Astazi mi-am luat liber de la gradina. In zilele cu caldura mare am fost mereu prezent, pentru ca imi parea rau sa las bietele plante sa sufere de sete. Dar acuma, am profitat ca vremea s-a mai racorit, am udat bine ieri si gata, m-am gandit ca merit si eu o rasplata. Maine insa, trebuie sa ma duc pentru ca n-am stare, desi nu cred ca ar fi mare nevoie.
A trecut Sfanta Marie, gata, vine toamna. Meteorologii mai promit inca o luna de caldura, dar nu cred sa mai avem coduri portocalii. Noaptea s-a marit simtitor. Prin iulie ma sculam dimineata la cinci si era lumina buna. Acuma, abia pe la sase poti vedea bine pe unde calci.
S-a mai dus o vara, s-a mai dus un an, asa ziceau candva batranii. Ei traiau cu grija campului, dupa ce adunau graul si porumbul, viata devenea mai monotona, mai liniara, mai fare evenimente, chit ca veneau Craciunul, Anul Nou si alte sarbatori.
La mine in gradina peisajul a inceput sa se ingalbeneasca. Prima generatie de castraveti a inceput sa dea in primire. Am lasat cateva exemplare de Chinese Snake pentru seminte. Merita. Cat voi mai fi in stare, nu voi renunta la ei. Cu vreo luna in urma am pus tura a doua de castraveti. Pe caldurile alea mari. N-am crezut c-am sa reusesc, dar secretul a fost ca am mulcit cu paie. Astfel umezeala s-a mentinut mai mult in jurul plantelor pentru ca solul n-a mai fost atins de soarele dogoritor. Am pierdut o singura planta, dar din cauza faptului ca n-am fost atent si i-am rupt tulpina. Incurajat in performanta mea am mai pus si niste rosii care, sa nu vorbrsc intr-un ceas rau, merg brici. Am si vreo 2-3 soiuri primite de la Banca de gene de la Timisoara. Sa vedem ce-o sa iasa, deocamdata au flori si normal ar fi ca in doua luni sa se vada ceva. Asta daca nu cumva se va stramba vremea brusc, dar cred ca pana pe la 10-15 de octombrie nu va fi pericol mare.
Am facut eu ce-am facut si tot la rosii am ajuns. Dar inainte de a continua pe acesta linie, tre’ sa va spun ca astept sa se coaca niste pepeni galbeni, un soi rar si deosebit pe nume Snow Leopard. Problema cu ei este ca nu stiu cand se coc. La pepenii obisnuiti mirosul este un semnal ca trebuie sa fii cu geana pe ei. In cazul acesta, nu stiu. Am intrebat in stanga si-n dreapta, dar nimeni nu stie cum sa ma invete la sigur. Cica un indiciu ar fi codita, cand se desprind usor din coada, pepenii sunt copti sau aproape. Eu am tras ieri de ei cam taricel, dar fara sorti de izbanda. O sa mai incerc si maine si va tin la curent. Pana atunci, poftiti de luati o poza.
Acum la rosii. Va spuneam cu 2-3 postari mai in urma ca ma tot uitam la vreo 3 fire care promiteau sa-mi ofere ceva bun. Ca sa intelegeti mai bine ce se intampla, trebuie sa va spun ca anul acesta pe la cumpana dintre mai si iunie am avut mari probleme in randul rosiilor mele. In final am apelat la o metoda drastica. Am eliminat tot ce era bolnav si am lasat plantele (cam trei sfertiri din total) sa genereze noi lastari sanatosi. Asa se face ca in mare parte am pierdut primul si al doilea etaj de fructificare. Ingrijite bine, plantele si-au revenit dar sunt cam in urma cu productia. Plin de ciuda, am pus din nou seminte, alte rasaduri, alta mancare de peste. Asa se face ca la mine in gradina (la capitolul tomate) sunt acum cum eram alta data pe la inceputul lui iulie. Asta este, omul din greseli invata, daca nu-l duce mintea in avans.
Asa deci, doua dintre cele trei fire mi-au dat doua rosii frumoase. 712gr exemplarul maxim, inca unul de 636 gr. In rest, au mai fost altele 3, dar nu la dimensiunea acestora. E un soi pe care l-am luat anul trecut din Osica judetului Olt, de la Tuța. Lumea acolo ii zice ‘mama Tuța’, dar eu ii zic pe nume ca suntem cam leat sau poate sa fie ea cu 2-3 ani mai tanara. Roze de la Osica, bune si frumoase, la port, umblet si la gust. Se vede si in poza. Luati seama bine. Si sa stiti ca mai sunt cu ochii pe vreo alte 5-6 fire.