Calendaristic suntem atinsi de toamna, insa natura nu mai tine cont de regulile noastre si face ce crede ea ca este mai bine. Pe undeva, toamna asta plina de caldura ma ajuta sa mentin in viata rosiile pe care le-am plantat mai tarziu anul acesta. Este un avantaj de care incerc sa profit acum in ultimul ceas. Mare pricopseala nu va iesi, dar totusi, ceva-ceva acolo tot se mai aduna.
Dezamagirea mare este ca anumite soiuri pe care le doream mult anul acesta au esuat lamantabil. In special soiuri mai exotice precum Lover’s lunch, Konig der Nacht, Jazz, Sgt Pepper, Blue Beauty si inca alte cateva asemanatoare au fost o mare dezamagire. Cred ca o mare influenta au avut-o conditiile foarte agresive ale mediului ambiant manifastate mai ales in mai-iunie. Poate ca aceste soiuri exotice deosebite ca aspect si prezentare au o sensibilitate marita la mana si alte boli si necesita o atentie mai speciala. Oricum nu ma las, si daca la anul voi fi mai in forma decat anul acesta, voi fi mult mai atent. Cred ca nu ma voi lasa nici daca forma va fi la fel ca anul acesta sau mai jos. Numai, Doamne fereste, de de alunecari ami abrupte.
Concluzia pe care o trag eu acuma este ca soiurile clasice sunt mai rezistente si mai usor de ingrijit. Posibil sa ma insel, vom trai si vom vedea.
Si ca sa vin cu un argument in favoarea celor spuse in paragraful de mai sus, va prezint o rosie minunata, deosebit de deosebita (interesanta alaturare de cuvinte) iesta din seminte primite din Serbia si pe care amicul Milovan o numeste Red Jabucar Lipolist. Din partea mea, asa sa-i ramana numele. Nu prea stiu ce inseamna (parca Jabucar ar fi măr, pe românește), dar va spun ca e o rosie care merita toata atentia si consideratiunea.