Daca tot sunt in zi de odihna, mi-am permis sa ma scol mai tarziu, adica pe la 7. De fapt pe la 7 m-am ridicat din pat, pentru ca eram treaz inca de pe la 5 si m-am tot sucit si invartit pana cand am trezit-o si pe Coana Mare, care drept pedeapsa m-a trimis sa pun de un ceai.
Cred ca in urma cu 20-30 de ani as fi protestat si bombanit fata de acest comportment agresiv, dar sa stiti ca atunci cand vremea trece si anii se aduna, esti bucuros ca mai exista cineva care dimineata te trimite la bucatarie.
Nu stiu daca v-am spus, si daca v-am spus ma repet, Coana Mare e de prin Mehedinti, dintr-o localitate aflata cam la 30 de km de Turnu Severin. Asa se face ca de doua-trei ori pe an ne mai ducem prin zona pe la vreo nunta, pe la vreun botez sau doar asa, in vizita pe la neamuri.
Se face ca anu’ trecut am fost la o nunta. Si a fost nunta mare, a durat o saptamana, cu chef si cheltuiala in fiecare zi si daca ti-ar fi trecut prin minte sa pleci ca ai treburi pe acasa, era suparare si jale mare. Asa ca dimineata ne mai duceam pe la prieteni si rude ale Coanei Mari, iar dupa amiaza, tot intr-o petrecere fie pe la mireasa, fie pe la mire. A fost frumos. Daca la mancare mai fac fata, in problema bauturii n-am putut tine pasul, dar una peste alta, toata lumea a fost multumita.
Intr-una din dimineti am fost pe la Nepotu’. Bunicii Coanei Mari au fost mosi la nasterea tatalui lui. Nepotu’ asta e o cruce de barbat care se apropie de 50 de ani, lat in spate, cu obraji sanatosi, harnic si priceput, cu o gospodarie plina cu de toate. Si ce gradina, si, Doamne, ce rosii. Daca nu ma credeti, uitati-va in poza alaturata.
Dupa ce ne-a aratat, vacile, caprele, porcii, gainile si alte oratanii, dupa ce n-a bagat prin magazii si pivnita pline cu de toate, dupa ce am dat o raita printre pomi, legume si zarzavaturi, am fost poftiti la umbra de nuc la un pahar de vorba, ca Nepotu’ si Coana Mare aveau multe sa-si aminteasca. Uite asa am stat pana pe la pranzu’ al mic, la taina cu Nepotu’, cu Nepoata (nevasta lui) si Nepoata a batrana (mama Nepotului). Nepotul al batran se prapadise cu vreo 4 ani inainte, iar copii (trei avea, toti baieti) erau su servicele prin Timisoara.
Si avea Nepotu’ asta o tuica de-ti crapa maseaua in gura, care mergea la fix cu slana tocmai scoasa de la sare, cu branza de capra si rosiile abia rupte din vrej. Dar ce rosii! Am stat eu cuminte, ca omul strain de evenimente, am ascultat ce-a povestit fiecare si pana la urma, n-am mai rabdat si l-am intrebat pe Nepot de unde are rosiile alea grozave. S-a uitat lung la mine, lung la Nepoata si a cazut o clipa pe ganduri. Nepoatele au zis ca ele stiu povestea si ca mai bine se duc la bucatarie sa grijeasca de puiul din cuptor, de mamaliga si o strachina de mujdei.
Poveste rosiei incepe prin anii ’90. Nepotu’ lucra la CCH Severin (Combinatul de Celuloza si Hartie). La scurt timp dupa revolutie, combinatul a intrat in datorii si lumea a inceput sa fie trimisa in somaj. Cand a venit randul Nepotului, s-a gandit ca n-avea rost sa stea acasa, ditamai vlajganul bun de munca. Cum era singur, si-a luat coasa pe umar si a trecut Dunarea la sarbi. Se platea bine la coasa, aveai casa, aveai masa, doar chef de munca trebuia.
Umbland de colo-colo, a ajuns sa lucreze la o casa unde locuiau o femeie mai in varsta si cu nora ei. Baiatul murise pe front in razboiul care macinase Iugoslavia. Sunt multe de facut intr-o gospodarie in care nu exista un barbat. Asa a stat acolo Nepotu’ vreo luni bune. Rosia din poveste a vazut-o pentru prima data in gradina celor doua femei. Tot acolo, l-a palit pentru prima data un foc in inima cand nora era prin preajma. El singur, ea singura, incepuse sa-si faca ganduri.
Intr-o seara, cand s-a intors de la camp, femeile il asteptau cu masa pusa ca de obicei, numai ca in casa se simtea ca ceva nu e in regula. Pana la urma i-au spus ca tocmai primisera veste ca baiatul nu murise, fusese intr-un lagar de prizonieri si in 2-3 zile se intorcea acasa.
A inteles ca trebuia sa plece. Ce era in inima lui il umplea de durere. Ce era in inima ei, n-avea sa afle niciodata. Nu si-au luat ramas bun, ce rost ar mai fi avut? A luat de pe masa o rosie, cea mai mare rosie in forma de inima si s-a intors acasa.
Acum vremea a trecut, dar de cate ori se uita la rosia in forma de inima parca o vede pe Bogdana. Este exact asa cum arata ea, ne-a zis Nepotu’, frumoasa, desteapta, harnica si plina de viata.
Dar sa-l lasam in buna pace pe Nepotu’ si povestea lui. Cu siguranta il voi intalni la Severin, la o nunta, pe la jumatatea lui Septembrie si-i voi multumi pentru superba rosie pe care ne-a daruit-o cu toata dragostea lui.
Si ca sa mai inveselim atmosfera, sa va spun ieri am mai cules cateva exemplare din Babushkin Sekret. Cea mai mare insa nu s-a copt suficient si am lasat-o in vrej ca sa-si faca treaba de fata cuminte. Cum s-o face de maritat o punem la fereastra ca s-o admire toata lumea.