De vreo două zile încerc să decid ce semințe de roșii voi pune anul acesta. Am o grămadă de opțiuni, prieteni noi și vechi m-au aprovizionat din plin. Cred că mai am nevoie de 2-3 zile de gândire adâncă. Apoi, va fi nevoie de putere și sănătate. Doamne-ajută!
Revenind la tema grădinii, am avut mari ezitări până să abordez pasul acesta: pregătirea solului. Dacă vă uitați pe fereastră, veți fi de acord cu mine că vremea de afară este total nepotrivită pentru activitatea despre care voi discuta.
De fapt, pregătirea solului se face încă din toamnă. Cu alte cuvinte, până acum trebuiau realizate mai multe operațiuni. Dar, dacă acum m-am gândit să dezbat problema unei grădini, discutăm și despre acest pas. Cel puțin să ne pregătim pentru ce va fi, pentru că, vrem-nu-vrem, primăvara va ajunge și pe la noi. Iar pentru că acest fapt este inevitabil, măcar să fim în regulă cu toate cele.
În primul rând, trebuie să fim pregătiți să săpăm. Pentru aceasta, trebuie să ne procurăm din timp cele necesare. Cea mai de bază unealtă este cazmaua, deoarece cea mai bună săpătură este cea adâncă, la 30 cm. Dacă aveți o suprafață mai mare, luați un motocultor. Unii îi spun motosapă, dar sunt două lucruri distincte. Motocultorul vă permite să spargeți solurile cele mai dure și întelenite. După ce a trecut motocultorul, vine motosapa, care amestecă, fărâmițează și omogenizează solul. Motosapa este foarte bună pentru a amesteca îngrășămintele în sol. O săpătură bună se face cu motocultivatorul.
Acum ar fi bine să faceți un test al solului – este chiar foarte potrivit momentul. Dacă obțineți un sol acid, atunci îl puteți corecta cu calcar (arhicunoscutul var praf). Dacă rezultatul este un sol alcalin, cel mai bun amendament ar fi un sol de pădure bogat în ace de pin, dar și un gunoi de grajd poate duce la ceva bun.
O ultimă frază: atenție la îngrășăminte. Când va veni vremea, nu exagerați, căci ce este mult nu e bun. Mai ales dacă aveți de gând să folosiți produse din comerț, citiți bine instrucțiunile și conformați-vă lor.