Toamna asta a venit peste mine cu cateva lucruri mai putin placute si care ma tin legat de niste activitati care nu-mi plac, dar pe care trebuie sa le duc la indeplinire pentru ca asa-i in viata, de cele mai multe ori este musai sa faci ce trebuie, desi n-ai tragere de inima. Imi pare rau de toamna asta lunga si timpul frumos cand as fi putut face multe lucruri in gradina, dar asta este.
Ca sa mai compensez, iau internetul la puricat. Si uite asa am descoperit cum poti sa te descurci si fara seminte de rosii. Adica la inceput iti trebuie ca sa poti avea rasaduri, dar mai apoi te poti folosi de copili. Si in articolele pe care le-am citit eu, inradacinarea copililor este o metoda prin care putem obtine alte plante, cum ar fi un fel de cultura a doua.
Unii, cica, folosesc metoda asta pentru a avea rosii in putere la finele sezonului. Pentru asta trebuie sa stai in primul rand bine cu operatiile aritmetice de baza, adica adunarea si scaderea. Deci, te gandesti cam cand, statistic binenteles, cade prima bruma in zona ta sau temperaturile scad astfel incat opresc dezvoltarea plantelor de rosii si dai trei luni inapoi. Adica, daca in zona ta fenomenele negative apar cam pe 5 octombrie, trebuie sa te apuci de treaba pe 5 iulie sau chiar pe 1, ca sa fii mai sigur. Acuma trebuie sa fie clar ca aici exista o loterie, ca asa e in agricultura. Se poate ca bruma sa vina mai devreme sau mai tarziu, dupa cum ai noroc.
Bun, pe 1 iulie te apuci sa recoltezi copili de pe plante (de acum inainte o sa-i mai numesc si lastari). Treaba asta oricum o faci, numai ca acum alegi cu bagare de seama pe cei mai sanatosi si mai puternici. Deci trebuie sa-i lasi sa creasca minim 8-10 cm si daca de obicei ii rupi cu mana, acuma este indicat sa folosesti o foarfeca sau un cutit bine ascutit, astfel incat taietura sa nu raneasca sau striveasca tulpina lastarilor. Apoi se inlatura frunzele de la baza dupa, care copilii ii pui intr-un borcan cu apa si ii asezi la umbra. De fapt, aceasta operatie ar trebui sa se desfasoare dimineata pe racoare sau mai bine seara daca ai vederea buna si sa nu dureze prea mult, adica ‘operam’ 3-4 lastari si-i ducem imediat la fereala.
Dupa ce ai terminat recoltarea lastarilor, ii supraveghezi zilnic sa vezi cand si cum le dau mustatile, radacinile. Intre timp te pregatesti de nisip, compost (mranita bine putrezita) si ceva pamant de telina. Cand s-au format radacini de 3-4 cm lungime, lastarii sunt numai buni de transplantat. Pentru asta amesteci nisipul, mranita si pamantul in parti egale, il pui in cutii si alte recipiente mai largute, uzi bine si pui lastarul cu grije si atentie sa nu rupi radacinile. Ii lasi tot la umbra si-i uzi zilnic. Cand vezi ca s-au prins bine (10-12 zile) incepi operatia de calire, in sensul ca ii muti la soare pentru cateva minute si apoi ii aduci inapoi la umbra. Si tot asa ai grije sa maresti perioada de expunere concomitent cu reducerea cantitatii de apa la udare. Cam dupa 4 saptamani de la recoltare, lastarii care au scapat teferi sunt numai buni de transplantat. De aici inainte au nevoie de alte doua luni ca sa dea fructele asteptate.
Acuma a venit timpul sa-mi dau si eu cu parerea. Cred ca cel mai bine ar fi sa folosim lastari de soiuri determinate si (semi)timpurii. Daca vrem neaparat sa folosim soiuri nedeterminate, trebuie sa mai devansam operatia du 20-30 de zile, adica sa o incepem pe la 1 de iunie. Eu ma gandesc sa folosesc pentru la anul rosii din soiul Roma, care sunt si determinate si semi-timpurii. Iar operatia, daca voi fi capabil si in stare, sa o incep cam pe 20 de iunie. Asa, ca sa fiu mai sigur.