Fiind in marea lor majoritate timpurii, rosiile cu crestere determinata sunt pe terminate in gradina mea.
Inainte de a trece mai departe sa amintesc faptul ca rosiile cu crestere determinata, numite si rosii tufa, au o durata limitata de viata. De regula ele fac un singur rand de flori si prin urmare, fructele se maturizeaza toate cam in acelasi timp, intr-un interval care poate dura 7-10 zile. Coacerea fructelor inseamneaza si oprirea din vegetatie. Ca urmare, dupa recoltare, cultura rosiilor cu crestere determinata poate fi desfiintata. Ele nu cresc nici prea inalte, multe dintre ele neavand nevoie de sustinere (araci, spalieri, etc).
Producand cantitati mari de rosii intr-o perioada scurta de timp, soiurile de rosii cu crestere determinata sunt foarte bune pentru procesare casnica sau industriala. Deasemenea, determinatele timpurii sunt bune pentru a scoate pe piata o cantitate de trufandale care au un pret mai bun, dupa care in locul lor se poate pune altceva.
Cultura mea de rosii determinate nu se poate inscrie in niciuna din categoriile de mai sus. Deocamdata sunt in perioada in care testez mai multe soiuri, si avand 3-4 fire din fiecare, ma consider inca un gradinar ‘hobby’. Chiar si in situatia asta, ma bucur sa impart cu voi din experienta de anul acesta.
1. Desi rosiile determinate nu se copilesc, eu totusi am indepartat frunzele si ramurile care erau intinse pe pamant. M-am gandit ca oricum acestea se imbolnaveau si cauzau dezvoltarii plantei. Am auzit ca ar exista si soiuri pentru care se recomanda o copilire moderata, Amelia ar fi unul dintre ele, dar deoarece determinatele fac un singur rand de flori, indepartarea lastarilor duce la mai putine flori si, evident, la mai putine fructe.
2. Rosiile determinate dezvolta o tufa bogata. De altfel ele se mai numesc si ‘rosii tufa’. Eu le-am plantat cam la 50cm distanta una de alta, la fel ca si pe cele nedeterminate. Am constatat ca cele determinate au fost cam inghesuite, n-au avut spatiu suficient de aerisire. Ma gandesc ca pe viitor sa le plantez mai rare, chiar la 80cm distanta pe rand si 1-1,2m intre randuri.
rosie in cusca de sarma
3. Cele mai multe au fost pitice, crescand intre 60-80 cm, dar sunt si mai inalte. Desi scunde, avand totusi tufa bogata a fost necesara o sustinere (araci). In lipsa, fructele s-ar fi asezat pe pamant si multe s-ar fi deteriorat. Legarea pe arac este destul de dificil de realizat pentru ca trebuie cuprinsa intreaga tufa Cred ca moda americana cu custi de sarma ar fi mai potrivita. Sau sprijinul cu sfoara desfasurata printre tufe, oarecum asemanator cu spalierii ( Se bat niste pari mai solizi din 2 in 2 metri, apoi sfoara se desfasoara printre tufe, ocolind una prin fata, iar urmatoarea prin spate. Cand se ajunge la par, se infasoara sfoara de doua ori. Cand se ajunge la capatul randului, ne intoarcem cu sfoara, si ocolim prin spate tufele initial prinse prin fata si invers, realizand astfel un 8 mai lung. In final, fiecare tufa este sprijinita si din fata, si din spate)
4. Am auzit ca unii mai mesteri se ingrijesc sa pastreze 2-3 lastari mai aproape de pamant.Dupa recoltare, in loc sa smulga plantele din radacini, le taie de la nivelul acelori lastari si le fertilizeaza (in special cu gunoi de grajd care dezvolta ramurile). Obtin astfel o tufa noua si o noua recolta. Precizez inca o data, am auzit, nu am vazut, s-ar putea sa fie simple povesti.