In dimineata asta a plouat un pic. A fost mai mult o bura care poate ca a intrat 1-2 mm in pamant, un pospai, cum zice olteanul cand vrea sa spuna ca a fost doar o stropeala. Ce e bine, e ca s-a mai racorit. Ieri, cand am venit de la gradina simteam ca mi se taie respiratia. Acuma, bate un vanticel mai racoros care face viata mai usor de suportat.
Meteorologii se lauda ca va fi ploaie mare, dar cred ca se uita in alta parte cand vopsesc in rosu bucata de harta care contine si judetul meu. Or stii ei ceva, frica pazeste bostanaria.
Apropo de bostanarie. Sa nu credeti ca m-am apucat sa-i fac concurenta lui Fane Gradinaru, dar am pus si eu anul acesta cativa pepeni in gradina. Asa ca printre noutatile din gradina mea se numara un pepene galben, Snow Leopard. Cica este o varietate rara, care creste in greutate in jurul a 1kg si sunt foarte dulci. In pozele de pe net acesti pepeno galbeni se arata a fi albi la maturitate. Ai mei sunt inca prazulii, dar nu cred ca vor mai sta mult timp asa. Cand s-or coace, vom mai sta de vorba. Dar deocamdata tinem secret, nici Fane nu trebui sa stie, sa nu ma dati cumva de gol cand il intalniti in piata cu bostanii lui.
Ieri am venit acasa si cu recordul de anul acesta in materie de rosii, o bucata in greutate de 794gr. Nu e mult, dar nici putin.
Rosia asta am primit-o anul trecut de la o gradinareasa din Almăj. Almăjul este o comuna cam la 20 de km de Craiova. Pe drumul inspre Filiași, pana sa ajungi la Coțofenii din fața, o virezi la dreapta si ajungi repede la destinatie. Pamant bun, intre Jiu si Amaradia, oameni gospodari. Printe ei si Neta. Ii zic pe nume pentru ca suntem cam de-o varsta. De fapt unul din avantajele trecerii prin viata este ca, la un moment dat, diferentele de ani nu mai coteaza asa de mult. Alt avantaj este ca poti sa stai jos in tramvai fara sa te mai gandesti ca poate ar trebui sa cedezi locul altcuiva.
Neta zicea ca are rosia asta in gradina de vreo 15 ani. A adus-o de pe malul marii, fata ei care lucra la Poșta si a facut un concediu la un particular din Eforie. In gradina lui a vazut rosii frumoase si la plecare a cerut una, care a ajuns, dupa cum banuiti, la Neta. Am rugat-o pe Neta sa le dea un nume. S-a uitat la mine mirata si am lamurit-o de ce. Ea pana atunci le zicea ‘rosiile mele’, dar s-a gandit un pic si a decis: “Zi-le, domne, Almăjane, ca doar din Almăj sunt si aici le are mai toata lumea, ca le-am dat pe la toti din sat care au cerut”. Asa sa fie, Neto, ca de cand sunt in gradina la tine au uitat cum miroase valul marii.