Am stat cateva zile la tara, la gradina. Dupa aproape o saptamana de ploaie, rosiile mele aratau jalnic. Luni, nu s-a putut intra pe ogor, desi cu o zi inainte fusese o zi bine insorita. Abia marti am putut intra, cu mare precautie insa, ca sa pot inspecta mai indeaproape situatia.
Am constatat cu tristete ca din cauza excesului de apa, mai toate rosiile aflate in stadiul de maturare au crapat. Cele mai mari stricaciuni au suferit LehrerTomate. Va promiteam in postarile trecute un festival al acestora. Imi pare rau ca trebuie sa va dezamagesc, dar evenimentul nu va mai avea loc, cel putin anul acesta. Cele mai mari rosii erau sparte si abia se mai tineau sa nu se imprastie pe jos. Cu foarte mare bagare de seama am reusit sa desprind aceste rosii de pe planta mama si sa salvez niste seminte. Stiu ca v-ar fi facut placere niste poze, dar a fost imposibil sa compun ceva cat de cat estetic.
Ca sa va imaginati ce a fost, va pot spune ca vecinul de peste drum mi-a spus ca in curtea lui a fost apa de o palma. Asta miroase a inundatie, depinde pentru cat timp a stat apa la acel nivel. Si, iar ca sa va dati seama, va pot spune ca abia astazi dupa pranz am putut sa sap rosiile, desi, de duminica incoace a fost in continuu vreme frumoasa.
Ma ladam tot in postarile anterioare ca prunele mi se coc intr-o veselie. Nici aici, din pacate, lucrurile nu stau bine. Ce am adunat, e bun adunat. Mai toate prunele tarzii, care se coceau toamna in septembrie sunt crude, dar crapate. Inca n-au cazut din pom, dar vor ajunge repede jos fiind atacate de viespi. Am renuntat sa le mai adun deoarece au un gust fad de apa, fara niciun pic de dulceata. Cica sa le pun zahar. Pai ce treaba e asta? Tuica de prune fara miros de prune? Mai bine lipsa.
Anul trecut, custodele unei univeritati americane a avut amabilitatea sa-mi trimita 10 seminte dintr-un soi care in catalogul lui era inventariat sub numele ‘Pitice‘. Amabil, omul cu care dialogam pe internet, a cautat prin hartii si mi-a spus ca semintele le-au primit prin ‘962 in urma unui schimb cu o universitate din Germania. De unde le au nemtii, inca nu am reusit sa aflu, dar sigur, ‘Pitice’ este un cuvant romanesc, la fel ca si rosiile in discutie. Le puteti vedea in poza. Si cred ca nu e o coincidenta faptul ca inaltime tufei este cam de 80cm
Nu te necaji, eu in gradina de la tara am renuntat sa le mai intretin. Nu vor sa se desprindă de mană si pace! Prea mult timp mi-am pierdut cu ele, neglijand restul gradinii. La oras reusisem sa temperez mana, am şi făcut vreo 20 de litri de bulion (record pentru aceasta gradina, anul trecut am făcut de vreo trei ori pe atata, dar, in proportie de 90% folosind tomate din gradina de la tara; totuşi, eforturile mele în vederea îmbunătăţirii solului, încep să arate unele roade!). Eu intru, în grădina urbană, oricând. Am o alee centrală din dale din beton, două alei secundare din cărămizi vechi şi toate celelalte poteci (eu am grădina aceasta împărţită in multe straturi late de 1,2 m si despărtite de poteci late de 50-60 cm) acoperite de tocătură de crengi, pe care o completez iarna, astfel că nu am pic de noroi. Iar straturile nu le sap, le acopar cu mulci din tocătură de gazon, râmele care trag firele de iarbă în sol au grijă să-l afâneze. Buruienile care mai apar, în special volbură, dacă devin incomode, le smulg.
Spor!
Fara necaz nu se poate, dar sigur n-am sa mor din cauza asta. Neplacut este faptul ca am reusit sa o tin in viata, in ciuda unei veri potrivnice si tocmai acum, la final, ploaia a stricat-o. Daca venea o apa mare, venea, o lua si gata. Dar si asa, dupa ce m-am obisnuit cu noua situatie, inca mai sunt motive de buna dispozitie