Din cauza caldurii gradina mea incepe sa prinda viteza. Adica, legumele si zarzavaturile se coc mai repede si mai des decat ar fi in mod normal. Probabil ca fenomenul nu se produce doar la mine si cel mai usor de observat este in pietele orasului. Marfa multa, diversa si preturi accesibile. In piata prin care trec eu cel mai des se simte un usor iz de rosie fermentata, iar preturile la tomate se duc inspre 1 leu pe kilogram. In orice caz, cu 2 franci poti lua rosii bune de tot din cosurile insirate pe la umbra de diversi producatori individuali.
La mine canicula ma obliga sa irig mai mult si mai des. Este si aici o filozofie. In primul rand NICIODATA nu se uda in perioada cea mai calduroasa a zilei pentru ca din cauza solului supraincins se degaja niste aburi care dauneaza, in primul rand pentru ca induc mana. Facuta in mod repetat, udarea pe caldura duce la distrugerea plantelor.
Cel mai bine este sa se ude dimineata. Cei care n-au stare ca mine, pot incepe pe la orele 4. La mine luminatul stradal ma ajuta, dar in lipsa e mai bine sa se astepte pana cand ce poate vedea cat de cat. Se poate uda si seara, dar numai dupa apusul soarelui. Daca dimineata merge sa irigi si cu apa rece, udarea de seara ar fi buna daca se poate face cu apa incalzita de soare in timpul zilei. Eu seara ud o zona a gradinii care este in apropierea unui nuc bine dezvoltat. In acel loc pe la 5 dupa-amiaza se face umbra, asa ca pe la 7 pamantul se raceste si nu mai poate face necazuri. Prin urmare, in functie de conditiile specifice de la fata locului, fiecare se descurca cum poate si poate face abateri de la regulile de aur.
Dar sa revenim la rosiile noastre. Printre noutatile de anul acesta sunt unele pe care imi place sa le numesc Marilene si o sa aflati de ce. Soiul asta il am de la Usturoi, de fel din Giubega Doljului. Cum am ajuns anul trecut pe la el este o poveste lunga pe care poate ca o sa v-o spun candva. Dar astazi va voi spune de ce le-am botezat asa si trebuie sa stiti ca e musai sa aveti 16 ani ca sa cititi aceasta istorie.
Ma rog, odata ajuns la Usturoi, n-am avut stare pana n-am intrat in gradina omului. Frumos lucrata si ingrijita, ordine si disciplina, cu de toate in ea, adica cu tot ce-i trebuie omului in gospodarie. Usturoi citea pe fata mea ca ma bucura ce aveam in fata ochilor. “Stati sa vedeti rosiile, zice el, sunt frumoase ca Marilena, fata mea”. Si m-a luat de brat ca sa ma duca la fata locului. Eu tot cu ochii pierduti dupa celelalte legume, numai ce-l aud dintrodata pe Usturoi zicand: “Ea este Marilena, fata mea”. Ei bine baieti si fete, daca exista o zana a florilor, daca exista o zana a padurilor, in clipa aceea m-am convins ca exista si o zana a rosiilor. Aveam in fata mea o frumusete de fata cam la 20-21 de ani, inalta, slabuta, bronzata, cu niste piciore superbe iesite din niste pantalonasi scurti si cu niste ‘marilene’ care ar facut cinste oricarui tricou mai mult sau mai putin mulat. Sa nu va puie Aghiuta sa ma intrebati ce culoare aveau ochii fetei, ca n-am putut baga de seama. Ca orice barbat normal puteam sa privesc la nesfarsit alte doua lucruri. Asa au ajuns aceste rosii sa fie numite Marilene. Daca nu ma credeti, priviti poza alaturata si folositi un pic imaginatia.