Rosii cu gust si seminte

Astazi am zi de odihna si relaxare. O voi lua pe Coana Mare si o voi trata cu mici si bere la restaurantul familial de peste drum.

Dar gandul imi zboara tot la tzara, la ce am facut, dar mai ales la ce mai este, pentru ca intr-o gradina treaba nu se termina niciodata. Sa nu credeti ca astazi chiar stau degeaba. Daca am inceput sa colectez seminte de rosii, am ce face. Trebuie controlata fermentatia in borcanele, trebuie vazut daca acele seminte puse la uscat, s-au uscat, daca da, trebuie puse in flacoanele de plastic ramase de la vitamine si/sau medicamente, trebuie etichetate, inregistrate si puse la pastrare in ‘seif’, seif care nu este altceva decat o banala cutie de pantofi. De fapt mai multe.

Cand te apuci sa strangi seminte, prima intrebare pe care ti-o pui este legata de perioada cand pot fi recoltate rosiile in asa fel incat semintele sa aiba o buna capacitate de germinare. Din mosi-stramosi a venit sfatul ca rosia trebuie sa fie coapta bine. Apoi, mai exista parerea ca dupa ce culegi rosia din vrej, trebuie sa o lasi 2-3 zile si apoi sa aduni semintele. Din punctul meu de vedere aceasta asteptare nu este legata de puterea de germinare a semintelor. Mai degraba, am observat ca miezul rosiei devine mai moale, se stoarce mai usor si semintele se aduna mai repede.

Cautand pe internet, a gasit ca o rosie care a inceput sa-si schimbe culoarea – adica a inceput sa se parguiasca – are seminte in plina capacitate de germinare. Deci rosia pentru seminte nu trebuie sa fie neaparat coapta pe deplin pentru ca semintele ei sa fie ‘fertile’. Opinia se sustine prin faptul ca in momentul in care culoarea rosiei se schimba, planta inceteaza alimentarea fructului cu substante nutritive. Fructul mai primeste doar metanol sau un derivat al acestuia care are decat efectul de a produce culoarea rosie, fructul fiind matur din punct de vedere genetic. Desi sunt o fire deschisa la nou, cred ca e mai bine sa folosim rosii coapte si sa apelam la cele doar parguite numai in cazuri speciale, cum ar fi toamna, cand rosiile nu mai au timp sa se coaca.

Intreruperea alimentarii cu substante nutritive sustine si ideea ca fructul (rosia) nu mai are nevoie de frunzele din jurul, si, prin urmare, acestea trebuie indepartate. Cu alte cuvinte, privind de jos in sus, pe masura ce rosiile se coc, frunzele trebuie eliminate complet pana la etajul de fructe aflate in faza de maturizare, chiar si 1-2 ramuri deasupra. Se mai parguieste un etaj, mai rupem niste ramuri, si asa mai departe. Anul acesta am aplicat si eu in parte aceasta defoliere agresiva si acolo unde am facut-o n-a fost rau.

Dar sa nu ne concentram numai la recoltarea de seminte. Oare cand trebuie culeasa o rosie ca sa fie perfecta din punctul de vedere al gustului? Aici este musai nevoie sa fie coapta, dar nici prea mult, ca se pierde din arome. Din propriile observatii, am constatat ca momentul optim este acela cand coaja rosiei pierde din luciu si devine un pic mata, iar la pipait rosia este un pic matasoasa. Poate altii au alte criterii, dar eu nu am gresit procedand astfel.

Ca fapt divers, rosia din imagine o am de la tanti Fanica lu’ Brabete. Cica ar fi tzatza vacii romaneasca, adica un fel de Romanian Cow’s Tits. La mine in gradina au produs ca nebunele, iar Coana Mare a fost incantata de pasta de bulion obtinuta. Tanti Fanica, la cei 75 de ani ai sai, nu mai stie precis de cand o are, isi aminteste doar ca a adus-o ‘omul ei’, de la un coleg de serviciu. Daca socotim ca nea Savastica, ‘omul ei’, s-a prapadit de vreo 10 ani si atunci era deja la pensie, se prea poate ca rosia cu pricina sa fi avand vreo 15 ani de vechime la tanti Fanica in gradina.