Un pic de istorie

Cu mult timp inainte de a ajunge Columb in Lumea Noua, rosiile cresteau in stare salbatica fiind consumate de catre popoarele indigene din zona Anzilor, zona pe care astazi o numim Peru. Prin anii de inceput ai secolului al XVI-lea spaniolii au adus rosiile in America Centrala si au inceput cultivarea lor.
seminte de rosii
Se pare ca in Europa au ajuns prin 1523, in Italia. Inainte de a deveni ‘regina preparatelor de origine mediteraneana’, rosia au fost privita o planta decorativa. Pentru o lunga perioada de timp botanisti curiosi au studiat si analizate noile plantute din mai toate punctele de vedere, fiindu-le apreciate in primul rand calitatile ornamentale. Si cum primele rosii au fost … de culoare galbena, italienii au inventat pentru ele cu un cuvant nou: ‘pomodoro’, adica ‘pomo d’oro’ (pomul de aur).

Multa vreme, frica si superstitiile i-au impiedicat pe europeni sa consume fructul. Doar cateva suflete, aventuroase si curjoase deopotriva, frizau asistenta band sucul lor sau mancandu-le stropite cu ulei, sare si piper.

Prima mentionare oficiala a rosiilor intr-un text culinar apare abia in 1694, cand un bucatar pe nume Antonio Latini, a afirmat transant ca a folosit rosii, vinete si dovlecei pentru a gati un fel de mancare pe care l-a numit ‘Legume fierte delicioase’. Apoi pe la mijlocul anilor 1700 exista mentiuni ca bucatarii englezi foloseau rosiile pentru a pregati supe aromatizate, dar cu multa, multa precautie.

Incet-incet insa, rosia si-a facut loc pe masa oamenilor. La inceput in randul burgheziei si aristocratiei, fiind considerate ca un element de lux, asemeni ciocolatei si tutunului. La inceputul anilor 1800, apar primele mentionari privind comercializarea rosiilor in Europa, iar din acest moment lucrurile au avansat rapid, astfel incat pana la sfarsitul secolului sunt confirmate mai multe zone de cultura a rosiilor in Europa, in special in zonele sudice ale Spaniei, Italiei si Frantei. Secolul XIX a insemnat consacrarea definitiva, rosiile punand stapanire pe bucatariile oamenilor prin pizza, paste, sucuri, sosuri, supe si alte mii de preparate.

This entry was posted in Adiacente, Chestiuni tehnice and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa un comentariu

Daca ai cultivat acest soi, m-as bucura foarte mult sa stiu parerea ta, mai ales privind felul in care el s-a comportat in gradina ta. Nu uita sa precizezi zona unde se afla gradina ta, pentru a sublinia modul in care acest soi se adapteaza in diverse locuri din tara. In felul acesta vei ajuta multi gradinari sa aleaga rosiile cele mai potrivite pentru gradina lor. In numele lor, si al meu, iti multumesc.