Unde poate duce rabdarea nemteasca

Nu stiu cum se face, dar mai toate popoarele au lasat ceva in urma lor atunci cand au descoperit gradinaritul. Noi suntem singurii care am reusit performanta de a trudi si asuda fara a ne putem lauda cu o realizare, cat ce cat acolo. Poate ca o fi linia de la Buzau, dar s-a ales praful de ea ca si de multe altele. Avea dreptate Brucan cand se referea la un subiect care nu ne face placere.

Prietenul meu Peter, avea rude in RDG. Daca nu  mai stiti ce inseamna asta, trebuie sa va aduc aminte despre Republica Democrata Germana, fosta zona de ocupatie sovietica din estul Germaniei, si care a fost declarata tara independenta la 7 octombrie 1949. De fapt Peter s-a nascut in RDG si dupa reunificarea de la 1 octombrie 1990 si-a continuat destinul in vestul Germaniei.

Desi nu ne-am vazut niciodata altfel decat in poze, ne mai scriem uneori, mai schimbam un email. Destul de rar pentru ca eu nu stiu germana si nici el romaneste. Mai gasim cate un cunoscator care accepta sa ne ajute. In ultima vreme mai foloseam traductoarele online, dar am renuntat pantru ca nu ne intelegeam mai de loc. Dar nu renuntam la o relatie care dureaza de mai bine de 20 de ani.

Nici nu stiu prea bine cu ce se ocupa Peter, dar destul de des imi spune ca a lipsit de acasa fiind plecat cu macaraua. Probabil ca lucreaza in constructii unde o macara este indispensabila.

Nu stiu cum se face dar prin iarna, Peter a ajuns tocmai prin locurile natale. S-a dus sa-si vada casa copilariei, desi de vreo 10 ani este locuita de altcineva. Dar neamtu-i neamt, noul locatar a inghesuit intr-o magazie niste cutii cu lucruri pe care le-a gasit acolo, lasate de parintii lui Peter. Nu le-a aruncat pentru ca nu-i apartineau. Cum adica sa arunce el lucrurile altuia? Ma rog, cred ca Brucam zambeste fericit cand spun ca ne mai trebuie multe zeci de ani ca sa intelegem de ce natia germana este este acolo unde este, in ciuda razboaielor care le-au ras tara din temelii.

Dar sa revenim. Cautand Peter prin cutii a dat peste niste seminte de rosii. Bunicul lui cultiva cu pasiune un soi numit Ceman, o realizare a legumicultorilor din RDG. Ce sa faca Peter cu semintele? Cand s-a intors acasa cu macaraua mi le-a trimis mie.

Am citit multe lucruri bune despre acest soi, si am impresia ca este o buna realizare a germanilor din est, chiar daca erau democrati. Niste rosii lunguiete, gen ardei capia, cu multa pulpa si semnte putine.

Ce te faci insa cu niste seminte vechi de zece ani? Le-am impartit in seturi de 12-14 seminte si am luat-o sistematic, cu rabdare. Le-am tinut in apa, la inceput o zi, apoi doua, apoi mai multe. Le-am udat din belsug. Degeaba, se incapatanau sa nu rasara. Ultimul lot l-am incercat inainte de 1 Mai si am renuntat dupa vreo 3 saptamani de ingrijire. Ca sa fiu sincer, de la inceput cele doua cutiute au fost lasate in paza si apararea sotiei, care era responsabila cu udatul zilnic. Ei am uitat sa-i spun ca am renuntat si ea, cuminte si ascultatoare, si-a continuat activitatea. Cu o saptamana in urma m-a anuntat ca intr-o cutiuta au aparut doua firisoare. In zilele urmatoare am constatat cu surprindere ca cele doua firisoare sunt chiar doua rosii tinere.

De fapt, in ciuda introducerii foarte lungi, asta am vrut sa va spun. Ca dupa ce le-am tinut in apa 7 zile, semintele vechi de 10 ani au germinat dupa o luna si jumatate de udat zilnic. In fond, asa cum am mai zis, germanii nu puteau face un lucru prost