuga si prins cu treaba, n-am avut timp sa stau cu el de vorba, asa, ca intre oameni care se cunosc de-o viata.
Ca sa fiu sincer pana la capat, am fost manat la lupta si de faptul ca a fost o vreme mai racoroasa numai buna pentru berile pe care trebuia sa le ‘tainuim’ impreuna.
Conform protocolului am cumparat cea mai mare lubenita, mi-a dat un pepene inecacios pentru Coana Mare, dupa care am dat-o pe treaba, adica m-am dus dupa bere.
Dntr-una in alta (la beri ma refer) ne-a apucat pranzul. Asa am aflat, printre altele, ca amicul Fane este pe cale sa-si schimbe obiectul muncii. Anul acesta va iesi pe piata si cu ceapa. ‘Da’ nu acuma, mi-a zis zambind smechereste, ca e ieftina, mai incolo, spre toamna, cand vin cu dovlecii, ca se mai scumpeste’. I se citea pe fata ca avea el o presimtire ca ii va merge mai bine cu ceapa asta decat cu celelalte. Ca sa-l incurajez i-am promis ca voi cumpara si eu cateva kile ca sa am peste iarna si m-am gandit ca nu e prost Fane asta, daca tot bate drumul cu dovlecii, de ce sa nu aduca si ceapa? ‘Pe urma, mai zice el vazand ca ma uit in ochii lui cu interes, mai e un avantaj. Ceapa se vinde tot anu’, ca in fiecare zi o toci in oala, nu e ca pepenii si lubenitele pe care le cumperi mai mult de moft. La iarna ma duc prin targuri si sa vezi ce de bani fac’. Iaca na, poftim de vezi, unde o fi invatat Fane marketingu’ asta ? Cred ca stand noaptea, pe ciuci, in coverca, de paza la bostan. Dar nu s-a gandut rau, pare buna potriveala, cel mai bine se vinde ce-i trebuie omului.
La despartire, i-am dat niste seminte de rosii, din alea spaniole, asa cum si-a dorit din momentul cand a aflat ca am ceva promisiuni sa le primesc, ca sa fie el mai cu mot decat toti aia din satul lui. I-am lasat mai multe soiuri, si mari si mici, de toate natiile, sa aiba, acolo, omu’ cu ce se lauda. Cel mai mult s-a bucurat de Muchamiel. ‘Ba moshule, nu stiu cum arata rosiile astea, dar imi place cum suna. I-auzi, Muchamiel. Ce mai, i-am dat pe spate pe dunarenii mei.’
Acuma, ori n-am bagat eu de seama la timp, ori Fane s-a destupat la minte in ultima vreme. Muchamiel intr-adevar merita sa o ai in gradina. Nu prea mari, dar multe, multe. Cu gust bun si buna la toate. Mai vorbim noi.
Cum am ajuns eu acasa cu lubenitoiul ala de la Fane, nu va mai povestesc, ca e treaba incurcata. Zicea si taximetristul, dom’ne, daca ajungi cu asta intreaga la etajul doi, esti mare! Si am ajuns, i-auzi vorba, ca nu degeaba am eu un metru si nouazeci.