Marturisesc cu mana pe inima ca sunt un fan al ardeilor iuti si ca mancarea n-are gust daca n-are in ea un pic de ‘picanteala’. La fel de drept este ca tot inaintand prin viata, am inceput sa simt unele dificultati, dar placerea ramane placere chiar daca presupune anumite riscuri.
In familie insa, nu tot poporul sustine ardeiul iute, ba as putea zice ca sunt in grava minoritate. Din care cauza mai cedez din suprafata cultivabila a gradinii in favoarea ardeilor iuti neiuti. Avem astfel Ardei pestisori si acest Ardei Cornul caprei.
Cornul asta de capra era si preferatul mamei. Ea il si mura dupa o metoda pe care o stia de la bunica din partea tatalui, adica il culegea pe la inceputul lui august, il spala bine si-i facea doua crestaturi in lung (cam 5cm), dupa care-l baga la o saramura tare (1kg sare la 5l de apa) in care arunca si niste hrean, si il ‘uita’ acolo pana venea vremea muraturilor asortate. Pe la jumatatea lui octombrie il spala bine cu apa rece si-l punea langa gogonele, castraveti, morcovi si alte radacinoase, varza rosie si alba, conopida. La asorta bine mama ca, zicea ea, ‘orice pui, da un gust la celelalte’. La muraturi facea saramura punand o lingura cu varf de sare la fiecare litru de apa si stateau tari in beci pana venea primavara. Iar Cornul caprei ni-l servea de Paste si era ‘beton’.
Cam asa am ajuns sa am in gradina ardeiul asta si sa-l cultiv. Nu pun prea mult, cam 6-8 cuiburi, dar e productiv si in august am ce culege pentru a-l pune la murat. Ai mei il mai mananca si asa, proaspat. E verde (rosu cand se coace), creste in pozitia atarnat, lung de vreo 15cm, gros de 2-3 cm si adus precum cornul caprei.
E bine ca semintele sa fie puse la inceput de februarie pentru ca rasadul de ardei se maturizeaza mai greu. Plantarea se face dupa 15-20 aprilie (cand vremea permite). Eu si mama l-am cultivat numai in aer liber si merge de minune, dar daca vreti sa-l cultivati in spatiu inchis, puneti semintele imediat ce va trece oboseala de Revelion. Ca la orice ardei, ii trebuie apa cand e in floare.